Despre viața la sat în ton cu litera „s”

Continui reflecțiile pe marginea anului 2020, an care a însemnat pentru mine, în primul rând schimbarea mediului de trai, dintr-o cameră de bloc, înconjurată de asfalt și trafic infernal, într-o casă la țară, înconjurată de verdeață și liniște.

Rândurile ce urmează au pornit de la însemnări făcute pe parcursul anului, pe măsură ce mi-au apărut în minte și vorbesc despre principiile care îmi conduc viața aici. Deși le cunoșteam și încercam să le aplic în viața mea și înainte, odată cu mutarea au devenit mult mai consistente. Natura mă inspiră, mă îndrumă și mă ajută să fiu mai consecventă în practica lor și cu toate acestea, calea conștientizărilor este lungă, iar „demonii” interiori se lasă greu învinși.

Revăzând însemnările, am observat că majoritatea cuvintelor cheie încep cu litera „s„, dacă nu în limba română, atunci în echivalentul din limba engleză, așa că am căutat semnificația acestei litere.

Am aflat că litera „s” semnifică inspirație, iar în numerologie corespunde cifrei 1 şi reprezintă începuturile, evoluția. Nici că se putea mai potrivit… inspirația de a începe o nouă cale de evoluție, în armonie cu natura sau începutul unei noi căi de evoluție, inspirată de natură. Oricum aș formula, sâmburele este același și constă din câteva cuvinte cheie: sat, simplitate, solitudine, smerenie, sine, simțuri, sezonalitate, sinergie.

Întoarcerea la simplitate. Mutarea mea s-ar putea încadra în așa numita mișcare downshifting, un adevărat trend în occident, un stil de viață în care „mai mult” și „mai repede” devin „mai puțin” și „mai lent”.

Nu am rezonat niciodată cu consumerismul și cu acumularea de bunuri materiale, iar timpul meu și o muncă făcută din pasiune au fost și sunt mai pretioase decât un job bine plătit, dar acaparator și stresant. Am tânjit mereu după o viață apropiată de natură, după liniștea și bucuriile simple pe care ea le oferă și care sunt rare și mai greu de obținut în mediul urban. Alegerea unui trai simplu la sat înseamnă pentru mine un consum mai mic de resurse, un ritm de viață mai lent, în acord cu ritmurile naturii, înseamnă sănătate, adică aer, apă, mâncare mult mai curate și mai multă mișcare. Este, de fapt, viața pe care o trăiau bunicii și străbunicii noștri și pe care am avut privilegiul să o gust în copilărie, înainte de a intra în tăvălugul modernismului.

Cu toate acestea, cred că simplitatea nu ar trebui să excludă un anumit grad de confort pe care îl aduce progresul tehnologic, fără însă a ajunge în extrema luxului și a snobismului și alegând soluțiile cu cel mai mic impact asupra mediului natural.

Savurarea solitudinii. Solitudinea este partea plină a paharului, care în cazul de față e faptul de a trăi singur. Partea goală a paharului e singurătatea, însă eu aleg să mă bucur de partea plină. În solitudine îți poți da mai ușor seama că în realitate nu ești singur(ă), că ai alături întreaga natură vie, că îl ai pe Dzeu pretutindeni (inclusiv în tine însuți, prin Sinele superior).

De când mă știu, excursiile în natură și mai ales cele la munte m-au ajutat cel mai mult să simt conexiunea cu Dumnezeu, dar treptat, am învățat să o percep în orice colț de natură urbană, chiar și într-o simplă floare presată. Totuși, traiul în mijlocul naturii este și din acest punct de vedere, o adevărată sărbătoare și o binecuvântare.

Pe de altă parte, în mediul rural, dependența de natură, cu toate manifestările ei, adesea imprevizibile este mult mai mare, ceea ce mă face conștientă de fragilitatea ființei umane și îmi dă o stare de smerenie și acceptare. Smerenia mă ajută să păstrez contactul cu realitatea, iar acceptarea mă scutește de stres.

Cele cinci simțuri. Viața la țară este pentru mine strâns legată de perceperea realității cu toate cele 5 simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit (tactil).

Îmi amintesc cu entuziasm de anii adolescenței, când reveneam în vacanță sau doar în vizită la țară și apropiindu-mă de sat, pe dealul care-l desparte de gară, îmi activam toate simțurile. Mergând agale pe drumul încă neasfaltat pe atunci, sorbeam cu nesaț fiecare detaliu al satului văzut din depărtare, fiecare adiere de vânt ce-mi mângâia obrazul, fiecare lătrat de câine și cântec de cocoș auzindu-se ca un ecou, fiecare mireasmă de pământ reavăn, de fân și dobitoace. Mai apoi, ajunsă în căsuța simplă, cu focul arzând în sobă, mă întâmpina bunica, cu zâmbetul ei blajin și cu cea mai gustoasă mâncare gătită lent, la foc de lemne.

Aveam să aflu mai târziu, că toată această experiență era o meditație activă autentică sau un exercitiu de mindfulness, care mă încărca cu energie și mă conecta concomitent la intregul Univers și la ființa mea cea mai profundă.

Astăzi, după nouă luni de viață la țară, astfel de experiențe senzoriale sunt aproape zilnice, deși intensitatea din vremurile trecute, favorizată de prezența bunicii și de dorul aprig, strâns în săptămâni și luni de trai urban, este rareori aceeași.

Sezonalitatea. Așa cum spuneam și într-un scurt video pe canalul meu de YouTube, sunt fascinată de toate cele patru anotimpuri (seasons) și sunt recunoscătoare că m-am născut și trăiesc în zona temperată, care îmi oferă o varietate atât de mare de peisaje și fenomene naturale.

Contemplarea anotimpurilor m-a ajutat să găsesc rostul și partea benefică din orice fenomen aparent negativ sau cel puțin neplăcut. Nu m-am simțit niciodată amenințată de tunete și fulgere, iar zilele ploioase și mohorâte sau arșița verii rareori mi-au influențat starea de spirit. Natura, în înțelepciunea sa divină știe să se mențină permanent în echilibru, iar dacă unele manifestări au devenit extreme în ultimii ani, este și pentru că presiunea umană asupra naturii este extremă.

Arta pe care o practic de aproape 30 de ani, arta florilor presate mi-a oferit nenumărate prilejuri de a contempla natura în schimbare chiar și iarna, atunci când cea mai mare parte a vegetației intră în adormire. Începând cu primele flori ale primăverii, continuând cu abundența vegetală a verii și cu tonurile galben-arămii ale toamnei și terminând cu frunzele înnegrite de ger ale iernii, fiecare anotimp își aduce contribuția la arta pe care o creez, atât prin materialul vegetal necesar, cât și prin sursa de inspirație pentru lucrările mele.

Vorbeam mai sus despre fragilitatea ființei umane și aceasta devine și mai evidentă la trecerea dintre anotimpuri, în special de la toamnă la iarnă, când capacitatea de adaptare este esențială în mediul rural. Corpul nostru știe să se adapteze în mod firesc la schimbările din natură, la fel ca animalele sălbatice, cu condiția să nu îl ferim de provocările de care are nevoie pentru a-și exersa puterea interioară. Cu cât îl cocoloșim mai mult în confortul specific mediului urban, cu atât mai greu îi va fi să se adapteze și cu atât mai insuportabile vor fi fenomenele extreme ale naturii. Am observat acest fenomen pe propria piele, revenind la țară într-un sat din nord-estul Romaniei, dupa 20 de ani petrecuți la oraș, în sudul țării, unde și clima este mai blândă.

Din fericire, nu este nevoie să ne mutăm cu toții la sat sau în vârful muntelui pentru a ne păstra capacitatea de adaptare la schimbările vremii și implicit, imunitatea. Există mijloace de călire a organismului prin expunere voluntară la condiții extreme, care sunt accesibile oricui, oriunde s-ar afla, de exemplu metoda Wim-Hof.

Sinergia elementelor fundamentale din natură. Conform filosofiei chineze, lumea naturală este formată din întrepătrunderea a cinci elemente primordiale, care se află într-o continuă transformare și interacțiune: apă, lemn, foc, pământ și metal.

Teoria celor cinci elemente explică alcătuirea Universului și relația dintre lucruri în Univers, dar și relația dintre Om și Univers. Ea evidențiază faptul că în Univers totul e interconectat și funcționează ca un întreg și tot ce există în Univers (organele corpului uman, plantele, culorile, anotimpurile, planetele etc.) se află sub dependența unuia dintre cele cinci elemente.

Conform filosofiei din Grecia antică, elementele primordiale sunt în număr de patru : aer, apa, foc și pământ, de asemenea în continuă interdependență și transformare. Diferitele combinații dintre aceste elemente și legăturile dintre ele simbolizează infinita complexitate și diversitate a ființelor și a fenomenelor, dar și perpetua evoluție de la o combinație la alta, în funcție de elementul predominant.

Deși partea teoretică nu mă pasionează în mod deosebit și prefer să experimentez, integrând în viața mea cele șase elemente, totusi o întrebare nu-mi dă pace… de ce a fost exclus aerul în filosofia chineză și de ce au fost excluse pământul și lemnul în filosofia greacă? Dacă este cineva printre voi care a studiat în profunzime subiectul, îl/o rog să mă lumineze într-un comentariu.

Desigur că există multe alte aspecte ale vieții la țară care ar merita analizate, dar cum nici zilele, nici cuvintele nu au intrat în sac, le voi dezvolta într-un articol viitor. Impresiile, sugestiile, întrebările sau experiențele voastre în lumea satului, aproape de natură sunt binevenite și le aștept cu interes în comentarii.

Surse:

https://www.zodiacool.ro/blog/numerologie/semnificatia-si-vibratia-literelor-100742

http://clever-zone.blogspot.com/2011/06/semnificatia-literelor.html

https://www.old.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=Monitorul%20Expres%20Magazin&s_id=26437

https://tucutine.ro/teoria-celor-5-elemente/

https://mythologica.ro/cele-cinci-elemente/

Publicitate

Read Full Post »

Despre bucuria simplităţii la sat

„Dorm tot mai puțin și visez tot mai mult. Și, îmbrăcată în hainele de anul trecut, sunt mai frumoasă decât am fost vreodată…Pentru că astăzi zâmbesc.
Pentru că m-am întors la simplitate ca și cum m-aș fi întors acasă. Pentru că abia azi, când port cu mine toate ale mele, am înțeles că viața e un miracol.
Mă dezic, strigând, de jumătățile de măsură, pentru că vreau să trăiesc de acum înainte o viață completă. Minunea mea începe azi. Și promit că nu se va termina niciodată. „
Alice Nastase – Dragostea e un bonsai

Dacă anul trecut petreceam sărbătoarea Învierii Domnului alături de oamenii satului, în calitate de oaspete al locului şi după toate rigorile tradiţiei, anul acesta Pastele m-a găsit făcând parte din comunitate, o comunitate cel puţin dezorientată de felul atipic în care (nu) s-au desfăşurat ceremoniile cu care erau obişnuiţi, o comunitate îngrijorată mai degrabă de secetă decât de ameninţarea virusului ucigaş.

N-am de gând să fac analiza modului de gândire a ţăranului român în vremuri de criză, pentru că nici nu mă pricep şi nici nu vreau să emit orice fel de judecăţi, ci să primesc oamenii aşa cum sunt. În schimb, vreau să vă împărtăşesc trăirile şi experienţele mele din timpul acestei mari schimbări de domiciliu.

Dincolo de semnificaţia obişnuită a marii sărbători creştine, care îmi dă de fiecare dată un sentiment de renaştere, avânt şi prospeţime, în acest an ea a marcat exact trei săptămâni de când am lăsat capitala pentru un loc mult mai aproape de natură şi de sufletul meu, mai exact satul în care am copilărit.

Căsuţa bătrânească

În ciuda distanţei impuse de autorităţi şi a lipsei ritualurilor pascale obişnuite, sau mai degrabă datorită acestei situaţii, eu am găsit în simplitate şi solitudine o conexiune mai puternică cu Dumnezeu şi cu mesajul Învierii lui Hristos. Natura, renăscând şi ea cu frunze foşnitoare, triluri de păsărele şi parfum îmbătător de lăcrămioare şi liliac mi-a ţinut isonul atunci când în dimineaţa primei zi de Paşte, nu mă puteam opri din cântat „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le.”

M-am bucurat de o masă de Paşte sărbătorească, dar cât se poate de simplă, ca dealtfel toate mesele pe care le-am avut în ultimele trei săptămâni.

Ouă încondeiate cu frunze

Salată a la russe

Dar ce bucurie când am reuşit să menţin ore în şir lumina primită în noaptea Învierii, în candela făcutâ cu mânuţili meli din capacu’ unei conservi di peşti!

Lumina învierii

Şi pentru că ce e prea mult strică, inclusiv solitudinea, scurte întrevederi cu vecinii mai apropiaţi mi-au dat un plăcut sentiment de uniune şi apartenenţă la comunitate.

Revenind la locul în care m-am mutat, este un mediu de viaţă complet nou, total diferit de cel în care am trăit la oraş timp de zeci de ani, necontaminat de rutine vechi şi în unele cazuri nesănătoase, mereu proaspat şi surprinzător, care mă obligă să trăiesc aproape permanent în prezent, cu atenţia trează şi cu toate simţurile pe recepţie. Inevitabil, şi prospeţimea şi surpriza vor trece, dar până atunci, îmi doresc să-mi formez obiceiuri de viaţă noi, în armonie cu natura şi cu tot ce am constatat de-a lungul timpului că îmi face bine.

Răsărit

Salutul fiecărui răsărit de soare care îmi bate la geam, aprinderea focului în sobă şi a luminii în candelă, contemplarea plantelor din grădină în aerul curat al dimineţii sunt noi ritualuri pe care le simt sacre, pentru că mă apropie mai mult de planul Divin, iar la modul pragmatic, îmi dau un start bun în fiecare dimineaţă.

Flori de măr

Când spun despre noul mediu că e total diferit, nu înseamnă că este şi nefamiliar, însă una e amintirea perioadelor din copilărie traite fără nicio grijă în casa bunicilor sau scurtele vizite făcute pe parcursul anilor şi alta este asumarea întregii responsabilităţi pentru traiul de zi cu zi într-o gospodărie rurală nelocuită de aproape zece ani. Sunt numeroase treburi, cum ar fi făcutul focului sau cultivarea pământului, la care deşi contribuiam cu entuziasm, erau totuşi făcute în cea mai mare parte de către adulţi. Acum sunt în situaţia de a le face singură cap coadă şi asta mă face să mă simt foarte responsabilă, ca şi cum abia acum am devenit adult.
E o situaţie interesantă, pentru că am fost responsabilă de propria viaţă şi în toţi anii petrecuţi în Bucureşti, însă aici am trecut la nivelul următor al responsabilităţii şi acum îmi dau seama cât de simplă este viaţa la bloc, comparativ cu viaţa la casă (o casă de ţară fără utilităţi moderne, care pe deasupra necesită şi numeroase reparaţii).

Focul meu cel de toate zilele

Aici la ţară, utilităţile nu mai vin pe ţeavă, cu excepţia curentului electric (care, by the way, se opreşte când ţi-e lumea mai dragă, de exemplu chiar în timpul editării articolului de faţă). Pentru a avea apă, trebuie să o scot din fântâna unui vecin şi să o car cu găleata până acasă, pentru căldură şi gătit/spălat trebuie să adun vreascuri din „pădure”, iar WC-ul este undeva în curte, nu în încăperea de alături, ca la bloc. Mai pe scurt, parafrazând o vorbă celebră, satu’ nu-i ca oraşu’.

Mi se pare paradoxal faptul că la oraş timpul parcă este mai scurt, deşi confortul e ridicat şi toate sunt la îndemână, în timp ce la ţară timpul este din belşug, deşi pentru a obtine orice lucru, de exemplu un simplu ceai, e nevoie de mai mult efort şi timp…

Vreascuri de foc din „padure”

În ciuda şi în cadrul acestor constrângeri ale spaţiului de locuit şi ale ritmurilor naturii, mult mai pregnante aici, am un sentiment de libertate, libertate de mişcare, de gândire, de creaţie, de simţire, mai intens ca niciodată. Între spaţiul casei, natura care o înconjoară din toate părţile, timpul care se dilată şi propriile emoţii (deopotrivă pozitive şi negative) simt o curgere fluidă, lină şi armonioasă prin care încerc şi de cele mai multe ori reuşesc să mă mişc şi eu.

Şi exact asta voi face acum, voi curge uşor spre verdeaţa de afară, pentru că deja am stat prea mult în casă. Despre relaţia cu pământul şi natura voi povesti mai multe într-o altă zi.

Rămâneţi în pace şi bucurie!

Read Full Post »

Vântul schimbării

Anul acesta am petrecut Sărbătorile de Paşte în mijlocul naturii, aproape de strămoşi, alături de oamenii satului natal.
Sunt oameni simpli, cu suflet mare, ancoraţi în tradiţii, pe cale să fie corupţi de viciile modernităţii, încercând să depăşească prin umor dificultăţile vieţii, unii blazaţi, alţii optimişti.

Majoritatea sunt bătrâni, puterile slăbesc pe zi ce trece, copiii şi nepoţii sunt plecaţi departe, la casele lor sau la muncă în străinatate, iar prăşitul obositor este înlocuit cu ierbicidarea facilă şi toxică. :(

Cuptoarele au uitat mirosul pâinii, grajdurile au uitat mugetul vacilor (ceea ce personal nu ma deranjează), cu excepţia unei singure gospodării, de la care se aprovizionează cu lapte tot satul. Uneori, pentru că cel mai frecvent, magazinul satului este sursa sigură de lactate procesate şi pâine proaspătă, albă, pufoasă şi lipsită de nutrienţi de la oraş.

Drumurile asfaltate fac tuturor viaţa mai uşoară şi mai curată, semnalul telefonic e mai bun decât anul trecut, cloştile continuă să scoată pui, pisicile să toarcă şi cele câteva case renovate te fac să le treci cu vederea pe cele părăsite şi dărăpănate.

A mea este una dintre acestea din urmă, deşi sufletul meu nu a părăsit-o şi nici foarte dărăpănată nu este, ba chiar se menţine într-o stare foarte bună în aşteptarea unui acoperiş nou.

Zidurile rezistă eroic asaltului plantelor agăţătoare, iar în grădina transformată în pădure florile continuă să înflorească.

E un tablou idilico-dezolant, scufundat în natură, armonios în felul lui, în care mă simt liniştită, hrănită şi dornică să produc o schimbare în bine.

Hristos a înviat şi odată cu El să înviem şi noi!

 

 

Read Full Post »