Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Dumnezeu’

Nu am ştiut să dau pe moment un răspuns satisfăcător, dar întrebarea m-a urmărit de atunci şi m-a făcut să reflectez la propria viaţă, la paşii pe care i-am făcut în ultimii ani pentru a fi cea de astăzi.

Deşi realitatea mea e încă departe de a fi perfectă şi nici nu mă consider un expert în dezvoltare personală sau spirituală, mă gândesc că dacă mi-a fost adresată această întrebare, poate că ceva din atitudinea şi experienţa mea de viaţa a fost considerat valoros şi demn de a fi împărtăşit.

Prin urmare, voi încerca să formulez aici şi acum un răspuns mai cuprinzător, care reflectă strict propria experienţă şi în care fiecare poate găsi ceva folositor pentru propria cale, ceva bun de aplicat imediat, încă din prima zi a noului an.

Temelia: conexiunea cu Dumnezeu

Mergând înapoi pe firul vieţii, pot spune că la baza evoluţiei mele a stat o căutare permanentă a legăturii cu Dumnezeu, încă de mică. M-au frământat numeroase întrebări existenţiale, am trecut de la credinţă la îndoială şi înapoi, am practicat sau doar studiat, mai mult sau mai puţin riguros diferite credinţe religioase, curente spirituale, fără a pierde contactul cu noile descoperiri ştiinţifice.

Am trăit perioade mai bune şi mai puţin bune, unele chiar grele, iar ceea ce m-a ajutat mereu să rămân pe linia de plutire a fost sentimentul că sunt mereu protejată, că cineva acolo Sus mă iubeşte şi că într-un fel sau altul, la final îmi a fi bine.

Aşadar, cultivarea unei legături permanente cu acea Forţă (Sursă) mai presus de înţelegerea noastră este esenţială, indiferent de modul în care se manifestă în diferite tradiţii spirituale.

Practica recunoştinţei

La acest sentiment de fond s-a adăugat în urmă cu 3-4 ani practica recunoştinţei în mod consecvent. Consider că acesta e punctul de pornire pentru un mare pas înainte în evoluţia mea. Practic, am înlocuit rugăciunea de cerere pentru situaţii/lucruri/stări pe care mi le doream, cu exprimarea recunoştinţei pentru toate binecuvântările din viaţa mea, de la cele mai neînsemnate, la cele mai importante. Zilnic. De mai multe ori pe zi.

Nivelul următor este exprimarea recunoştinţei pentru situaţii/stări/persoane percepute ca negative, conştientizând faptul că rolul lor este unul pozitiv, de a mă învăţa ceva despre mine însămi, de a mă ajuta să evoluez. Este un proces mai dificil şi poate dura destul de mult până să reuşeşti să înlocuieşti gândurile şi reacţiile negative (nocive) cu unele pozitive (benefice). Este necesară observarea constantă a propriilor gânduri, a dialogului interior, iar asta cere hotărâre şi disciplină. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori durează câteva minute, alteori câteva ore (din ce în ce mai puţine), până când reuşesc să văd partea plină a paharului şi să îmi schimb starea, însă perseverenţa este esenţială. Cel mai important e să reuşesc până la culcare să nu adorm cu o stare negativă. Ţinta este să redevin asemeni copiilor, care trec de la supărare la bucurie în câteva clipe, fără a păstra supărare sau ranchiună.

Atunci când nu reuşesc să văd care este latura pozitivă a unei situaţii sau interacţiuni cu o persoană, dialogul meu interior sună cam aşa: „Doamne, acum mă simt…. (tristă, furioasă, dezamăgită, neputincioasă etc.) şi încă nu înţeleg ce am de învăţat din asta, dar ştiu că există o explicaţie şi îţi sunt recunoscătoare că mi-ai scos în cale această provocare. Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi vei lumina mintea şi inima pentru a înţelege şi pentru a accepta această situaţie/persoană.” Şi aşa se întâmplă!

Practica iubirii de sine

Calea evoluţiei personale şi spirituale este presărată şi cu eşecuri, cu paşi înapoi, momente în care practicarea iubirii faţă de sine este esenţială pentru a reveni la direcţia înainte. Am constatat cât de benefic este să manifest blândeţe faţă de mine atunci când greşesc şi să mă felicit pentru cea mai mică reuşită. După ce toată viaţa ai fost cel mai dur critic al tău, poate fi greu să adopţi o asemenea atitudine, însă merită să încerci şi confirm că funcţionează. Cu toţii suferim mai mult sau mai puţin de o lipsă de iubire, iar manifestarea blândeţii contribuie la umplerea acelui gol. Aşadar, nu autocritica, ci corectarea cu blandeţe şi înţelegere este atitudinea potrivită.

Iertarea trecutului şi concentrarea pe prezent.

Lipsa de iubire şi orice emoţie negativă sau traumă îşi au rădăcina într-un eveniment din trecut, fie că acest trecut a fost în urmă cu 40 de ani, o zi sau o secundă. Persoanele care au provocat o situaţie neplacută în viaţa ta, care te-au rănit cu o vorbă sau cu o palmă au acţionat aşa cum au ştiut mai bine, sub influenţa propriilor condiţionări inconştiente. De multe ori, noi înşine am produs cuiva suferinţă la un moment dat şi nu ne putem ierta pentru aceasta. Nu putem schimba acest trecut, dar putem schimba în prezent propria atitudine faţă de el, demascând acele condiţionări şi fiind atenţi să nu le perpetuăm. La un alt nivel, îți dai seama că de fapt nu este nimic de iertat, ci doar de înţeles, de acceptat, de îmbrăţişat, de învăţat, de evoluat. Durerea şi neplăcerile de orice fel pot fi necesare (nu şi obligatorii), pentru a face un salt de conştiinţă.

Am scris deja cam mult şi nu vreau să vă pierd, aşa că voi continua în partea a doua cu acţiuni mai practice, care m-au ajutat să-mi schimb vechile obiceiuri şi să-mi îmbunătăţesc viaţa.

Read Full Post »

McAifKuSunt zile în care un singur eveniment te poate face să adormi seara cu un sentiment de împlinire, indiferent dacă ai mai realizat ceva sau nu în acea zi, sau să spui, vorba englezului, „it just made my day”.

O astfel de zi a fost ieri, când am participat la o nouă întâlnire Simply Life moderată de Alexandru Preda, unde atmosfera degajată, prietenoasă, caldă, trează și … plăcut aromată (datorită Ioanei) m-a făcut să uit cu desăvârșire de vremea mohorâtă de afară. Acceptare reciprocă, auto-cunoastere, umor, împărtășire, provocare, prezența sunt doar câteva dintre cuvintele care pot caracteriza întâlnirea.

Cu doar câteva zile înainte de eveniment, Alex mi-a propus să susîin un mic discurs, provocare pe care am acceptat-o fără să clipesc, conștientă fiind că nu ai cum să-ți depășești o teamă, dacă nu te pui în situația care îți provoacă acea teaăa, în cazul meu, vorbitul în public.  Până aici, toate bune și frumoase. Știam că publicul va fi ca de obicei foarte binevoitor, timpul alocat, suficient de scurt ca să nu mă suprasolicite și totuși…aveam o problemă. Ce ar putea aduce valoros publicului un vorbitor a cărui viață e marcată de un cuvânt greu: haos.

Ei bine, în astfel de situații important e să nu intri în panică și să lași ideile să iasă singure la suprafață, ceea ce am facut și eu, astfel  că în scurt timp „s-au ales” în mintea mea câteva concluzii care să merite a fi împărtășite. De fapt sunt idei care au la bază gânduri, atitudini, acțiuni de zi cu zi și care așteptau doar putin „cheag” și coerență.

  • În primul rând, mi-am dat seama că în cel putin 90% din timp mă simt foarte bine cu starea de haos* și asta din două motive:

(1) cultiv în mod consecvent recunoștința față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni, pentru tot ceea ce sunt și am în prezent;

(2) folosesc fiecare experiență și interacțiune pentru a-mi întări credința în Dumnezeu și încrederea în mine însămi;

Aici cred că sunt necesare câteva clarificări. Când spun Dumnezeu, nu mă cramponez în nume. Îi puteți spune Creator, Tată ceresc, Sursă, Divinitate, Univers, Sine superior etc. Esența este ceea ce contează pentru mine și e aceeași indiferent ce nume i se atribuie.

Credința în D-zeu înseamnă aici credința că orice s-ar întâmpla, chiar dacă pe moment îl percep ca un rău, este în final spre binele meu. Această credinta vine „la pachet” cu un sentiment de protecție, siguranță și liniște sufletească.

Încrederea în sine este și ea necesară, pentru mine cel putin, deși pentru unii ea se contopește cu credința în D-zeu. Eu nu pun semnul egal între mine și D-zeu, ci mă consider co-creator al propriei vieți împreună cu El. Consider că am fost lăsați cu liber arbitru și înzestrați cu discernământ și nu niste păpuși fără creier mânuite de un păpușar.

  • În al doilea rând, mai există și restul de 10% din timp, când nu mă simt la fel de bine, adică mă invadează gânduri negre, fie legate de trecut (tristețe, dezamăgire, vinovăție, acuzare etc.), fie legate de viitor (îngrijorare, neputință, teamă). Cred că nimeni pe planeta asta nu e scutit de astfel de stări. Ce e important și mă bucură este că reușesc să le depășesc din ce în ce mai repede. Ce fac concret?

(1) sunt atentă la gândurile pe care le am și la starea emoțională, deci mai întâi conștientizez faptul că am o stare negativă. Probabil știi deja că nu poți schimba ceva de care nu ești mai întâi conștient.

(2) acționez, adică fac ceva care să-mi ridice moralul sau măcar să mă împiedice să cad mai mult. Important este să fie ceva constructiv, care să nu-ți facă rău, cum ar fi alcoolul, țigările sau mâncatul în exces.

Iată câteva exemple de acțiuni la care apelez eu, însă lista este deschisă pentru fiecare, desigur: muzica (relaxantă sau energizantă, după cum mă simt inspirată în acel moment), lectura hranitoare (de ex. dezvoltare personală sau Biblia), mișcare (o simplă plimbare sau gimnastică, un sport preferat sau dans), practicarea unui hobby (în cazul meu, ați ghicit: florile presate :), indiferent că lucrez la un nou aranjament artistic sau culeg, presez, organizez plantele), treabă prin casă.

Prietenii prefer să-i păstrez pentru momentul în care mi-am îmbunătățit suficient de mult starea, încât să nu-i transform în umeri de plâns și să fiu capabilă să creez o întâlnire plăcută și constructivă pentru amândoi.

  • În al treilea rând, sunt atentă să extrag lecția de învățat care însoțește orice eveniment perceput negativ. În cazul meu, lecția pe care am regăsit-o ca un fir roșu în multe situații din ultima luna, a fost non-atașamentul de rezultat, indiferent că se referă la relații sau la câștiguri materiale.

Asta nu înseamnă să nu îmi mai doresc să obțin rezultate, ci înseamnă să trăiesc în prezent, să fiu conștientă de fiecare pas pe care îl fac acum și nu să trăiesc în viitor, doar visând la acel rezultat. Cineva spunea că acolo unde îți este atenția, îți este și energia și atunci, dacă eu am toată atenția îndreptată spre viitor, prezentul rămâne fără susținere, fără „combustibil” și dispare, se dizolvă mai repede sau mai lent.

Vreau să închei cu un îndemn din înțelepciunea populară care cred că se potrivește foarte bine cu tema articolului: Nu spune „hop” până n-ai trecut puntea!

Fii atent(a) la fiecare pas pe care îl faci aici și acum pe punte și asta te va conduce cu siguranță la un alt aici si acum, dincolo de punte, în care vei putea spune fără nici o urmă de îndoială, Hop!

*Unul dintre participanții la întâlnirea Simply life m-a rugat să explic ce înteleg eu prin haos. Pentru mine, haosul în contextul în care scriu, este lipsa stabilității în cel puțin două din cele patru domenii principale ale vieții: Familia (dragostea), Cariera (banii), Sănătatea, Spiritualitatea (relația cu D-zeu). Concret, a trecut mai puțin de o lună de când toate planurile pe care mi le făcusem pe plan personal și profesional s-au spulberat într-o clipă.

La fel cum o masă cu patru picioare se prăbușește dacă două sunt mai scurte sau lipsesc, la fel și în viața noastră se instalează haosul dacă două dintre domenii sunt în criză. Imaginea mesei este preluată dintr-o carte pe care nu mi-o amintesc în acest moment, dar oricum modelul are limitele lui. Cred că în viață, este suficient să rămâi și într-un picior și le poți recupera pe toate celelalte, cu condiția ca acel picior să fie relația cu Dumnezeu.

Read Full Post »

Domnul a dat

Nimic nu se pierde în Univers, totul se transformă și nici sentimentele nu fac excepție de la această lege. Iubirea romantică se poate transforma fie într-o iubire mai mare și mai profundă, fie într-o iubire platonică, fie în recunoștință și bucurie, fie în tristețe, resentimente sau ură. Alegerea este a fiecăruia.
Sunt oameni care te îmbogățesc sufletește atât de mult, încât plecarea lor subită nu poate lăsa în urmă decât recunoștință și liniște interioară.

Viața e frumoasă când o privești ca pe o școală la care înveți să faci binele și să observi binele în toate experiențele prin care treci, să vezi și să simți iubirea lui Dumnezeu transmisă prin fiecare om pe care îl întâlnești, indiferent dacă acela te-a făcut să râzi sau să plângi. Fiecare lecție învățată este o pregătire pentru următoarea și un pas mai aproape de pacea și iubirea divină.

De mică am fost învățată că a greși este o mare tragedie, și că viața mea ar trebui să fie perfect înscrisă într-o grilă prestabilită, pe care eu, cu toate bunele intenții, „am reușit” să o nesocotesc în mod repetat. Adult fiind, am învățat că „nu greșelile sunt ceea ce defineste o persoană, ci ce învață din ele și modul în care se descoperă pe sine prin situațiile dificile. Dincolo de putințe și neputințe, dorință și voință, un om crește atât timp cât continuă să alimenteze ce este frumos în el. Să se focalizeze pe lucrurile bune. Și să aibă răbdare în creșterea lui.” (Sursa)

Ce blând și bun este Dumnezeu! Ce minunate sunt caile Lui prin care ne dă și ne ia lucruri și oameni, după cum ne e de folos cel mai mult creșterii noastre spirituale! Ne dă atunci când ne apropiem de El, ne ia atunci când ne atașăm de ceva pământesc, îndepărtându-ne astfel de El. Ne atașăm fie de ce e frumos și plăcut, fie de ce e urât și dureros (prin ranchiună și neiertare).

În școala vieții, nimeni nu este scutit de lecțiile atașamentelor, dar Dumnezeu, în nesfârșita lui bunîtate și iubire, nu ne dă nici fericire mai multă decât merităm, nici suferință mai multă decât putem duce.

„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” Cartea lui Iov

Read Full Post »

UneoriÎn ambele situații e de bine. Dacă în prima binele e evident, în cea de-a doua trebuie să știi să-l vezi dincolo de suferința pierderii sau eșecului.

După mai mult de trei ani în care am investit timp, energie și bani într-un vis frumos cu fonduri europene, nu mi-a rămas decât să limitez „pagubele”, să trag învaățăminte și apoi să iau decizii noi, care să mă conducă la situația de învingător.

Așa cum spunea într-un interviu renumitul fitoterapeut Ovidiu Bojor, „când suferinţa e înţeleasă, ea te înalţă. Doar neînţeleasă, te dărâmă.” Eu am înțeles și cauza, și scopul neîmplinirii visului meu. De aceea pot să sper că noile decizii pe care deja le-am luat și pe care le voi lua de-acum înainte să fie de la un nivel de conștiință mai înalt.

Cauza principală a fost neînvățarea la timp a unor lecții din trecut. Am observat că lecțiile neînvățate se repetă și sunt din ce în ce mai dificile, pentru că se adaugă la lecțiile prezentului, ca și când ai avea o restanță de anul trecut pe lângă examenele sesiunii prezente. Iar Dumnezeu (Sursa, Forța Divină, sau cum vreți să-i spuneți) este un profesor corect și iubitor în același timp; nu-ți va da subiecte mai ușoare, doar ca să treci examenul. Dacă unii iau examenul din prima, sunt alții ca mine, care merg o vreme în „re- re- uri”, iar alții ajung la sâarșitul vieții fără să fi reușit să învețe măcar pentru nota de trecere.

Eu am învățat multe și mărunte în toți acești ani, dar cea mai importantă lecție a fost cea a credinței în Dumnezeu, care înseamnă o comunicare continuă cu Acesta, nu doar o ora duminica sau sâmbăta. Credința mai înseamnă o prioritate a voinței lui Dumnezeu în fața propriei voințe și aceasta e cu atât mai importantă în cazul deciziilor mari, cum a fost intrarea într-un proiect cu fonduri europene în cazul meu sau alegerea partenerului de viață.

Manifestarea imediată a respectarii acestei legi este lipsa grabei în luarea deciziilor, pentru că îți iei un răgaz de reflecție și rugăciune, un timp pentru „a sta strâmb și a judeca drept” și un timp de liniste pentru „a auzi” răspunsul clarificator al lui Dumnezeu, care te va ajuta să iei decizia optimă la momentul și în contextul respectiv.

În ceea ce privește scopul eșecului meu, cred că acesta a fost să mă învețe despre propriile limite, să mă ajute să mă cunosc mai bine, cu bune și cu rele, să-i cunosc mai bine pe ceilalți și societatea în care trăim. Dacă „din orice nenorocire te poti ridica purificat”, cum spunea același Ovidiu Bojor, ei bine, eu care slavă Domnului, n-am trecut prin nicio nenorocire, ci doar am pierdut niște bani și un contract de finanțare, pot spune cu mâna pe inimă că mă simt purificată. Mă simt mai puternică și mai capabilă să fac față oricăror situații vor veni.

Monseniorul Vladimir Ghika spunea că „o singură ambiţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!” și chiar dacă prin natura mea nu sunt o persoană foarte ambițioaăa, mi-am fixat această unică ambiție de a fi mai bună, atât în sensul de bunătate în relația cu ceilalși, cât și în sensul de îmbunătățire personală, pentru a îndeplini potențialul maxim cu care am fost înzestrată de la naștere sau altfel spus, planul lui Dumnezeu pentru mine.

Mă aflu așadar la începutul unui nou drum, care demareaza cu un anunt de vanzare:

http://olx.ro/oferta/vand-teren-cu-proiect-de-vila-pensiune-dambovita-submontana-ID3RFpq.html

Dacă știți persoane care ar putea fi interesate, v-aș fi recunoscătoare dacă le-ați face cunoscut acest link.

Vă mulțumesc anticipat și vă doresc să luați decizii bune în fiecare zi, cu credință și înțelepciune.

Read Full Post »