Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘raw’

Mandala_raw

Sambata si duminica, pe 19 si 20 martie 2016, intre orele 9-19 va invit la o portie generoasa de raw food pentru suflet si apoi la una pentru trup (ca desert) in cadrul Expozitiei Nationale Raw Generation, editia a 10-a. Expozitia este cu vanzare si se va desfasura la Romexpo Bucuresti, in pavilionul C6.

Voi fi prezenta in cadrul Expozitiei GreenArts cu tablouri din flori presate (originale si printuri), in mare parte mandale, care pe langa valoarea estetica deosebita au si rol de armonizare energetica a spatiului in care sunt plasate.

Expozitia GreenArts va mai cuprinde masti din scoarta de copac create de Constantin Serban (colectia „Forest Spirits”) si lucrari din flori presate realizate de alti artisti ai comunitatii Oshibana din Romania. Mai multe informatii despre GreenArts puteti afla aici.

Pentru ca urmeaza sarbatorile Pastelui, va propun sa alegeti pentru cei dragi un cadou inedit si binefacator, realizat din materiale naturale. In acest fel veti face si o fapta buna, pentru ca o parte din fondurile obtinute in urma acestei expozitii vor fi folosite pentru organizarea urmatorului atelier umanitar GreenArts Therapy de Paste pentru copiii internati in spital cu boli grave. Imagini de la precedentele ateliere umanitare puteti vedea aici.

RGE - Facebook Header 2016

Evenimentul organizat de Ligia si Raoul Pop in colaborare cu Romexpo si Camerele de Comert si Industrie din Romania este dedicat unui stil de viata sanatos si cat mai natural, fiind la inalta cautare printre evenimentele de clasa din Bucuresti. Intrarea la expozitie va costa 5 lei.

In cadrul Raw Generation Expo veti putea gasi o gama diversificata de produse si solutii pentru un stil de viata sanatos si veti putea asista la prezentari de sanatate, demonstratii culinare live si ateliere ce tin de promovarea unui stil de viata sanatos si armonios. Pentru mai multe informatii privind prezentarile si accesul accesati pagina oficiala a evenimentului.

Va asteptam cu drag!

 

Sigle_raw_green

Read Full Post »

Iată ce am mâncat astăzi la prânz, de Dragobete: un meniu simplu, gustos, sănătos, fără fițe și cu un aspect care te invită la iubire, doar cu ingredientele pe care le aveam prin bucătărie, pentru că nu am avut timp de cumpărături speciale.

Orez multicolor cu legume sotate și supă de legume Inimi_orez multicolor Ingrediente (două porții):

-o cană de orez alb

-1/2 cană de orez negru (sau roșu sau integral)

-3-4 morcovi

-2 țeline

-3 cepe (sau mai multe dacă sunt mici ca ale mele)

-2-3 bucăți de spanac congelat (sau o mână de spanac proaspat)

-1-2 linguri de suc de roșii (sau o lingură de bulion)

-o legătură patrunjel verde

-2-3 linguri ulei presat la rece

-sare, piper, foi de dafin

Mod de preparare: Într-o oală de supă am pus la fiert morcovul și țelina tăiate cuburi mari și ceapa întreagă (pentru a o putea înlătura la sfârșit) în aprox. 1 litru de apă. Legume Am pus la fiert orezul alb și negru cu apa, sare și foi de dafin, separat în două vase. Nu dau detalii aici despre cum se fierbe orezul; presupun că știti, sau dacă nu, există o mulțime de articole pe net care explică procesul. Le-am consultat și eu, pentru că nu sunt specialistă la capitolul ăsta. Orez Într-un vas mic am opărit două “inimi” de spanac și l-am strecurat prin sită, păstrând și apa. Spanac_inima După ce au fiert legumele, am “pescuit” cu o paletă ceapa întreagă (dacă va place, o puteți mânca și pe ea), iar rădăcinoasele le-am mutat într-un castron, unde am adăugat două linguri de ulei, pătrunjel tocat mărunt, sare și piper după gust și le-am acoperit să nu se răcească până le-a venit rândul să fie servite alături de orez. Legume sotate

Supa de legume am amestecat-o cu apa de la spanac, am potrivit de sare, am adăugat putin ulei, piper și pătrunjel tocat mărunt. Dacă doriți, puteți adăuga și puțin suc de roșii; mie mi-era dor de o supă cât mai limpede, după ce vreme îndelungată m-am delectat doar cu supe creme. De asemenea, puteți adăuga tăieței de casă sau găluște, dacă nu vă deranjează combinația orez-făinoase. Supa clara După ce a fiert orezul alb, l-am împărțit în trei porții:

-una a rămas albă și am amestecat-o cu puțin ulei

-una am amestecat-o cu sucul de roșii

-una am amestecat-o cu spanacul strecurat

Cu ajutorul unei forme de inimă am aranjat cele patru tipuri de orez pe farfurie și am ornat cu o tijă de pătrunjel.

Se poate servi cu o salată de primavară (ridichi, ceapă verde, salată verde) sau cu murături.

O variantă și mai savuroasă ar fi să serviți orezul alături de ciuperci sotate, iar din legume și supă să faceți o supă cremă. În acest caz, nu mai este nevoie să înlăturați ceapa fiartă.

Ca desert, serviți multe săruturi dulci.

S-aveți poftă de …iubire în fiecare zi!

Read Full Post »

Am hotarat sa scriu aceasta prima postare din 2015 in memoria tatalui meu, care in urma cu un an si-a luat ramas bun de la aceasta lume.

Nu mi-am imaginat ca imi va fi asa de greu sa scriu despre tata, insa asezandu-ma in fata paginii albe, o sumedenie de sentimente mi-au invadat sufletul, cerand sa se transforme in cuvinte si in lacrimi. Nu mi-am propus sa scriu un articol lacrimogen si trist, asa ca singurul sentiment pe care l-am lasat sa se transpuna in cuvinte a fost cel de recunostinta.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat cel mai bun si mai iubitor tata din lume, care m-a hranit neincetat cu increderea si cu incurajarea sa. El a fost cel mai mare suporter al meu cand am inceput sa scriu articole pe floripresate.ro. Imi amintesc cu drag cat de nerabdator era sa citeasca un nou articol si cu cata emotie citea si recitea toate randurile, chiar daca multe dintre ele erau destul de tehnice.

El a fost primul care m-a incurajat sa-mi cultiv pasiunea pentru flori presate si avea mereu grija sa-mi preseze, cum putea el mai bine, plante din gradina la care eu nu mai aveam acces, fiind in capitala.

Tot el aprecia cel mai mult mancarurile facute de mine si ornamentele minutioase de pe salate si torturi si era de multe ori in incurcatura atunci cand trebuia sa aleaga intre a savura mancarea si a admira in continuare decoratiunea. Zambetul lui din urma imi da credinta ca Dumnezeu a avut grija de el si ca ma vegheaza in continuare cu iubirea sa.

De fapt ideea acestui articol s-a potrivit foarte bine cu reactiile pozitive si neasteptat de numeroase pe care le-am primit pe Facebook in urma postarii unui album cu poze din bucatarie, mai exact cu cateva dintre mancarurile vegane si raw vegane pe care le-am facut in ultima vreme. Motivul care a stat la baza realizarii acelor imagini a fost pasiunea mea pentru fotografie si nicidecum obiectele fotografiate in sine, adica felurile de mancare frumos ornate. La cat de multe site-uri de bucatarit in toate stilurile pamantului exista pe internet, nici prin gand nu mi-a trecut ca cineva ar mai fi interesat de retetele mele improvizate.

Ei bine, m-am inselat. Se pare ca apetitul pentru gastronomie este insatiabil, asa ca am promis cititorilor ca voi incepe sa notez retetele vegane si raw pe care le experimentez din cand in cand in bucatarie si le voi impartasi celor interesati sa adopte un stil de alimentatie mai sanatos decat cel traditional.

Revenind la tema articolului, dorind sa fac traditionala coliva pentru pomenirea de un an a tatalui meu, m-am trezit „la spartu’ targului” ca nu am in casa arpacas. Am gasit in schimb o punga mare cu fulgi de grau si m-am gandit ca ar fi potriviti ca inlocuitor si mai mult, fara a avea nevoie sa ard gazul. Produsul final a depasit orice asteptari. Aspectul, gustul si consistenta au fost extrem de apropiate de cele are colivei obisnuite.

Iata cum am facut coliva raw (fara foc):

Coliva_ingrediente

Ingrediente:

-un castron cu fulgi de grau

-jumatate castron cu nuca (sau dupa gust)

-doua linguri de miere (sau dupa gust)

-doua linguri seminte de in

-o lingura pudra de roscove sau cacao

-o lingurita coaja de lamaie conservata in miere (sau proaspata)

-esenta de rom

-un varf de cutit sare

-seminte de susan sau fulgi de cocos pentru ornat

Mod de preparare:

1. Se pun la inmuiat fulgii de grau de cu seara sau cu 4-8 ore inainte in apa in care am dizolvat mierea, sarea, coaja de lamaie si esenta de rom, doar atat cat sa fie putin acoperiti cu apa. Coliva_fulgi grau

Se amesteca din cand in cand pentru a se absorbi cat mai multa apa.

2. Intre timp se macina nuca si semintele de in. Acestea din urma au rolul de a absorbi apa in exces.

3. Se amesteca fulgii hidratati cu nuca, si semintele de in. Se potriveste de gust si consistenta. Se mai adauga miere daca nu e suficient de dulce, arome daca e nevoie, iar in cazul in care compozitia este prea moale se mai adauga seminte de in macinate sau o lingura de tarate de psilium. Se aranjeaza pe un platou in forma dorita. Coliva_1

4. Se acopera „in ploaie” pudra de roscove/cacao cu ajutorul unei strecuratori si se orneaza dupa preferinta cu seminte de susan sau fulgi de cocos. Eu m-am folosit de un sablon pentru a realiza cruciulita din susan si am ales s-o las cat mai simpla.

Coliva_final

Veti vedea ca gustul este identic cu cel al colivei din grau fiert, iar avantajul e ca dureaza mult mai putin sa o faceti, nefiind nevoie de fierbere. Eu am ales o reteta foarte simpla, dar daca vreti sa semene mai mult cu o prajitura, mai puteti adauga stafide si esenta de vanilie.

Sunt curioasa ce parere aveti de aceasta coliva inedita fara foc, asa ca va astept cu impresii intr-un comentariu mai jos.

Sa aveti spor in toate!

Read Full Post »