Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘stare de prezenta’

Viața este plină de oportunități de conștientizare și evoluție personală; important e să fii deschis(ă) să le observi și să le accepți.

Pentru mine, o ședință gratuită de consiliere financiară a fost una dintre ele.

Recunosc, au fost momente în viața mea când am considerat că mi-ar prinde bine un psiholog :), dar de cele mai multe ori, un coach sau un consilier în dezvoltare personală ar fi fost suficient pentru a mă ajuta să obțin claritatea de care aveam nevoie. În ruptu’ capului nu mi-aș fi imaginat că un consultant financiar poate fi de mare ajutor în același scop și bonus, fără costurile pe care le presupune de obicei o ședință de consiliere psihologică.

E momentul acela când ești pus în situația de a-ți imagina cum vrei să fie viața ta peste 10, 20, 30 de ani, cum va arăta ea la final și îți dai seama că ar fi bine să faci ceva acum pentru a construi acea imagine.

Momentul când conștientizezi cum a fost viața și care a fost durata de viață a înaintașilor tăi și îți dai seama că tu vrei să trăiești mai mult și mai ales mai bine și că e necesar să faci lucrurile altfel decat ei pentru a reuși asta. Acum! Nu peste o lună, nu peste un an, nu peste 5, nu peste 10.

Momentul în care conștientizezi care sunt prioritățile din viața ta și faptul că responsabilitatea și puterea de decizie e în propriile mâini.

Cred că viitorul pe care ni-l dorim fiecare nu se construiește doar visând la el, ci și luând decizii conștiente în fiecare „aici și acum”, inclusiv în privința banilor, care au fost, sunt și vor fi o prezență și o necesitate constantă în viața noastră. Și mai cred că starea de prezență n-ar trebui să rămână doar niște cuvinte frumoase cu care să ne împodobim egoul, ci ar fi bine să se manifeste concret în viața de zi cu zi.

Claritatea pe care am obținut-o asupra situației mele financiare prezente și viitoare și deciziile pe care le-am luat pentru a-mi îmbunătăți această situație zi de zi sunt cărămizi cu care îmi construiesc un viitor financiar prosper și fără griji.

Acea ședință de consiliere financiară a fost ca o fereastră deschisă spre noi conștientizări în celelalte arii ale vieții și deși eram deja pe acest drum al unei vieți conștiente, ea m-a ajutat să fac un mare pas înainte. Motiv pentru care pot spune fără nici o reținere: cine n-are consultant financiar, „să-și cumpere”! :)

Prea multă vreme am considerat că evoluția spirituală presupune renunțarea la bani, că banii nu aduc fericirea, că e mai bine sărac dar curat, convingeri inoculate cu lingurița încă de când am „aterizat” pe planetă, când în realitate, ceea ce ne pune bețe în roate este atașamentul față de bani, atât în sensul de lăcomie, cât și în cel opus, de dispreț față de bani. Banii în sine nu sunt nici buni, nici răi, sunt așa cum e intenția din spatele lor.

Nu cred că sărăcia este o virtute, ci mai degrabă consecință a unui mod de gândire defect. De vreme ce Dumnezeu, Universul, Sursa, Creatorul sau cum vreți să-i spuneți este „vistierul bunătăților” și e iubire, doar propria gândire dezechilibrată poate conduce la lipsuri și probleme.

E un subiect vast și nu sunt în măsură să-l dezvolt mai mult, dar cine știe, poate aceste câteva cuvinte despre experiența mea în ale finanțelor vor fi suficiente să aprindă o scânteie de conștientizare în mintea cuiva. Bucurie și prosperitate tuturor!

Read Full Post »