Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘natura’

Mi-a plăcut dintotdeauna să stau în compania mea, în starea aceea de solitudine, care e diferită de singurătate şi rareori am simţit ce înseamnă plictiseala. Am găsit mereu lucruri şi fenomene de observat, obiecte de cercetat, de colecţionat sau de creat, jocuri de jucat, cărţi de citit sau muzică de ascultat şi cântat. Desigur, nu au lipsit florile de presat, gândurile de rumegat şi uneori de notat, aşa cum fac şi acum, ascultând stropii de ploaie cum se îngrămădesc în burlane şi lemnele trosnind în sobă.

Cred că ceea ce m-a salvat de la suferinţa singurătăţii a fost curiozitatea faţă de universul meu interior şi faţă de cel exterior deopotrivă. Poate şi faptul că am fost singură la părinţi m-a constrâns să găsesc ocupaţii care să-mi asigure o stare de bine în absenţa altor oameni. Desigur, am avut (şi am :)) verişori şi prieteni apropiaţi, care într-o anumită măsură au ţinut locul unor fraţi, dar în cea mai mare parte a timpului, am trăit experienţa solitudinii.

Acum, să nu vă imaginaţi că trăiesc într-un zen neîntrerupt sau că am o viaţă perfectă. Uşurinţa de a trăi în solitudine nu exclude tot felul de stări neplăcute şi frământări, ca la toată lumea, dar asta e o altă discuţie. Legătura cu Divinitatea a fost cea care m-a ajutat întotdeauna să depăşesc aceste stări şi mi-a dat sentimentul că sunt susţinută, că nu sunt cu adevărat singură niciodată.

În ultima vreme, am tot fost întrebată dacă nu mi-e urât/ greu/ teamă să fiu singură. Ei bine, tuturor celor care sunt îngrijoraţi de starea mea le mulţumesc pentru grijă şi îi asigur că nu sunt şi nu mă simt deloc singură. Pe lângă Cel care îmi poartă mereu de grijă şi cu care „mă conversez” oricând simt nevoia, natura e plină de prieteni necuvântători cu care comunic în alte limbi.

Câteva imagini încă vii mi se derulează în minte.

Observatorul din iarbă

Stau nemişcată, întinsă în iarbă, mă confund cu natura care mă împresoară, vrăbiile ţopăie gălăgioase şi fără teamă prin ramuri în jurul meu, furnicile mă traversează cu râvnă ca pe un Gulliver uriaş, albinele caută neobosite nectarul din florile de cireş şi bâzâitul lor îmi povesteşte despre dulceaţa mierii şi despre savoarea cireşelor pârguite, mâncate direct de pe ram.

Si apoi, cu hârleţul în mână, pregătesc pat moale pentru seminţele aşteptându-şi răbdătoare vremea de încolţit. Pământul nelucrat de zece ani e tare şi uscat la suprafaţă, dar mai adânc, e umed şi plin de viaţă: gândăcei de tot felul, pregătindu-se să-şi încheie hibernarea, coconi misterioşi, aşteptându-şi timpul potrivit să iasă la lumină, râme inelate, lucioase şi rozalii, săpând de zor canale subterane.

„Plugul biologic”

Mă încearcă un sentiment de vină pentru că le stric rostul. Atunci când le văd, le salut cu vorbe de alint şi le mut în locuri lipsite de ameninţări. Dar se întâmplă ca lama uneltei să mai taie pe nevăzute câte o râmă şi atunci tresar şi îi cer iertare. După un deceniu de pace, a venit un uriaş înspăimântător să le dea lumea peste cap, la propriu şi la figurat. Şi ştiu că mi-au „auzit” ruga şi mi-au simţit lipsa de răutate şi că Mama Pământ le-a dat puterea să se regenereze şi să menţină în continuare glia afânată şi vie. Le mulţumesc pentru că au avut grijă de pământ în toţi aceşti ani, astfel încât acum să-mi pot obţine singură o parte din hrană. Şi le promit că treptat voi trece la un mod de cultivare care să nu le mai tulbure pacea.

Uriaşul din lumea necuvântătoarelor

Dar râmele nu sunt singurele vietăţi cu care vorbesc. Mai sunt muştele, cu care de cele mai multe ori mă cert, pentru că intră în casă zburând bezmetice şi apoi nu mai ştiu să găsească ieşirea. În cazul lor, finalul poate fi diferit în funcţie de cât de plin îmi este rezervorul cu răbdare şi de inteligenţa muştei. Uneori le mân spre uşă cu un prosop sau ce am la îndemână, vorbindu-le frumos, cu speranţa că vor înţelege „de vorbă bună” şi de multe ori înţeleg. Alteori mă văd nevoită să apelez la instrumentul care le este dedicat, numit sugestiv „paleta de muşte”.

Se vede treaba că mai am de lucru cu mine până să ajung să trăiesc în deplină armonie, compasiune şi acceptare cu toate creaturile pământului. Dar nicio grijă, voi avea suficiente ocazii să exersez, pentru că urmează sezonul ţânţarilor şi încă nu am avut onoarea să dau nas în nas cu vreun şoricel.

Aşadar, poate fi lesne de văzut că e practic imposibil să sufăr de singurătate într-un mediu atât de plin de viaţă şi făpturile despre care am scris sunt doar o parte dintre cele cu care am privilegiul să vorbesc. Voi povesti şi despre altele în articolele următoare.

La fel de lesne de intuit este că această pandemie, cu izolarea pe care a provocat-o, în loc să fie un chin, a fost pentru mine o binecuvântare şi sper că oriunde te-ai afla, te numeri şi tu printre cei care în vreme de restrişte au găsit motive de bucurie, de recunoştinţă şi mijloace de introspecţie şi creştere interioară.

#cultivbucurie #grădinasălbatică #viaţalaţară

Read Full Post »

Dacă anul trecut petreceam sărbătoarea Învierii Domnului alături de oamenii satului, în calitate de oaspete al locului şi după toate rigorile tradiţiei, anul acesta Pastele m-a găsit făcând parte din comunitate, o comunitate cel puţin dezorientată de felul atipic în care (nu) s-au desfăşurat ceremoniile cu care erau obişnuiţi, o comunitate îngrijorată mai degrabă de secetă decât de ameninţarea virusului ucigaş.

N-am de gând să fac analiza modului de gândire a ţăranului român în vremuri de criză, pentru că nici nu mă pricep şi nici nu vreau să emit orice fel de judecăţi, ci să primesc oamenii aşa cum sunt. În schimb, vreau să vă împărtăşesc trăirile şi experienţele mele din timpul acestei mari schimbări de domiciliu.

Dincolo de semnificaţia obişnuită a marii sărbători creştine, care îmi dă de fiecare dată un sentiment de renaştere, avânt şi prospeţime, în acest an ea a marcat exact trei săptămâni de când am lăsat capitala pentru un loc mult mai aproape de natură şi de sufletul meu, mai exact satul în care am copilărit.

Căsuţa bătrânească

În ciuda distanţei impuse de autorităţi şi a lipsei ritualurilor pascale obişnuite, sau mai degrabă datorită acestei situaţii, eu am găsit în simplitate şi solitudine o conexiune mai puternică cu Dumnezeu şi cu mesajul Învierii lui Hristos. Natura, renăscând şi ea cu frunze foşnitoare, triluri de păsărele şi parfum îmbătător de lăcrămioare şi liliac mi-a ţinut isonul atunci când în dimineaţa primei zi de Paşte, nu mă puteam opri din cântat „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le.”

M-am bucurat de o masă de Paşte sărbătorească, dar cât se poate de simplă, ca dealtfel toate mesele pe care le-am avut în ultimele trei săptămâni.

Ouă încondeiate cu frunze
Salată a la russe

Dar ce bucurie când am reuşit să menţin ore în şir lumina primită în noaptea Învierii, în candela făcutâ cu mânuţili meli din capacu’ unei conservi di peşti!

Lumina învierii

Şi pentru că ce e prea mult strică, inclusiv solitudinea, scurte întrevederi cu vecinii mai apropiaţi mi-au dat un plăcut sentiment de uniune şi apartenenţă la comunitate.

Revenind la locul în care m-am mutat, este un mediu de viaţă complet nou, total diferit de cel în care am trăit la oraş timp de zeci de ani, necontaminat de rutine vechi şi în unele cazuri nesănătoase, mereu proaspat şi surprinzător, care mă obligă să trăiesc aproape permanent în prezent, cu atenţia trează şi cu toate simţurile pe recepţie. Inevitabil, şi prospeţimea şi surpriza vor trece, dar până atunci, îmi doresc să-mi formez obiceiuri de viaţă noi, în armonie cu natura şi cu tot ce am constatat de-a lungul timpului că îmi face bine.

Răsărit

Salutul fiecărui răsărit de soare care îmi bate la geam, aprinderea focului în sobă şi a luminii în candelă, contemplarea plantelor din grădină în aerul curat al dimineţii sunt noi ritualuri pe care le simt sacre, pentru că mă apropie mai mult de planul Divin, iar la modul pragmatic, îmi dau un start bun în fiecare dimineaţă.

Flori de măr

Când spun despre noul mediu că e total diferit, nu înseamnă că este şi nefamiliar, însă una e amintirea perioadelor din copilărie traite fără nicio grijă în casa bunicilor sau scurtele vizite făcute pe parcursul anilor şi alta este asumarea întregii responsabilităţi pentru traiul de zi cu zi într-o gospodărie rurală nelocuită de aproape zece ani. Sunt numeroase treburi, cum ar fi făcutul focului sau cultivarea pământului, la care deşi contribuiam cu entuziasm, erau totuşi făcute în cea mai mare parte de către adulţi. Acum sunt în situaţia de a le face singură cap coadă şi asta mă face să mă simt foarte responsabilă, ca şi cum abia acum am devenit adult.
E o situaţie interesantă, pentru că am fost responsabilă de propria viaţă şi în toţi anii petrecuţi în Bucureşti, însă aici am trecut la nivelul următor al responsabilităţii şi acum îmi dau seama cât de simplă este viaţa la bloc, comparativ cu viaţa la casă (o casă de ţară fără utilităţi moderne, care pe deasupra necesită şi numeroase reparaţii).

Focul meu cel de toate zilele

Aici la ţară, utilităţile nu mai vin pe ţeavă, cu excepţia curentului electric (care, by the way, se opreşte când ţi-e lumea mai dragă, de exemplu chiar în timpul editării articolului de faţă). Pentru a avea apă, trebuie să o scot din fântâna unui vecin şi să o car cu găleata până acasă, pentru căldură şi gătit/spălat trebuie să adun vreascuri din „pădure”, iar WC-ul este undeva în curte, nu în încăperea de alături, ca la bloc. Mai pe scurt, parafrazând o vorbă celebră, satu’ nu-i ca oraşu’.

Mi se pare paradoxal faptul că la oraş timpul parcă este mai scurt, deşi confortul e ridicat şi toate sunt la îndemână, în timp ce la ţară timpul este din belşug, deşi pentru a obtine orice lucru, de exemplu un simplu ceai, e nevoie de mai mult efort şi timp…

Vreascuri de foc din „padure”

În ciuda şi în cadrul acestor constrângeri ale spaţiului de locuit şi ale ritmurilor naturii, mult mai pregnante aici, am un sentiment de libertate, libertate de mişcare, de gândire, de creaţie, de simţire, mai intens ca niciodată. Între spaţiul casei, natura care o înconjoară din toate părţile, timpul care se dilată şi propriile emoţii (deopotrivă pozitive şi negative) simt o curgere fluidă, lină şi armonioasă prin care încerc şi de cele mai multe ori reuşesc să mă mişc şi eu.

Şi exact asta voi face acum, voi curge uşor spre verdeaţa de afară, pentru că deja am stat prea mult în casă. Despre relaţia cu pământul şi natura voi povesti mai multe într-o altă zi.

Rămâneţi în pace şi bucurie!

Read Full Post »

Vizitele de lucru în satul natal continuă şi în 2020, iar cea din februarie mi-a reconfirmat că lucrurile avansează în direcţia bună.

Cele două operaţiuni amânate din toamnă, curăţarea sobei şi donarea cărţilor s-au desfăşurat ca pe roate de această dată, iar vremea a ţinut şi ea cu mine. Deşi aflat încă pe teritoriul iernii, soarele primăvăratic a încălzit pământul cu generozitate şi a topit urmele anemice de zăpadă.

Pentru prima dată după aproape 10 ani, flăcările jucăuşe din sobă au risipit frigul şi atmosfera mohorâtă din cameră, în ciuda aglomeraţiei de lucruri care încă mai sufocă spaţiul. Am savurat la maxim senzaţia de purificare pe care mi-a dat-o arderea primului sac de maculatură din cele multe care vor urma, ziare şi ambalaje de carton antice, fragmente de cărţi roase de şoareci şi orice alt gunoi făcut din celuloză. Pot spune că aceasta a fost ceremonia de inaugurare a marii operaţiuni de curăţenie la care mă simt chemată de ceva vreme.

Am realizat mai clar ca niciodată că ceea ce este înăuntru este şi în afară. Nevoia mea de a face curăţenie interioară se reflectă în chemarea de a face curăţenie în exterior, mai exact în propria casă, de prea mult timp abandonată.

După 25 de ani de stat în cămine, gazde şi chirii, a venit timpul să-mi iau în primire propria casă. După 25 de ani de făcut curăţenie în casele altora, a venit timpul să fac curăţenie în casa mea. Dupa 25 de ani de preocupare pentru binele celorlalţi, a venit timpul să mă preocup mai întâi de binele meu, pentru ca apoi să pot contribui cu adevărat la binele altora. După 43 de ani de strâns gunoaie sufleteşti, a venit timpul să le ard unul cate unul. După 43 de ani de dependenţă emoţională faţă de cei din jur şi de părerile lor, a venit timpul să-mi ascult focul inimii.

Am reuşit în sfârşit să eliberez primul colţ din casă, lăsând lumina să pătrundă libera prin ferestre.

M-au ajutat angajatii Bibliotecii comunale din Ştefan cel Mare, care au încărcat în microbuzul şcolii multe lăzi şi saci plini cu cărţi de toate genurile literare. Nu ştiu cât de tare se vor bucura copiii de acest dar, însă doamna bibliotecară a fost mai mult decat încântată şi optimistă că va reuşi să insufle plăcerea cititului, atât copiilor, cât şi adulţilor. Eu o voi susţine cu tot ce ştiu şi pot.

A treia bucurie mi-a fost adusă de vizita neaşteptată a unui câine frumos şi blând, în căutare de hrană şi mângâiere.

Am crezut iniţial că este abandonat şi mă bucuram că am găsit companion şi paznic la casă, însă întrebând vecinii, am aflat că are stăpâni care vin doar în week-end şi îl lasă liber în lipsa lor.

Nu mi-a fost dat până acum să interacţionez de una singură cu un câine atât de inteligent şi de expresiv şi recunosc, m-am întristat puţin la aflarea situaţiei lui. Asta mai ales că luase repede „în stăpânire” întreaga ogradă şi părea tare mulţumit să fie în preajma mea, deşi nu am putut să-l tratez decât cu câteva felii de pâine. Probabil că mângâierile şi vorbele blânde au însemnat mai mult pentru el.

Iar motivele de bucurie nu se opresc aici!

Pomii fructiferi şi viţa de vie vor primi un restart mult aşteptat cu ajutorul unei unelte noi de grădinărit, cafeaua infuzată lent pe plită are gust mai bun decât cea făcută repede pe aragaz :), iar Primăria m-a surprins din nou, instalând în sat tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor, încă o dorinţă împlinită şi o soluţie mai uşoară pentru a scăpa de pet-uri, sticle şi alte deşeuri.

Viaţa la ţară e o sursă inepuizabilă de bucurii, pe cât de simple, pe atât de intense. A sosit vremea să le culeg, să cultiv unele noi, să le îngrijesc şi din nou să culeg, cu răbdare şi drag de natură.

Read Full Post »

Paste 2019_12

Anul acesta am petrecut Sărbătorile de Paşte în mijlocul naturii, aproape de strămoşi, alături de oamenii satului natal.
Sunt oameni simpli, cu suflet mare, ancoraţi în tradiţii, pe cale să fie corupţi de viciile modernităţii, încercând să depăşească prin umor dificultăţile vieţii, unii blazaţi, alţii optimişti.

Paste 2019_07
Majoritatea sunt bătrâni, puterile slăbesc pe zi ce trece, copiii şi nepoţii sunt plecaţi departe, la casele lor sau la muncă în străinatate, iar prăşitul obositor este înlocuit cu ierbicidarea facilă şi toxică. :(

Cuptoarele au uitat mirosul pâinii, grajdurile au uitat mugetul vacilor (ceea ce personal nu ma deranjează), cu excepţia unei singure gospodării, de la care se aprovizionează cu lapte tot satul. Uneori, pentru că cel mai frecvent, magazinul satului este sursa sigură de lactate procesate şi pâine proaspătă, albă, pufoasă şi lipsită de nutrienţi de la oraş.

Drumurile asfaltate fac tuturor viaţa mai uşoară şi mai curată, semnalul telefonic e mai bun decât anul trecut, cloştile continuă să scoată pui, pisicile să toarcă şi cele câteva case renovate te fac să le treci cu vederea pe cele părăsite şi dărăpănate.

Paste 2019_20

A mea este una dintre acestea din urmă, deşi sufletul meu nu a părăsit-o şi nici foarte dărăpănată nu este, ba chiar se menţine într-o stare foarte bună în aşteptarea unui acoperiş nou.

Zidurile rezistă eroic asaltului plantelor agăţătoare, iar în grădina transformată în pădure florile continuă să înflorească.

Paste 2019_01

E un tablou idilico-dezolant, scufundat în natură, armonios în felul lui, în care mă simt liniştită, hrănită şi dornică să produc o schimbare în bine.

Hristos a înviat şi odată cu El să înviem şi noi!

 

 

Read Full Post »

Cum ar fi pentru tine vara fara un picnic?

Pentru mine ar avea mai putin farmec, pentru ca de cand ma stiu, nu a existat vara fara macar un picnic.

Aproape de pamant, pe patura si cu talpile goale prin iarba, printre copaci si flori salbatice sau chiar pe nisipul plajei, mancarea era mai savuroasa, ambianta creata de sunetele naturii aducea relaxare, aerul curat intensifica pofta de mancare, iar furnicutele si alte insecte fara frica de uriasi veneau sa impartim cu ele firmituri.

O experienta asemanatoare am trait duminica in Gradina japoneza din Herastrau, in cadrul evenimentului Simply Life sustinut de Ioana Preda, bucatar, o premiera inedita care m-a bucurat si mi-a amintit ca atat actul prepararii mancarii cat si cel al mancarii propriu-zise necesita o atitudine constienta si relaxata.

Copilul din mine s-a catarat in cires si a ascultat povestea albinutei care s-a ales cu dungi negre pe spate, in incercarea de a-l convinge pe Soare sa ramana mai mult timp pe cer, iar artista din mine s-a simtit libera sa creeze o mandala din ingredientele puse la dispozitie de Ioana sau aduse de participanti.

Picnic_mandala

Ioana ne-a impartasit din bogata ei experienta in lucrul si „bucatareala”cu copiii, demonstrandu-ne ca exista alternative sanatoase la clasicele gustari cu unt, cascaval si carne, iar implicarea creativa in actul de pregatire a mesei contribuie la formarea unei atitudini sanatoase fata de mancare.

Astept cu nerabdare urmatoarea editie a Picnic-ului si pana atunci, las imaginile sa vorbeasca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Astazi, de 1 Mai am muncit „din greu” sa umplu presele cu plante si m-am simtit din nou coplesita de multimea soiurilor de vegetale pe care mi le ofera natura si de ritmul cu care cresc, infloresc si se trec. E clar. Am nevoie de mai multe prese si de mai mult spatiu pentru ele. Daaa, stiu, sufar de aceeasi boala ca cei/cele care vor tot mai multe haine sau tot mai multe perechi de pantofi sau tot mai multe carti. Deh, fiecare cu colivia lui/ei.

La presat_IOR_1Mai

O fi ea boala, dar eu va spun sincer ca deocamdata n-am nici un gand sa caut vreun leac ba mai mult, voi incerca sa molipsesc si pe altii cu microbul presatului de flori si frunze. E prea placuta activitatea asta ca sa o tin doar pentru mine…Un adevarat balsam pentru trup si suflet si in plus e inofensiva, inclusiv pentru natura daca recoltezi cu grija in loc sa rupi si sa smulgi.

La presat_IOR_1Mai_2

Cele patru prese pe care le-am avut in dotare au fost neincapatoare pentru doua tipuri de flori: Spiraea Mollifolia (floarea miresii sau cununita) si Tamarix Tetrandra (tamarix sau catina rosie) si mai multe tipuri de frunze: tei, castan, stejar, codita soricelului si altele, a caror denumire nu am aflat-o inca.

Floarea miresii_Cris  Floarea miresii_detaliu

Tamarix_IOR   Tamarix_detaliu

Frunze_IOR   Peisaj1

Sper ca v-am facut pofta de presat si ca veti profita de urmatoarele zile de week-end pentru a umple macar o carte sau o agenda. Daca insa vreti sa profitati la maxim de iesirea in natura, va recomand sa folositi presa portabila. Aici va arat cum o puteti realiza.

Pentru mai multe informatii despre florile de presat in aceasta perioada, cititi urmatoarele trei articole din Calendarul floral, daca nu ati facut-o pana acum:

https://adescreations.wordpress.com/2012/05/13/liliac-lalele-si-alte-floricele-1/

https://adescreations.wordpress.com/2012/05/22/liliac-lalele-si-alte-floricele-2/

https://adescreations.wordpress.com/2012/05/28/liliac-lalele-si-alte-floricele-3/

Read Full Post »

„All nature has a feeling: woods, fields, brooks
Are life eternal: and in silence they
Speak happiness beyond the reach of books;
There’s nothing mortal in them; their decay
Is the green life of change; to pass away
And come again in blooms revivified.
Its birth was heaven, eternal it its stay,
And with the sun and moon shall still abide
Beneath their day and night and heaven wide.
John Clare

După o lungă serie de expoziții de grup, sub umbrela verde a conceptului  GreenArts – Arte Verzi,  vă invit de această dată la prima expoziție personală  de oshibana intitulată „Emoții vegetale”, expresie vizuală a  crezului meu artistic.

Lumea plantelor m-a fascinat dintotdeauna. Culorile și formele vegetale mi-au vorbit dincolo de cuvinte, trezind în mine emoții care și-au cerut din ce în ce mai puternic dreptul la exprimare.

Tot ce există în Univers are dreptul să se exprime, iar lumea vegetală face aceasta transformând de-a lungul celor patru anotimpuri elementele regnului mineral, apa și lumina în forme organice vii, de o complexitate și frumusețe copleșitoare.

Deși nu pot vorbi în cuvinte omenești, frunzele șoptesc celor cu urechile sufletului ciulite, viziunea pe care o au în zborul lor spre pământ, aceea a solului din care au crescut, a apei cu care s-au hranit, a luminii solare încapsulate în fiecare celulă, a copacului din care s-au desprins, dar și cea a copacului în care se vor întrupa.

Prin arta mea încerc să surprind emoțiile acestei deveniri perpetue a ființei vegetale și mai ales metamorfoza inversă, mai puțin sesizată de noi, ca o nouă manifestare de viață și nu ca ceea ce în mod obișnuit se consideră a fi decădere și moarte. În tablourile mele, frunzele redevin păduri foșnitoare, câmpuri înflorate, sau munți  înzăpeziți, iar florile și petalele redevin râuri limpezi, apusuri de soare și văzduhuri adânci.

Tehnica specială care mă ajută să surprind această transformare se numește oshibana, arta străveche japoneză a florilor presate rezervată pe la începuturi (circa 600 de ani în urmă) doar samurailor, care o practicau pe lângă caligrafie, mânuirea armelor și meditație. Se credea că această artă îi ajută pe luptători să înțeleagă înțelepciunea naturii și să atingă armonia sufletească.

Practicată în modul natural, adică fără modificarea culorilor originale și fără combinarea cu medii artistice chimice, așa cum am ales să fac și eu, oshibana are într-adevar darul de a aduce artistul și privitorul deopotrivă în contact direct cu înțelepciunea ancestrală și cu energia benefică a naturii.  Ea devine atunci o veritabilă artă verde, înscriindu-se la loc de cinste în curentul artistic promovat la noi sub forma conceptului GreenArts.

Actul meu de creație este mai întâi unul de ascultare și abia apoi unul de facere. Mai întâi ascultare cu profundă venerație a cântului prin care Natura își exprimă subtil emoțiile reîntoarcerii la Sursă și apoi facere, cu recunoștință, rabdare și imensă bucurie a peisajului inspirat de cântec.

Vă invit așadar pe tot parcursul lunii august să pășiți cu sufletul deschis pragul Ceainăriei Serendipity, pentru a simți emoțiile lumii vegetale reflectate în artă.

Afis_expo_oshibana1_m

Expoziția este cu vânzare, așa încât puteți avea acasă lucrarea cu care rezonați cel mai mult sau puteți face un dar original cuiva drag.

În plus, veți face și o faptă bună, pentru că o parte din încasări vor fi destinate copiilor internați în spital cu afectiuni grave, în cadrul proiectului GreenArts Therapy susținut de Asociația Ecologică Turismverde.

În perioada expoziției, în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 17:00 veți avea posibilitatea să creati voi înșivă, sub îndrumarea mea lucrări artistice Oshibana, mici crâmpee din visele plantelor sau, așa cum îmi place să le descriu, imagini ale “metamorfozei inverse”. Atelierele sunt individuale si au de asemenea scop caritabil.

Pentru mai multe detalii și programări, sunați la 0745 698 041.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 1 august, începând cu ora 16.00.

Vă aștept cu drag,

Adela

Read Full Post »

… in natura, desigur! Fara lumanari, fara pahare de cristal, fara fata de masa rosie si fara muzica in surdina.

Doar un amurg misterios la poale de padure, cu miros de fan proaspat, cu ciripit de pasarele cautandu-si cuibul, cu luna urmarind rabdatoare peste dealuri ultimele raze lenese de soare.

Doar iubirea impregnand aerul dintre noi.

Doar pacea asternandu-se peste sufletele noastre.

Doar sentimentul de „acasa”.

Pentru noi, toate sunt posibile doar aici, pe acest petec binecuvantat din satul Sultanu.

Read Full Post »

…cu bujori in obrajori…

asa am petrecut sfarsitul de iulie, printre caprite si capite de fan, fericita posesoare a unui buletin nou nout cu adresa de domiciliu: Sat Sultanu, Com. Visinesti, jud. Dambovita.

 

La adunat fan

La adunat fan

 

Desi mutarea propriuzisa va mai avea luni bune de asteptat, nimic nu ma opreste sa savurez de pe acum bucuriile simple ale traiului la sat.

Cu caprita

Aici timpul trece altfel, mai incet, aerul e curat si racoros, culorile mai vii, efortul e revigorant si somnul mai dulce. Aici ploaia vine sa binecuvinteze tot ce este viu, iar curcubeul raspunde cu un zambet ceresc sufletului plin de bucurie si recunostinta.

Ploaie cu soare

Ploaie cu soare

Read Full Post »

File din cartea Naturii

…volumul 2, color.

 

Read Full Post »

Older Posts »