Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘intelepciune’

Deschid ochii ca și cum m-am născut acum.

Bine am venit!

De câteva zile mă simt mai vie ca niciodată și cu siguranță mai conștientă.

Nu știu cum se face că de fiecare dată, cărtile care m-au impresionat și mi-au marcat existența într-un fel sau altul, mi-au ajuns în mână exact la momentul potrivit, exact când am avut nevoie de ele, de un răspuns, de o mângâiere, de o confirmare.

Așa s-a întâmplat și de această dată cu cartea „Bine ai venit!” scrisă de Alexandru Preda ale cărei ultime rânduri le-am parafrazat la început. A fost darul primit la naștere. cartea_bine-ai-venit

Dovada faptului că nimic în Univers nu este întâmplător, nici măcar citirea unei cărți, stă în atitudinea pe care am avut-o la primul meu contact cu această carte, care s-a produs spre sfârșitul anului trecut, cu ocazia lansării ei. Atunci nu am simtit nici un impuls să o cumpar. Nu eram pregătită pentru ea, nu venise momentul.

A doua oară, cu ocazia unui seminar Cartea „Bine ai venit!” explicată, am avut surpriza și bucuria să o primesc de la Alex în dar. Am început să o citesc imediat dupa seminar, pe metrou, întorcându-mă acasă și m-a cucerit de la primele cuvinte de mulțumire. Am citit-o apoi pe nerăsuflate, ori de câte ori prindeam un moment liber (de obicei în metrou sau microbuz), iar acum am luat-o de la capăt mai lent, cu un marker în mână, pentru că vreau să subliniez rândurile cu care rezonez cel mai mult și pe care aș vrea să le regăsesc cu ușurință mai târziu.

M-am regăsit aproape 100% în această  carte și spun aproape, pentru că au fost și două-trei pasaje pe care nu le-am înțeles foarte bine. Voi avea însă șansa să le clarific la următorul seminar de discuții pe marginea cărții.

M-a impresionat capacitatea lui Alex de a surprinde în fraze extrem de simple și grăitoare adevăruri mari. Mi-au placut situațiile din viața reală pe care le-a presărat pe parcurs, dovadă a conștientei cu care trăieste chiar și cele mai mărunte întâmplări. Am rezonat cu conștientizarile lui despre dragoste, despre pace, despre frumusețe, despre prezență, despre fericire, despre adevăr și chiar dacă poate „adevărul nu este în această carte”, cum declară chiar Alex la început, ea a oglindit o parte din adevarul pe care l-am găsit în mine până în acest moment.

Vă recomand cu căldură această carte pentru stropul de înțelepciune și de pace care v-ar putea inspira să priviți viața dintr-o nouă perspectivă, mai îndepărtată de minte și mai apropiată de inimă, pentru momentele de trezire pe care le-ar putea produce în voi pe drumul regăsirii de sine.

„Realizează că ce te deranjează la un anumit nivel, la un altul mai profund te poate ajuta. Atunci acel lucru va deveni un motor al regăsirilor tale „

Read Full Post »

UneoriÎn ambele situații e de bine. Dacă în prima binele e evident, în cea de-a doua trebuie să știi să-l vezi dincolo de suferința pierderii sau eșecului.

După mai mult de trei ani în care am investit timp, energie și bani într-un vis frumos cu fonduri europene, nu mi-a rămas decât să limitez „pagubele”, să trag învaățăminte și apoi să iau decizii noi, care să mă conducă la situația de învingător.

Așa cum spunea într-un interviu renumitul fitoterapeut Ovidiu Bojor, „când suferinţa e înţeleasă, ea te înalţă. Doar neînţeleasă, te dărâmă.” Eu am înțeles și cauza, și scopul neîmplinirii visului meu. De aceea pot să sper că noile decizii pe care deja le-am luat și pe care le voi lua de-acum înainte să fie de la un nivel de conștiință mai înalt.

Cauza principală a fost neînvățarea la timp a unor lecții din trecut. Am observat că lecțiile neînvățate se repetă și sunt din ce în ce mai dificile, pentru că se adaugă la lecțiile prezentului, ca și când ai avea o restanță de anul trecut pe lângă examenele sesiunii prezente. Iar Dumnezeu (Sursa, Forța Divină, sau cum vreți să-i spuneți) este un profesor corect și iubitor în același timp; nu-ți va da subiecte mai ușoare, doar ca să treci examenul. Dacă unii iau examenul din prima, sunt alții ca mine, care merg o vreme în „re- re- uri”, iar alții ajung la sâarșitul vieții fără să fi reușit să învețe măcar pentru nota de trecere.

Eu am învățat multe și mărunte în toți acești ani, dar cea mai importantă lecție a fost cea a credinței în Dumnezeu, care înseamnă o comunicare continuă cu Acesta, nu doar o ora duminica sau sâmbăta. Credința mai înseamnă o prioritate a voinței lui Dumnezeu în fața propriei voințe și aceasta e cu atât mai importantă în cazul deciziilor mari, cum a fost intrarea într-un proiect cu fonduri europene în cazul meu sau alegerea partenerului de viață.

Manifestarea imediată a respectarii acestei legi este lipsa grabei în luarea deciziilor, pentru că îți iei un răgaz de reflecție și rugăciune, un timp pentru „a sta strâmb și a judeca drept” și un timp de liniste pentru „a auzi” răspunsul clarificator al lui Dumnezeu, care te va ajuta să iei decizia optimă la momentul și în contextul respectiv.

În ceea ce privește scopul eșecului meu, cred că acesta a fost să mă învețe despre propriile limite, să mă ajute să mă cunosc mai bine, cu bune și cu rele, să-i cunosc mai bine pe ceilalți și societatea în care trăim. Dacă „din orice nenorocire te poti ridica purificat”, cum spunea același Ovidiu Bojor, ei bine, eu care slavă Domnului, n-am trecut prin nicio nenorocire, ci doar am pierdut niște bani și un contract de finanțare, pot spune cu mâna pe inimă că mă simt purificată. Mă simt mai puternică și mai capabilă să fac față oricăror situații vor veni.

Monseniorul Vladimir Ghika spunea că „o singură ambiţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!” și chiar dacă prin natura mea nu sunt o persoană foarte ambițioaăa, mi-am fixat această unică ambiție de a fi mai bună, atât în sensul de bunătate în relația cu ceilalși, cât și în sensul de îmbunătățire personală, pentru a îndeplini potențialul maxim cu care am fost înzestrată de la naștere sau altfel spus, planul lui Dumnezeu pentru mine.

Mă aflu așadar la începutul unui nou drum, care demareaza cu un anunt de vanzare:

http://olx.ro/oferta/vand-teren-cu-proiect-de-vila-pensiune-dambovita-submontana-ID3RFpq.html

Dacă știți persoane care ar putea fi interesate, v-aș fi recunoscătoare dacă le-ați face cunoscut acest link.

Vă mulțumesc anticipat și vă doresc să luați decizii bune în fiecare zi, cu credință și înțelepciune.

Read Full Post »

„Cunoaște-te pe tine însuți” este îndemnul plin de înțelepciune scris la intrarea în Templul lui Apolo din Delphi și calea pe care o avem de străbătut în această existență.

Mergand pe cale

Mergând pe cale

Este un efort continuu de aducere aminte a naturii eterne a spiritului care sălășluiește pentru o vreme în trupul fiecăruia dintre noi.

Ne descoperim în oglinda celorlalți și în liniștea singurătății, ne descoperim depășind obstacole și savurând bucurii, ne descoperim iubind și plângând, dansând și jucându-ne. Ne putem descoperi în fiecare clipă și prin orice experiență, cu condiția să avem conștiința trează.

Drumul către sine poate fi mai greu sau mai ușor în funcție de grosimea stratului de ignoranță, de perseverența cu care fiecare înlătură iluziile din jur, dar cred că nici un efort nu este prea mare pentru a trăi bucuria regăsirii, pacea interioară și armonia deplină.

Călătorie plăcută tuturor!

Read Full Post »