Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘relaxare’

Cum ar fi pentru tine vara fara un picnic?

Pentru mine ar avea mai putin farmec, pentru ca de cand ma stiu, nu a existat vara fara macar un picnic.

Aproape de pamant, pe patura si cu talpile goale prin iarba, printre copaci si flori salbatice sau chiar pe nisipul plajei, mancarea era mai savuroasa, ambianta creata de sunetele naturii aducea relaxare, aerul curat intensifica pofta de mancare, iar furnicutele si alte insecte fara frica de uriasi veneau sa impartim cu ele firmituri.

O experienta asemanatoare am trait duminica in Gradina japoneza din Herastrau, in cadrul evenimentului Simply Life sustinut de Ioana Preda, bucatar, o premiera inedita care m-a bucurat si mi-a amintit ca atat actul prepararii mancarii cat si cel al mancarii propriu-zise necesita o atitudine constienta si relaxata.

Copilul din mine s-a catarat in cires si a ascultat povestea albinutei care s-a ales cu dungi negre pe spate, in incercarea de a-l convinge pe Soare sa ramana mai mult timp pe cer, iar artista din mine s-a simtit libera sa creeze o mandala din ingredientele puse la dispozitie de Ioana sau aduse de participanti.

Picnic_mandala

Ioana ne-a impartasit din bogata ei experienta in lucrul si „bucatareala”cu copiii, demonstrandu-ne ca exista alternative sanatoase la clasicele gustari cu unt, cascaval si carne, iar implicarea creativa in actul de pregatire a mesei contribuie la formarea unei atitudini sanatoase fata de mancare.

Astept cu nerabdare urmatoarea editie a Picnic-ului si pana atunci, las imaginile sa vorbeasca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Daca anul trecut pe vremea asta ma rasfatam in valurile marii, am zis ca acum sa ma rasfat la Therme, fiindca tot imi doream sa merg de cand s-a deschis.

Therme2

Rasfat n-as putea spune ca a fost, dar niste lectii am invatat si vi le impartasesc si voua, ca sa aveti o experienta mai placuta decat a fost a mea. Am stat doar 4 ore in zona Palm, asa ca nu va pot spune cum este in Galaxy sau Elysium. Au ramas multe locuri de explorat pentru data viitoare (cel mai probabil prin noiembrie).

  1. Nu va luati doar dupa ce este afisat pe site-ul lor, pentru ca nu este actualizat si ma refer mai exact la transport. Pe site apare ca autobuzul lor circula doar pana joi, acolo am aflat ca de fapt circula si in week-end. Drept urmare, am luat un microbuz spre Balotesti care m-a lasat la 1km departare de Therme si a trebuit sa fac putina miscare „per pedes”. Afisez aici programul de week-end al autobuzului (cel cu traseu pe la Eroilor; mai este unul prin Floreasca), sa va puteti organiza cum se cuvine. Pentru restul saptamanii il gasiti pe site-ul Therme.IMG_20160703_165705
  2. Nu mergeti in week-end pentru ca este EXTREM de aglomerat, sau daca nu aveti incotro, mergeti de la prima ora (8:00) pana la 13:00 maxim. Asa aveti si sanse mai mari sa gasiti sezlonguri libere. La ora 13:00 cand am ajuns eu, cu greu am gasit unul.
  3. Nu platiti de la inceput bilet pentru o zi; luati biletul minim de 3,5 ore, pentru ca oricat ati depasi acest timp, oricum nu platiti mai mult decat tariful pentru o zi. In felul acesta sunteti acoperiti pentru situatia in care nu va place si vreti sa plecati dupa 3-4 ore sau intervine ceva si nu puteti sta prea mult.
  4. Luati cu voi o carte de citit, un joc sau tableta, mai ales daca stati toata ziua doar in Palm pentru ca in apa nu poti sta la nesfarsit si in rest e plictiseala mare.

Therme1

Ce mi-a placut:

  • amenajari si finisaje de calitate, la standarde occidentale
  • vegetatie abundenta, ca in padurea tropicala :)
  • curatenie atat in apa, cat si in spatiile uscate
  • inghetata buna si relativ accesibila ca pret (4,5 lei/cupa)

Therme3

Ce nu mi-a placut:

  • apa exagerat de calda si atmosfera aproape sufocanta, poate si din cauza aglomeratiei
  • nu m-am prins cum si la ce interval de timp functioneaza jacuzzi; am asteptat foarte mult sa inceapa, fara succes
  • lipsa cosurilor de gunoi
  • mancare cu multe prajeli, salate putine si scumpe
  • nu am gasit priza pentru peria mea electrica de uscat parul si a trebuit sa ma chinui cu foehnul lor

Therme4

Sa va fie cu folos si sa aveti o vara relaxanta sau antrenanta, exact asa cum v-o doriti.

Read Full Post »