Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Dumnezeu’

Este încă perioada bilanţurilor/planurilor şi dacă anul trecut făceam o retrospectivă a ieşirilor în natură, anul acesta m-am gândit să scriu un articol mai amplu, pornind de la o întrebare care mi-a fost adresată la un moment dat în 2018: care ar fi modalitatea prin care poţi realiza ceea ce-ţi doreşti, cum îţi poţi schimba stilul de viaţă, depăşind tendinţa de amânare şi vechile obiceiuri.

Nu am ştiut să dau pe moment un răspuns satisfăcător, dar întrebarea m-a urmărit de atunci şi m-a făcut să reflectez la propria viaţă, la paşii pe care i-am făcut în ultimii ani pentru a fi cea de astăzi.

Deşi realitatea mea e încă departe de a fi perfectă şi nici nu mă consider un expert în dezvoltare personală sau spirituală, mă gândesc că dacă mi-a fost adresată această întrebare, poate că ceva din atitudinea şi experienţa mea de viaţa a fost considerat valoros şi demn de a fi împărtăşit.

Prin urmare, voi încerca să formulez aici şi acum un răspuns mai cuprinzător, care reflectă strict propria experienţă şi în care fiecare poate găsi ceva folositor pentru propria cale, ceva bun de aplicat imediat, încă din prima zi a noului an.

Temelia: conexiunea cu Dumnezeu

Mergând înapoi pe firul vieţii, pot spune că la baza evoluţiei mele a stat o căutare permanentă a legăturii cu Dumnezeu, încă de mică. M-au frământat numeroase întrebări existenţiale, am trecut de la credinţă la îndoială şi înapoi, am practicat sau doar studiat, mai mult sau mai puţin riguros diferite credinţe religioase, curente spirituale, fără a pierde contactul cu noile descoperiri ştiinţifice.

Am trăit perioade mai bune şi mai puţin bune, unele chiar grele, iar ceea ce m-a ajutat mereu să rămân pe linia de plutire a fost sentimentul că sunt mereu protejată, că cineva acolo Sus mă iubeşte şi că într-un fel sau altul, la final îmi a fi bine.

Aşadar, cultivarea unei legături permanente cu acea Forţă (Sursă) mai presus de înţelegerea noastră este esenţială, indiferent de modul în care se manifestă în diferite tradiţii spirituale.

Practica recunoştinţei

La acest sentiment de fond s-a adăugat în urmă cu 3-4 ani practica recunoştinţei în mod consecvent. Consider că acesta e punctul de pornire pentru un mare pas înainte în evoluţia mea. Practic, am înlocuit rugăciunea de cerere pentru situaţii/lucruri/stări pe care mi le doream, cu exprimarea recunoştinţei pentru toate binecuvântările din viaţa mea, de la cele mai neînsemnate, la cele mai importante. Zilnic. De mai multe ori pe zi.

Nivelul următor este exprimarea recunoştinţei pentru situaţii/stări/persoane percepute ca negative, conştientizând faptul că rolul lor este unul pozitiv, de a mă învăţa ceva despre mine însămi, de a mă ajuta să evoluez. Este un proces mai dificil şi poate dura destul de mult până să reuşeşti să înlocuieşti gândurile şi reacţiile negative (nocive) cu unele pozitive (benefice). Este necesară observarea constantă a propriilor gânduri, a dialogului interior, iar asta cere hotărâre şi disciplină. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori durează câteva minute, alteori câteva ore (din ce în ce mai puţine), până când reuşesc să văd partea plină a paharului şi să îmi schimb starea, însă perseverenţa este esenţială. Cel mai important e să reuşesc până la culcare să nu adorm cu o stare negativă. Ţinta este să redevin asemeni copiilor, care trec de la supărare la bucurie în câteva clipe, fără a păstra supărare sau ranchiună.

Atunci când nu reuşesc să văd care este latura pozitivă a unei situaţii sau interacţiuni cu o persoană, dialogul meu interior sună cam aşa: „Doamne, acum mă simt…. (tristă, furioasă, dezamăgită, neputincioasă etc.) şi încă nu înţeleg ce am de învăţat din asta, dar ştiu că există o explicaţie şi îţi sunt recunoscătoare că mi-ai scos în cale această provocare. Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi vei lumina mintea şi inima pentru a înţelege şi pentru a accepta această situaţie/persoană.” Şi aşa se întâmplă!

Practica iubirii de sine

Calea evoluţiei personale şi spirituale este presărată şi cu eşecuri, cu paşi înapoi, momente în care practicarea iubirii faţă de sine este esenţială pentru a reveni la direcţia înainte. Am constatat cât de benefic este să manifest blândeţe faţă de mine atunci când greşesc şi să mă felicit pentru cea mai mică reuşită. După ce toată viaţa ai fost cel mai dur critic al tău, poate fi greu să adopţi o asemenea atitudine, însă merită să încerci şi confirm că funcţionează. Cu toţii suferim mai mult sau mai puţin de o lipsă de iubire, iar manifestarea blândeţii contribuie la umplerea acelui gol. Aşadar, nu autocritica, ci corectarea cu blandeţe şi înţelegere este atitudinea potrivită.

Iertarea trecutului şi concentrarea pe prezent.

Lipsa de iubire şi orice emoţie negativă sau traumă îşi au rădăcina într-un eveniment din trecut, fie că acest trecut a fost în urmă cu 40 de ani, o zi sau o secundă. Persoanele care au provocat o situaţie neplacută în viaţa ta, care te-au rănit cu o vorbă sau cu o palmă au acţionat aşa cum au ştiut mai bine, sub influenţa propriilor condiţionări inconştiente. De multe ori, noi înşine am produs cuiva suferinţă la un moment dat şi nu ne putem ierta pentru aceasta. Nu putem schimba acest trecut, dar putem schimba în prezent propria atitudine faţă de el, demascând acele condiţionări şi fiind atenţi să nu le perpetuăm. La un alt nivel, realizezi că de fapt nu este nimic de iertat, ci doar de înţeles, de acceptat, de îmbrăţişat, de învăţat, de evoluat. Durerea şi neplăcerile de orice fel pot fi necesare (nu şi obligatorii), pentru a face un salt de conştiinţă.

Am scris deja cam mult şi nu vreau să vă pierd, aşa că voi continua în partea a doua cu acţiuni mai practice, care m-au ajutat să-mi schimb vechile obiceiuri şi să-mi îmbunătăţesc viaţa.

Reclame

Read Full Post »

McAifKuSunt zile in care un singur eveniment te poate face sa adormi seara cu un sentiment de implinire, indiferent daca ai mai realizat ceva sau nu in acea zi, sau sa spui, vorba englezului, „it just made my day”.

O astfel de zi a fost ieri, cand am participat la o noua intalnire Simply Life moderata de Alexandru Preda, unde atmosfera degajata, prietenoasa, calda, treaza si … placut aromata (datorita Ioanei) m-a facut sa uit cu desavarsire de vremea mohorata de afara. Acceptare reciproca, auto-cunoastere, umor, impartasire, provocare, prezenta sunt doar cateva dintre cuvintele care pot caracteriza intalnirea.

Cu doar cateva zile inainte de eveniment, Alex mi-a propus sa sustin un mic discurs, provocare pe care am acceptat-o fara sa clipesc, constienta fiind ca nu ai cum sa-ti depasesti o teama, daca nu te pui in situatia care iti provoaca acea teama, in cazul meu, vorbitul in public.  Pana aici, toate bune si frumoase. Stiam ca publicul va fi ca de obicei foarte binevoitor, timpul alocat, suficient de scurt ca sa nu ma suprasolicite si totusi…aveam o problema. Ce ar putea aduce valoros publicului un vorbitor a carui viata e marcata de un cuvant greu: haos.

Ei bine, in astfel de situatii important e sa nu intri in panica si sa lasi ideile sa iasa singure la suprafata, ceea ce am facut si eu, astfel  ca in scurt timp „s-au ales” in mintea mea cateva concluzii care sa merite a fi impartasite. De fapt sunt idei care au la baza ganduri, atitudini, actiuni de zi cu zi si care asteptau doar putin „cheag” si coerenta.

  • In primul rand mi-am dat seama ca in cel putin 90% din timp ma simt foarte bine cu starea de haos* si asta din doua motive:

(1) cultiv in mod consecvent recunostinta fata de Dumnezeu si fata de ceilalti oameni, pentru tot ceea ce sunt si am in prezent;

(2) folosesc fiecare experienta si interactiune pentru a-mi intari credinta in Dumnezeu si increderea in mine insami;

Aici cred ca se impun cateva clarificari. Cand spun Dumnezeu, nu ma cramponez in nume. Ii puteti spune Creator, Tata ceresc, Sursa, Divinitate, Univers, Sine superior etc. Esenta este ceea ce conteaza pentru mine si e aceeasi indiferent ce nume i se atribuie.

Credinta in D-zeu inseamna aici credinta ca orice s-ar intampla, chiar daca pe moment il percep ca un rau, este in final spre binele meu. Aceasta credinta vine „la pachet” cu un sentiment de protectie, siguranta si liniste sufleteasca.

Increderea in sine este si ea necesara, pentru mine cel putin, desi pentru unii ea se contopeste cu credinta in D-zeu. Eu nu pun semnul egal intre mine si D-zeu, ci ma consider co-creator al propriei vieti impreuna cu El. Consider ca am fost lasati cu liber arbitru si inzestrati cu discernamant si nu niste papusi fara creier manuite de un papusar.

  • In al doilea rand, mai exista si restul de 10% din timp, cand nu ma simt la fel de bine, adica ma invadeaza ganduri negre, fie legate de trecut (tristete, dezamagire, vinovatie, acuzare etc.), fie legate de viitor (ingrijorare, neputinta, teama). Cred ca nimeni pe planeta asta nu e scutit de astfel de stari. Ce e important si ma bucura este ca reusesc sa le depasesc din ce in ce mai repede. Ce fac concret?

(1) sunt atenta la gandurile pe care le am si la starea emotionala, deci mai intai constientizez faptul ca am o stare negativa. Probabil stii deja ca nu poti schimba ceva de care nu esti mai intai constient.

(2) actionez, adica fac ceva care sa-mi ridice moralul sau macar sa ma impiedice sa cad mai mult. Important este sa fie ceva constructiv, care sa nu-ti faca rau, cum ar fi alcoolul, tigarile sau mancatul in exces.

Iata cateva exemple de actiuni la care apelez eu, insa lista este deschisa pentru fiecare, desigur: muzica (relaxanta sau energizanta, dupa cum ma simt inspirata in acel moment), lectura hranitoare (de ex. dezvoltare personala sau Biblia), miscare (o simpla plimbare sau gimnastica, un sport preferat sau dans), practicarea unui hobby (in cazul meu, ati ghicit: florile presate :), indiferent ca lucrez la un nou aranjament artistic sau culeg, presez, organizez plantele), treaba prin casa.

Prietenii prefer sa-i pastrez pentru momentul in care mi-am imbunatatit suficient de mult starea, incat sa nu-i transform in umeri de plans si sa fiu capabila sa creez o intalnire agreabila si constructiva pentru amandoi.

  • In al treilea rand, sunt atenta sa extrag lectia de invatat care vine cu orice eveniment perceput negativ. In cazul meu, lectia pe care am regasit-o ca un fir rosu in multe situatii din ultima luna, a fost non-atasamentul de rezultat, indiferent ca se refera la relatii sau la castiguri materiale.

Asta nu inseamna sa nu imi mai doresc sa obtin rezultate, ci inseamna sa traiesc in prezent, sa fiu constienta de fiecare pas pe care il fac acum si nu sa traiesc in viitor, visand la acel rezultat. Cineva spunea ca acolo unde iti este atentia, iti este si energia si atunci, daca eu am toata atentia indreptata spre viitor, prezentul ramane fara sustinere, fara „combustibil” si dispare, se dizolva mai repede sau mai lent.

Vreau sa inchei cu un indemn din intelepciunea populara care cred ca se potriveste foarte bine cu tema articolului: Nu spune „hop” pana n-ai trecut puntea!

Fii atent(a) la fiecare pas pe care il faci aici si acum pe punte si asta te va conduce cu siguranta la un alt aici si acum, dincolo de punte, in care vei putea spune fara nici o urma de indoiala, Hop!

*Unul dintre participantii la intalnirea Simply life m-a rugat sa explic ce inteleg eu prin haos. Pentru mine, haosul in contextul in care scriu, este lipsa stabilitatii in cel putin doua din cele patru domenii principale ale vietii: Familia (dragostea), Cariera (banii), Viata sociala (prietenii), Spiritualitatea (relatia cu D-zeu). Concret, a trecut mai putin de o luna de cand toate planurile pe care mi le facusem pe plan personal si profesional s-au spulberat intr-o clipa.

La fel cum o masa cu patru picioare se prabuseste daca doua sunt mai scurte sau lipsesc, la fel si in viata noastra se instaleaza haosul daca doua dintre domenii sunt in criza. Imaginea mesei este preluata dintr-o carte pe care nu mi-o amintesc in acest moment, dar oricum modelul are limitele lui. Cred ca in viata, este suficient sa ramai si intr-un picior si le poti recupera pe toate celelalte, cu conditia ca acel picior sa fie relatia cu Dumnezeu.

Read Full Post »

Domnul a dat

Nimic nu se pierde in Univers, totul se transforma si nici sentimentele nu fac exceptie de la aceasta lege. Iubirea romantica se poate transforma fie intr-o iubire mai mare si mai profunda, fie intr-o iubire platonica, fie in recunostinta si bucurie, fie in tristete, resentimente sau ura. Alegerea este a fiecaruia.
Sunt oameni care te imbogatesc sufleteste atat de mult, incat plecarea lor subita nu poate lasa in urma decat recunostinta si liniste interioara.

Viata e frumoasa cand o privesti ca pe o scoala la care inveti sa faci binele si sa observi binele in toate experientele prin care treci, sa vezi si sa simti iubirea lui Dumnezeu transmsa prin fiecare om pe care il intalnesti, indiferent daca acela te-a facut sa razi sau sa plangi. Fiecare lectie invatata este o pregatire pentru urmatoarea si un pas mai aproape de pacea si iubirea divina.

De mica am fost invatata ca a gresi este o mare tragedie, si ca viata mea ar trebui sa fie perfect inscrisa intr-o grila prestabilita, pe care eu, cu toate bunele intentii, „am reusit” sa o nesocotesc in mod repetat. Adult fiind, am invatat ca „nu greselile sunt ceea ce defineste o persoana, dar ce învata din ele si modul în care se descopera pe sine prin situatiile dificile. Dincolo de putinte si neputinte, dorinta si vointa, un om creste atât timp cât continua sa alimenteze ce este frumos în el. Sa se focalizeze pe lucrurile bune. Si sa aiba rabdare în cresterea lui.” (Sursa)

Ce bland si bun este Dumnezeu! Ce minunate sunt caile Lui prin care ne da si ne ia lucruri si oameni, dupa cum ne serveste cel mai bine cresterii noastre spirituale! Ne da atunci cand ne apropiem de El, ne ia atunci cand ne atasam de ceva pamantesc, indepartandu-ne astfel de El. Ne atasam fie de ce e frumos si placut, fie de ce e urat si dureros (prin neiertare).

In scoala vietii, nimeni nu este scutit de lectiile atasamentelor, dar Dumnezeu, in nesfarsita lui bunatate si iubire, nu ne da nici fericire mai multa decat meritam, nici suferinta mai multa decat putem duce.

„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” Cartea lui Iov

Read Full Post »

UneoriIn ambele situatii e de bine. Daca in prima binele e evident, in cea de-a doua trebuie sa stii sa-l vezi dincolo de suferinta pierderii sau esecului (daca nu stii, poti sa inveti la Scoala de optimism).

Dupa mai mult de trei ani in care am investit timp, energie si bani intr-un vis frumos cu fonduri europene, nu mi-a ramas decat sa limitez „pagubele”, sa trag invataminte si apoi sa iau decizii noi, care sa ma conduca la situatia de invingator.

Asa cum spunea intr-un interviu renumitul fitoterapeut Ovidiu Bojor, „când suferinţa e înţeleasă, ea te înalţă. Doar neînţeleasă, te dărâmă.” Eu am inteles si cauza, si scopul neimplinirii visului meu. De aceea pot sa sper ca noile decizii pe care deja le-am luat si pe care le voi lua de-acum inainte sa fie de la un nivel de constiinta mai inalt.

Cauza principala a fost neinvatarea la timp a unor lectii din trecut. Am observat ca lectiile neinvatate se repeta si sunt din ce in ce mai dificile, pentru ca se adauga la lectiile prezentului, ca si cand ai avea o restanta de anul trecut pe langa examenele sesiunii prezente. Iar Dumnezeu (Sursa, Forta Divina, sau cum vreti sa-i spuneti) este corect si iubitor in acelasi timp; nu-ti va da subiecte mai usoare, doar ca sa treci examenul. Daca unii iau examenul din prima, sunt altii ca mine, care merg o vreme in „re- re- uri”, iar altii ajung la sfarsitul vietii fara sa fi reusit sa invete macar pentru nota de trecere.

Eu am invatat multe si marunte in toti acesti ani, dar cea mai importanta lectie a fost cea a credintei in Dumnezeu, care inseamna o comunicare continua cu Acesta, nu doar o ora duminica sau sambata. Credinta mai inseamna o prioritate a vointei lui Dumnezeu in fata propriei vointe si aceasta e cu atat mai importanta in cazul deciziilor mari, cum a fost intrarea intr-un proiect cu fonduri in cazul meu sau alegerea partenerului de viata.

Manifestarea imediata a respectarii acestei legi este lipsa grabei in luarea deciziilor, pentru ca iti iei un ragaz de reflectie si rugaciune, un timp pentru „a sta stramb si a judeca drept” si un timp de liniste pentru „a auzi” raspunsul clarificator al lui Dumnezeu, care te va ajuta sa iei decizia optima la momentul si in contextul respectiv.

In ceea ce priveste scopul esecului meu, cred ca acesta a fost sa ma invete despre propriile limite, sa ma ajute sa ma cunosc mai bine, cu bune si cu rele, sa-i cunosc mai bine pe ceilalti si societatea in care traim. Daca „din orice nenorocire te poti ridica purificat”, cum spunea acelasi Ovidiu Bojor, ei bine, eu care slava Domnului, n-am trecut prin nici o nenorocire, ci doar am pierdut niste bani si un contract de finantare, pot spune cu mana pe inima ca ma simt purificata. Ma simt mai puternica si mai capabila sa fac fata oricaror situatii vor veni.

Monseniorul Vladimir Ghika spunea ca „o singură ambiţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!” si chiar daca prin natura mea nu sunt o persoana foarte ambitioasa, mi-am fixat aceasta unica ambitie de a fi mai buna, atat in sensul de bunatate in relatia cu ceilalti, cat si in sensul de imbunatatire personala, pentru a indeplini potentialul maxim cu care am fost inzestrata de la nastere sau altfel spus, planul lui Dumnezeu pentru mine.

Ma aflu asadar la inceputul unui nou drum, care demareaza cu un anunt de vanzare:

http://olx.ro/oferta/vand-teren-cu-proiect-de-vila-pensiune-dambovita-submontana-ID3RFpq.html

Daca stiti persoane care ar putea fi interesate, v-as fi recunoscatoare daca le-ati face cunoscut acest link.

Va multumesc anticipat si va doresc sa luati decizii bune in fiecare zi, cu credinta si intelepciune.

Read Full Post »