Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘solitudine’

Continui reflecțiile pe marginea anului 2020, an care a însemnat pentru mine, în primul rând schimbarea mediului de trai, dintr-o cameră de bloc, înconjurată de asfalt și trafic infernal, într-o casă la țară, înconjurată de verdeață și liniște.

Rândurile ce urmează au pornit de la însemnări făcute pe parcursul anului, pe măsură ce mi-au apărut în minte și vorbesc despre principiile care îmi conduc viața aici. Deși le cunoșteam și încercam să le aplic în viața mea și înainte, odată cu mutarea au devenit mult mai consistente. Natura mă inspiră, mă îndrumă și mă ajută să fiu mai consecventă în practica lor și cu toate acestea, calea conștientizărilor este lungă, iar „demonii” interiori se lasă greu învinși.

Revăzând însemnările, am observat că majoritatea cuvintelor cheie încep cu litera „s„, dacă nu în limba română, atunci în echivalentul din limba engleză, așa că am căutat semnificația acestei litere.

Am aflat că litera „s” semnifică inspirație, iar în numerologie corespunde cifrei 1 şi reprezintă începuturile, evoluția. Nici că se putea mai potrivit… inspirația de a începe o nouă cale de evoluție, în armonie cu natura sau începutul unei noi căi de evoluție, inspirată de natură. Oricum aș formula, sâmburele este același și constă din câteva cuvinte cheie: sat, simplitate, solitudine, smerenie, sine, simțuri, sezonalitate, sinergie.

Întoarcerea la simplitate. Mutarea mea s-ar putea încadra în așa numita mișcare downshifting, un adevărat trend în occident, un stil de viață în care „mai mult” și „mai repede” devin „mai puțin” și „mai lent”.

Nu am rezonat niciodată cu consumerismul și cu acumularea de bunuri materiale, iar timpul meu și o muncă făcută din pasiune au fost și sunt mai pretioase decât un job bine plătit, dar acaparator și stresant. Am tânjit mereu după o viață apropiată de natură, după liniștea și bucuriile simple pe care ea le oferă și care sunt rare și mai greu de obținut în mediul urban. Alegerea unui trai simplu la sat înseamnă pentru mine un consum mai mic de resurse, un ritm de viață mai lent, în acord cu ritmurile naturii, înseamnă sănătate, adică aer, apă, mâncare mult mai curate și mai multă mișcare. Este, de fapt, viața pe care o trăiau bunicii și străbunicii noștri și pe care am avut privilegiul să o gust în copilărie, înainte de a intra în tăvălugul modernismului.

Cu toate acestea, cred că simplitatea nu ar trebui să excludă un anumit grad de confort pe care îl aduce progresul tehnologic, fără însă a ajunge în extrema luxului și a snobismului și alegând soluțiile cu cel mai mic impact asupra mediului natural.

Savurarea solitudinii. Solitudinea este partea plină a paharului, care în cazul de față e faptul de a trăi singur. Partea goală a paharului e singurătatea, însă eu aleg să mă bucur de partea plină. În solitudine îți poți da mai ușor seama că în realitate nu ești singur(ă), că ai alături întreaga natură vie, că îl ai pe Dzeu pretutindeni (inclusiv în tine însuți, prin Sinele superior).

De când mă știu, excursiile în natură și mai ales cele la munte m-au ajutat cel mai mult să simt conexiunea cu Dumnezeu, dar treptat, am învățat să o percep în orice colț de natură urbană, chiar și într-o simplă floare presată. Totuși, traiul în mijlocul naturii este și din acest punct de vedere, o adevărată sărbătoare și o binecuvântare.

Pe de altă parte, în mediul rural, dependența de natură, cu toate manifestările ei, adesea imprevizibile este mult mai mare, ceea ce mă face conștientă de fragilitatea ființei umane și îmi dă o stare de smerenie și acceptare. Smerenia mă ajută să păstrez contactul cu realitatea, iar acceptarea mă scutește de stres.

Cele cinci simțuri. Viața la țară este pentru mine strâns legată de perceperea realității cu toate cele 5 simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit (tactil).

Îmi amintesc cu entuziasm de anii adolescenței, când reveneam în vacanță sau doar în vizită la țară și apropiindu-mă de sat, pe dealul care-l desparte de gară, îmi activam toate simțurile. Mergând agale pe drumul încă neasfaltat pe atunci, sorbeam cu nesaț fiecare detaliu al satului văzut din depărtare, fiecare adiere de vânt ce-mi mângâia obrazul, fiecare lătrat de câine și cântec de cocoș auzindu-se ca un ecou, fiecare mireasmă de pământ reavăn, de fân și dobitoace. Mai apoi, ajunsă în căsuța simplă, cu focul arzând în sobă, mă întâmpina bunica, cu zâmbetul ei blajin și cu cea mai gustoasă mâncare gătită lent, la foc de lemne.

Aveam să aflu mai târziu, că toată această experiență era o meditație activă autentică sau un exercitiu de mindfulness, care mă încărca cu energie și mă conecta concomitent la intregul Univers și la ființa mea cea mai profundă.

Astăzi, după nouă luni de viață la țară, astfel de experiențe senzoriale sunt aproape zilnice, deși intensitatea din vremurile trecute, favorizată de prezența bunicii și de dorul aprig, strâns în săptămâni și luni de trai urban, este rareori aceeași.

Sezonalitatea. Așa cum spuneam și într-un scurt video pe canalul meu de YouTube, sunt fascinată de toate cele patru anotimpuri (seasons) și sunt recunoscătoare că m-am născut și trăiesc în zona temperată, care îmi oferă o varietate atât de mare de peisaje și fenomene naturale.

Contemplarea anotimpurilor m-a ajutat să găsesc rostul și partea benefică din orice fenomen aparent negativ sau cel puțin neplăcut. Nu m-am simțit niciodată amenințată de tunete și fulgere, iar zilele ploioase și mohorâte sau arșița verii rareori mi-au influențat starea de spirit. Natura, în înțelepciunea sa divină știe să se mențină permanent în echilibru, iar dacă unele manifestări au devenit extreme în ultimii ani, este și pentru că presiunea umană asupra naturii este extremă.

Arta pe care o practic de aproape 30 de ani, arta florilor presate mi-a oferit nenumărate prilejuri de a contempla natura în schimbare chiar și iarna, atunci când cea mai mare parte a vegetației intră în adormire. Începând cu primele flori ale primăverii, continuând cu abundența vegetală a verii și cu tonurile galben-arămii ale toamnei și terminând cu frunzele înnegrite de ger ale iernii, fiecare anotimp își aduce contribuția la arta pe care o creez, atât prin materialul vegetal necesar, cât și prin sursa de inspirație pentru lucrările mele.

Vorbeam mai sus despre fragilitatea ființei umane și aceasta devine și mai evidentă la trecerea dintre anotimpuri, în special de la toamnă la iarnă, când capacitatea de adaptare este esențială în mediul rural. Corpul nostru știe să se adapteze în mod firesc la schimbările din natură, la fel ca animalele sălbatice, cu condiția să nu îl ferim de provocările de care are nevoie pentru a-și exersa puterea interioară. Cu cât îl cocoloșim mai mult în confortul specific mediului urban, cu atât mai greu îi va fi să se adapteze și cu atât mai insuportabile vor fi fenomenele extreme ale naturii. Am observat acest fenomen pe propria piele, revenind la țară într-un sat din nord-estul Romaniei, dupa 20 de ani petrecuți la oraș, în sudul țării, unde și clima este mai blândă.

Din fericire, nu este nevoie să ne mutăm cu toții la sat sau în vârful muntelui pentru a ne păstra capacitatea de adaptare la schimbările vremii și implicit, imunitatea. Există mijloace de călire a organismului prin expunere voluntară la condiții extreme, care sunt accesibile oricui, oriunde s-ar afla, de exemplu metoda Wim-Hof.

Sinergia elementelor fundamentale din natură. Conform filosofiei chineze, lumea naturală este formată din întrepătrunderea a cinci elemente primordiale, care se află într-o continuă transformare și interacțiune: apă, lemn, foc, pământ și metal.

Teoria celor cinci elemente explică alcătuirea Universului și relația dintre lucruri în Univers, dar și relația dintre Om și Univers. Ea evidențiază faptul că în Univers totul e interconectat și funcționează ca un întreg și tot ce există în Univers (organele corpului uman, plantele, culorile, anotimpurile, planetele etc.) se află sub dependența unuia dintre cele cinci elemente.

Conform filosofiei din Grecia antică, elementele primordiale sunt în număr de patru : aer, apa, foc și pământ, de asemenea în continuă interdependență și transformare. Diferitele combinații dintre aceste elemente și legăturile dintre ele simbolizează infinita complexitate și diversitate a ființelor și a fenomenelor, dar și perpetua evoluție de la o combinație la alta, în funcție de elementul predominant.

Deși partea teoretică nu mă pasionează în mod deosebit și prefer să experimentez, integrând în viața mea cele șase elemente, totusi o întrebare nu-mi dă pace… de ce a fost exclus aerul în filosofia chineză și de ce au fost excluse pământul și lemnul în filosofia greacă? Dacă este cineva printre voi care a studiat în profunzime subiectul, îl/o rog să mă lumineze într-un comentariu.

Desigur că există multe alte aspecte ale vieții la țară care ar merita analizate, dar cum nici zilele, nici cuvintele nu au intrat în sac, le voi dezvolta într-un articol viitor. Impresiile, sugestiile, întrebările sau experiențele voastre în lumea satului, aproape de natură sunt binevenite și le aștept cu interes în comentarii.

Surse:

https://www.zodiacool.ro/blog/numerologie/semnificatia-si-vibratia-literelor-100742

http://clever-zone.blogspot.com/2011/06/semnificatia-literelor.html

https://www.old.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=Monitorul%20Expres%20Magazin&s_id=26437

https://tucutine.ro/teoria-celor-5-elemente/

https://mythologica.ro/cele-cinci-elemente/

Read Full Post »

Mi-a plăcut dintotdeauna să stau în compania mea, în starea aceea de solitudine, care e diferită de singurătate şi rareori am simţit ce înseamnă plictiseala. Am găsit mereu lucruri şi fenomene de observat, obiecte de cercetat, de colecţionat sau de creat, jocuri de jucat, cărţi de citit sau muzică de ascultat şi cântat. Desigur, nu au lipsit florile de presat, gândurile de rumegat şi uneori de notat, aşa cum fac şi acum, ascultând stropii de ploaie cum se îngrămădesc în burlane şi lemnele trosnind în sobă.

Cred că ceea ce m-a salvat de la suferinţa singurătăţii a fost curiozitatea faţă de universul meu interior şi faţă de cel exterior deopotrivă. Poate şi faptul că am fost singură la părinţi m-a constrâns să găsesc ocupaţii care să-mi asigure o stare de bine în absenţa altor oameni. Desigur, am avut (şi am :)) verişori şi prieteni apropiaţi, care într-o anumită măsură au ţinut locul unor fraţi, dar în cea mai mare parte a timpului, am trăit experienţa solitudinii.

Acum, să nu vă imaginaţi că trăiesc într-un zen neîntrerupt sau că am o viaţă perfectă. Uşurinţa de a trăi în solitudine nu exclude tot felul de stări neplăcute şi frământări, ca la toată lumea, dar asta e o altă discuţie. Legătura cu Divinitatea a fost cea care m-a ajutat întotdeauna să depăşesc aceste stări şi mi-a dat sentimentul că sunt susţinută, că nu sunt cu adevărat singură niciodată.

În ultima vreme, am tot fost întrebată dacă nu mi-e urât/ greu/ teamă să fiu singură. Ei bine, tuturor celor care sunt îngrijoraţi de starea mea le mulţumesc pentru grijă şi îi asigur că nu sunt şi nu mă simt deloc singură. Pe lângă Cel care îmi poartă mereu de grijă şi cu care „conversez” oricând simt nevoia, natura e plină de prieteni necuvântători cu care comunic în alte limbi.

Câteva imagini încă vii mi se derulează în minte.

Observatorul din iarbă

Stau nemişcată, întinsă în iarbă, mă confund cu natura care mă împresoară, vrăbiile ţopăie gălăgioase şi fără teamă prin ramuri în jurul meu, furnicile mă traversează cu râvnă ca pe un Gulliver uriaş, albinele caută neobosite nectarul din florile de cireş şi bâzâitul lor îmi povesteşte despre dulceaţa mierii şi despre savoarea cireşelor pârguite, mâncate direct de pe ram.

Si apoi, cu hârleţul în mână, pregătesc pat moale pentru seminţele aşteptându-şi răbdătoare vremea de încolţit. Pământul nelucrat de zece ani e tare şi uscat la suprafaţă, dar mai adânc, e umed şi plin de viaţă: gândăcei de tot felul, pregătindu-se să-şi încheie hibernarea, coconi misterioşi, aşteptându-şi timpul potrivit să iasă la lumină, râme inelate, lucioase şi rozalii, săpând de zor canale subterane.

„Plugul biologic”

Mă încearcă un sentiment de vină pentru că le stric rostul. Atunci când le văd, le salut cu vorbe de alint şi le mut în locuri lipsite de ameninţări. Dar se întâmplă ca lama uneltei să mai taie pe nevăzute câte o râmă şi atunci tresar şi îi cer iertare. După un deceniu de pace, a venit un uriaş înspăimântător să le dea lumea peste cap, la propriu şi la figurat. Şi ştiu că mi-au „auzit” ruga şi mi-au simţit lipsa de răutate şi că Mama Pământ le-a dat puterea să se regenereze şi să menţină în continuare glia afânată şi vie. Le mulţumesc pentru că au avut grijă de pământ în toţi aceşti ani, astfel încât acum să-mi pot obţine singură o parte din hrană. Şi le promit că treptat voi trece la un mod de cultivare care să nu le mai tulbure pacea.

Uriaşul din lumea necuvântătoarelor

Dar râmele nu sunt singurele vietăţi cu care vorbesc. Mai sunt muştele, cu care de cele mai multe ori mă cert, pentru că intră în casă zburând bezmetice şi apoi nu mai ştiu să găsească ieşirea. În cazul lor, finalul poate fi diferit în funcţie de cât de plin îmi este rezervorul cu răbdare şi de inteligenţa muştei. Uneori le mân spre uşă cu un prosop sau ce am la îndemână, vorbindu-le frumos, cu speranţa că vor înţelege „de vorbă bună” şi de multe ori înţeleg. Alteori mă văd nevoită să apelez la instrumentul care le este dedicat, numit sugestiv „paleta de muşte”.

Se vede treaba că mai am de lucru cu mine până să ajung să trăiesc în deplină armonie, compasiune şi acceptare cu toate creaturile pământului. Dar nicio grijă, voi avea suficiente ocazii să exersez, pentru că urmează sezonul ţânţarilor şi încă nu am avut onoarea să dau nas în nas cu vreun şoricel.

Aşadar, poate fi lesne de văzut că e practic imposibil să sufăr de singurătate într-un mediu atât de plin de viaţă şi făpturile despre care am scris sunt doar o parte dintre cele cu care am privilegiul să vorbesc. Voi povesti şi despre altele în articolele următoare.

La fel de lesne de intuit este că această pandemie, cu izolarea pe care a provocat-o, în loc să fie un chin, a fost pentru mine o binecuvântare şi sper că oriunde te-ai afla, te numeri şi tu printre cei care în vreme de restrişte au găsit motive de bucurie, de recunoştinţă şi mijloace de introspecţie şi creştere interioară.

#cultivbucurie #grădinasălbatică #viaţalaţară

Read Full Post »