Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Articole’ Category

Dița este pisica mea. Poate că unii dintre voi o știți deja din postările mele pe social media. Am recuperat-o astă vară dintr-o râpă în care fusese abandonată. Avea mai puțin de o lună jumătate și de atunci, odată cu destinul ei s-a schimbat și viața mea. Ireversibil.

Am încercat (și sper că am reușit până acum) să-i fiu o mamă bună și pentru asta am citit tot ce am găsit pe net despre pisici, am întrebat vecinii care au pisici de-o viață, dar mai ales, am fost cât am putut de prezentă și i-am observat cu mare atenție comportamentul.

Principala mea preocupare a fost să-i respect și să-i conserv cât mai bine instinctele naturale, dar în același timp, să o educ în așa fel încât să nu ne „călcăm pe bătături” una pe cealaltă, sau altfel spus, să conviețuim în armonie și bună înțelegere.

La rândul ei, Dița m-a observat cu râvnă și curiozitate, încercând să-mi imite comportamentul și să se implice în toate activitățile mele, ceea ce am lasat-o să facă în măsura posibilităților. Dacă unele activități, cum ar fi urcatul pe scara, lucrul pamântului sau răzuitul vopselei vechi de pe lemnărie au fost pentru ea ocazii bune de învățare, altele (majoritatea) au fost probabil în cel mai bun caz niște ciudățenii sau enigme imposibil de descifrat.

Fiind obișnuită să studiez psihologia umană, m-a frământat de multe ori gândul că aș putea să traumatizez bietul animal, că ar putea să se simtă frustrată de neputința de a face tot ce fac eu, cum ar fi fost firesc alături de mama pisică și să dezvolte un complex de inferioritate. :)

Alteori, mă întreb amuzată oare ce crede ea, urmărindu-mă nedumerită cum scormonesc în jarul încins, din care ies flăcări fierbinți (știe că sunt fierbinți, pentru că odată și-a ars mustățile încercând să miroase flacăra jucăușă de la candelă).

Sau atunci când amestec în ceaunul cu mămăligă și pe plita încinsă sfârâie sâcâitor picături de apă transformându-se în aburi.

Sau atunci când dimineața sar în sus de 150 de ori, mișcându-mi brațele haotic, pentru că asta am citit că face bine la circulația limfei.

Sau atunci când scot un sunet asurzitor pornind uscătorul de păr, sau și mai rău, flexul.

Sau…

Privindu-mă prin ochii ei, presupun că ar putea fi patru variante: fie mă consideră o super-mamă, fie o vrăjitoare, fie o ființă sărită de pe fix, fie, cel mai probabil, îmi fac eu prea multe griji, când ea de fapt, în înțelepciunea ei divină nu mă judecă în niciun fel și mă acceptă așa cum sunt, mulțumită că are parte de mâncare, joacă și protectie.

Până la urmă, cred că mai mult am învățat eu de la ea, decât ea de la mine, sau cel puțin mi-a reamintit lucruri pe care le știam, dar nu le practicam suficient.

Din punct de vedere fizic, Dița îmi reamintește zi de zi, cât de bine și sănătos este să-mi întind oasele (stretching) cât mai des, pentru a-mi menține flexibilitatea articulațiilor și buna circulație a limfei. Tot ea îmi amintește să mănânc doar atunci când îmi este foame și să mă opresc atunci când mă satur, chiar dacă nu am terminat tot din farfurie. Ce să mai vorbesc de curățenie?! Puțină curățenie în plus nu strică niciodată și e un mijloc foarte eficient de a elimina stresul și plictiseala.

Din punctul de vedere al atitudinii, Dița trăiește într-o stare de prezență continuă, mereu atentă la tot ce mișcă și se aude în jur, perfect concentrată la ceea ce face în acel moment.

Dițe e foarte perseverentă. Nu se dă bătută atunci când ceva nu-i reușește, abordează situația dintr-o altă perspectivă și nu renunță ușor atunci când vrea să obțină ceva de la mine.

Dița e nemultumită atunci când ceva nu se petrece așa cum vrea ea, dar acceptă și se repliază rapid și nici nu ține mult supărarea, atunci când sursa nemulțumirii sunt eu.

Dar poate că cel mai important lucru pe care l-am câștigat datorită Diței a fost să-mi manifest mai mult copilul interior și să mă bucur de joacă, să privesc viața mai mult ca pe un joc, decât ca pe o luptă.

Tot Dița m-a învățat câte ceva și despre relații. Acestea se clădesc în timp și cu răbdare, cu respect față de nevoile și preferințele celuilalt, dar fără a ignora propriile nevoi și dorințe. Dița m-a învățat să acord spațiu celuilalt, să nu îl sufoc, dar și să ofer afecțiunea și prezența mea totală atunci când am cu adevărat timpul și disponibilitatea necesare.

Probabil că mai sunt multe aspecte care mi-au scăpat acum și altele pe care le voi observa de acum încolo, pentru că atât Dița, cât și eu suntem în continuă transformare și este nevoie permanent să ne adaptăm, atât una la cealaltă, cât și la mediul înconjurător.

Ce știu sigur este că Dița e cea mai frumoasă, cea mai ageră, cea mai înțelegătoare și cea mai afectuoasă pisică și sunt iremediabil topită după ea. Am zis.

Read Full Post »

Continui reflecțiile pe marginea anului 2020, an care a însemnat pentru mine, în primul rând schimbarea mediului de trai, dintr-o cameră de bloc, înconjurată de asfalt și trafic infernal, într-o casă la țară, înconjurată de verdeață și liniște.

Rândurile ce urmează au pornit de la însemnări făcute pe parcursul anului, pe măsură ce mi-au apărut în minte și vorbesc despre principiile care îmi conduc viața aici. Deși le cunoșteam și încercam să le aplic în viața mea și înainte, odată cu mutarea au devenit mult mai consistente. Natura mă inspiră, mă îndrumă și mă ajută să fiu mai consecventă în practica lor și cu toate acestea, calea conștientizărilor este lungă, iar „demonii” interiori se lasă greu învinși.

Revăzând însemnările, am observat că majoritatea cuvintelor cheie încep cu litera „s„, dacă nu în limba română, atunci în echivalentul din limba engleză, așa că am căutat semnificația acestei litere.

Am aflat că litera „s” semnifică inspirație, iar în numerologie corespunde cifrei 1 şi reprezintă începuturile, evoluția. Nici că se putea mai potrivit… inspirația de a începe o nouă cale de evoluție, în armonie cu natura sau începutul unei noi căi de evoluție, inspirată de natură. Oricum aș formula, sâmburele este același și constă din câteva cuvinte cheie: sat, simplitate, solitudine, smerenie, sine, simțuri, sezonalitate, sinergie.

Întoarcerea la simplitate. Mutarea mea s-ar putea încadra în așa numita mișcare downshifting, un adevărat trend în occident, un stil de viață în care „mai mult” și „mai repede” devin „mai puțin” și „mai lent”.

Nu am rezonat niciodată cu consumerismul și cu acumularea de bunuri materiale, iar timpul meu și o muncă făcută din pasiune au fost și sunt mai pretioase decât un job bine plătit, dar acaparator și stresant. Am tânjit mereu după o viață apropiată de natură, după liniștea și bucuriile simple pe care ea le oferă și care sunt rare și mai greu de obținut în mediul urban. Alegerea unui trai simplu la sat înseamnă pentru mine un consum mai mic de resurse, un ritm de viață mai lent, în acord cu ritmurile naturii, înseamnă sănătate, adică aer, apă, mâncare mult mai curate și mai multă mișcare. Este, de fapt, viața pe care o trăiau bunicii și străbunicii noștri și pe care am avut privilegiul să o gust în copilărie, înainte de a intra în tăvălugul modernismului.

Cu toate acestea, cred că simplitatea nu ar trebui să excludă un anumit grad de confort pe care îl aduce progresul tehnologic, fără însă a ajunge în extrema luxului și a snobismului și alegând soluțiile cu cel mai mic impact asupra mediului natural.

Savurarea solitudinii. Solitudinea este partea plină a paharului, care în cazul de față e faptul de a trăi singur. Partea goală a paharului e singurătatea, însă eu aleg să mă bucur de partea plină. În solitudine îți poți da mai ușor seama că în realitate nu ești singur(ă), că ai alături întreaga natură vie, că îl ai pe Dzeu pretutindeni (inclusiv în tine însuți, prin Sinele superior).

De când mă știu, excursiile în natură și mai ales cele la munte m-au ajutat cel mai mult să simt conexiunea cu Dumnezeu, dar treptat, am învățat să o percep în orice colț de natură urbană, chiar și într-o simplă floare presată. Totuși, traiul în mijlocul naturii este și din acest punct de vedere, o adevărată sărbătoare și o binecuvântare.

Pe de altă parte, în mediul rural, dependența de natură, cu toate manifestările ei, adesea imprevizibile este mult mai mare, ceea ce mă face conștientă de fragilitatea ființei umane și îmi dă o stare de smerenie și acceptare. Smerenia mă ajută să păstrez contactul cu realitatea, iar acceptarea mă scutește de stres.

Cele cinci simțuri. Viața la țară este pentru mine strâns legată de perceperea realității cu toate cele 5 simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit (tactil).

Îmi amintesc cu entuziasm de anii adolescenței, când reveneam în vacanță sau doar în vizită la țară și apropiindu-mă de sat, pe dealul care-l desparte de gară, îmi activam toate simțurile. Mergând agale pe drumul încă neasfaltat pe atunci, sorbeam cu nesaț fiecare detaliu al satului văzut din depărtare, fiecare adiere de vânt ce-mi mângâia obrazul, fiecare lătrat de câine și cântec de cocoș auzindu-se ca un ecou, fiecare mireasmă de pământ reavăn, de fân și dobitoace. Mai apoi, ajunsă în căsuța simplă, cu focul arzând în sobă, mă întâmpina bunica, cu zâmbetul ei blajin și cu cea mai gustoasă mâncare gătită lent, la foc de lemne.

Aveam să aflu mai târziu, că toată această experiență era o meditație activă autentică sau un exercitiu de mindfulness, care mă încărca cu energie și mă conecta concomitent la intregul Univers și la ființa mea cea mai profundă.

Astăzi, după nouă luni de viață la țară, astfel de experiențe senzoriale sunt aproape zilnice, deși intensitatea din vremurile trecute, favorizată de prezența bunicii și de dorul aprig, strâns în săptămâni și luni de trai urban, este rareori aceeași.

Sezonalitatea. Așa cum spuneam și într-un scurt video pe canalul meu de YouTube, sunt fascinată de toate cele patru anotimpuri (seasons) și sunt recunoscătoare că m-am născut și trăiesc în zona temperată, care îmi oferă o varietate atât de mare de peisaje și fenomene naturale.

Contemplarea anotimpurilor m-a ajutat să găsesc rostul și partea benefică din orice fenomen aparent negativ sau cel puțin neplăcut. Nu m-am simțit niciodată amenințată de tunete și fulgere, iar zilele ploioase și mohorâte sau arșița verii rareori mi-au influențat starea de spirit. Natura, în înțelepciunea sa divină știe să se mențină permanent în echilibru, iar dacă unele manifestări au devenit extreme în ultimii ani, este și pentru că presiunea umană asupra naturii este extremă.

Arta pe care o practic de aproape 30 de ani, arta florilor presate mi-a oferit nenumărate prilejuri de a contempla natura în schimbare chiar și iarna, atunci când cea mai mare parte a vegetației intră în adormire. Începând cu primele flori ale primăverii, continuând cu abundența vegetală a verii și cu tonurile galben-arămii ale toamnei și terminând cu frunzele înnegrite de ger ale iernii, fiecare anotimp își aduce contribuția la arta pe care o creez, atât prin materialul vegetal necesar, cât și prin sursa de inspirație pentru lucrările mele.

Vorbeam mai sus despre fragilitatea ființei umane și aceasta devine și mai evidentă la trecerea dintre anotimpuri, în special de la toamnă la iarnă, când capacitatea de adaptare este esențială în mediul rural. Corpul nostru știe să se adapteze în mod firesc la schimbările din natură, la fel ca animalele sălbatice, cu condiția să nu îl ferim de provocările de care are nevoie pentru a-și exersa puterea interioară. Cu cât îl cocoloșim mai mult în confortul specific mediului urban, cu atât mai greu îi va fi să se adapteze și cu atât mai insuportabile vor fi fenomenele extreme ale naturii. Am observat acest fenomen pe propria piele, revenind la țară într-un sat din nord-estul Romaniei, dupa 20 de ani petrecuți la oraș, în sudul țării, unde și clima este mai blândă.

Din fericire, nu este nevoie să ne mutăm cu toții la sat sau în vârful muntelui pentru a ne păstra capacitatea de adaptare la schimbările vremii și implicit, imunitatea. Există mijloace de călire a organismului prin expunere voluntară la condiții extreme, care sunt accesibile oricui, oriunde s-ar afla, de exemplu metoda Wim-Hof.

Sinergia elementelor fundamentale din natură. Conform filosofiei chineze, lumea naturală este formată din întrepătrunderea a cinci elemente primordiale, care se află într-o continuă transformare și interacțiune: apă, lemn, foc, pământ și metal.

Teoria celor cinci elemente explică alcătuirea Universului și relația dintre lucruri în Univers, dar și relația dintre Om și Univers. Ea evidențiază faptul că în Univers totul e interconectat și funcționează ca un întreg și tot ce există în Univers (organele corpului uman, plantele, culorile, anotimpurile, planetele etc.) se află sub dependența unuia dintre cele cinci elemente.

Conform filosofiei din Grecia antică, elementele primordiale sunt în număr de patru : aer, apa, foc și pământ, de asemenea în continuă interdependență și transformare. Diferitele combinații dintre aceste elemente și legăturile dintre ele simbolizează infinita complexitate și diversitate a ființelor și a fenomenelor, dar și perpetua evoluție de la o combinație la alta, în funcție de elementul predominant.

Deși partea teoretică nu mă pasionează în mod deosebit și prefer să experimentez, integrând în viața mea cele șase elemente, totusi o întrebare nu-mi dă pace… de ce a fost exclus aerul în filosofia chineză și de ce au fost excluse pământul și lemnul în filosofia greacă? Dacă este cineva printre voi care a studiat în profunzime subiectul, îl/o rog să mă lumineze într-un comentariu.

Desigur că există multe alte aspecte ale vieții la țară care ar merita analizate, dar cum nici zilele, nici cuvintele nu au intrat în sac, le voi dezvolta într-un articol viitor. Impresiile, sugestiile, întrebările sau experiențele voastre în lumea satului, aproape de natură sunt binevenite și le aștept cu interes în comentarii.

Surse:

https://www.zodiacool.ro/blog/numerologie/semnificatia-si-vibratia-literelor-100742

http://clever-zone.blogspot.com/2011/06/semnificatia-literelor.html

https://www.old.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=Monitorul%20Expres%20Magazin&s_id=26437

https://tucutine.ro/teoria-celor-5-elemente/

https://mythologica.ro/cele-cinci-elemente/

Read Full Post »

A fost un an frumos, un an plin, un an al schimbării și cel care vine se anunță asemenea.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă ce mi-a fost dată, pentru puterea de a curăța și transforma, pentru inspirația de a crea, pentru toți oamenii buni trimiși de Dumnezeu să mă ajute, pentru Dița care e un înger cu blăniță, pentru fiecare gând și cuvânt de încurajare primite de departe, pentru locul binecuvantat în care trăiesc, pentru roadele pământului și pentru viața care pulsează pretutindeni, înăuntru și înafară.

În rest, las imaginile să vorbească…

Ianuarie

Februarie

Martie

Aprilie

Mai

Iunie

Iulie

August

Septembrie

Octombrie

Noiembrie

Decembrie

Să aveți un an nou așa cum are nevoie sufletul vostru să fie.

La mulți ani înfloritori!

Read Full Post »

Mi-a plăcut dintotdeauna să stau în compania mea, în starea aceea de solitudine, care e diferită de singurătate şi rareori am simţit ce înseamnă plictiseala. Am găsit mereu lucruri şi fenomene de observat, obiecte de cercetat, de colecţionat sau de creat, jocuri de jucat, cărţi de citit sau muzică de ascultat şi cântat. Desigur, nu au lipsit florile de presat, gândurile de rumegat şi uneori de notat, aşa cum fac şi acum, ascultând stropii de ploaie cum se îngrămădesc în burlane şi lemnele trosnind în sobă.

Cred că ceea ce m-a salvat de la suferinţa singurătăţii a fost curiozitatea faţă de universul meu interior şi faţă de cel exterior deopotrivă. Poate şi faptul că am fost singură la părinţi m-a constrâns să găsesc ocupaţii care să-mi asigure o stare de bine în absenţa altor oameni. Desigur, am avut (şi am :)) verişori şi prieteni apropiaţi, care într-o anumită măsură au ţinut locul unor fraţi, dar în cea mai mare parte a timpului, am trăit experienţa solitudinii.

Acum, să nu vă imaginaţi că trăiesc într-un zen neîntrerupt sau că am o viaţă perfectă. Uşurinţa de a trăi în solitudine nu exclude tot felul de stări neplăcute şi frământări, ca la toată lumea, dar asta e o altă discuţie. Legătura cu Divinitatea a fost cea care m-a ajutat întotdeauna să depăşesc aceste stări şi mi-a dat sentimentul că sunt susţinută, că nu sunt cu adevărat singură niciodată.

În ultima vreme, am tot fost întrebată dacă nu mi-e urât/ greu/ teamă să fiu singură. Ei bine, tuturor celor care sunt îngrijoraţi de starea mea le mulţumesc pentru grijă şi îi asigur că nu sunt şi nu mă simt deloc singură. Pe lângă Cel care îmi poartă mereu de grijă şi cu care „mă conversez” oricând simt nevoia, natura e plină de prieteni necuvântători cu care comunic în alte limbi.

Câteva imagini încă vii mi se derulează în minte.

Observatorul din iarbă

Stau nemişcată, întinsă în iarbă, mă confund cu natura care mă împresoară, vrăbiile ţopăie gălăgioase şi fără teamă prin ramuri în jurul meu, furnicile mă traversează cu râvnă ca pe un Gulliver uriaş, albinele caută neobosite nectarul din florile de cireş şi bâzâitul lor îmi povesteşte despre dulceaţa mierii şi despre savoarea cireşelor pârguite, mâncate direct de pe ram.

Si apoi, cu hârleţul în mână, pregătesc pat moale pentru seminţele aşteptându-şi răbdătoare vremea de încolţit. Pământul nelucrat de zece ani e tare şi uscat la suprafaţă, dar mai adânc, e umed şi plin de viaţă: gândăcei de tot felul, pregătindu-se să-şi încheie hibernarea, coconi misterioşi, aşteptându-şi timpul potrivit să iasă la lumină, râme inelate, lucioase şi rozalii, săpând de zor canale subterane.

„Plugul biologic”

Mă încearcă un sentiment de vină pentru că le stric rostul. Atunci când le văd, le salut cu vorbe de alint şi le mut în locuri lipsite de ameninţări. Dar se întâmplă ca lama uneltei să mai taie pe nevăzute câte o râmă şi atunci tresar şi îi cer iertare. După un deceniu de pace, a venit un uriaş înspăimântător să le dea lumea peste cap, la propriu şi la figurat. Şi ştiu că mi-au „auzit” ruga şi mi-au simţit lipsa de răutate şi că Mama Pământ le-a dat puterea să se regenereze şi să menţină în continuare glia afânată şi vie. Le mulţumesc pentru că au avut grijă de pământ în toţi aceşti ani, astfel încât acum să-mi pot obţine singură o parte din hrană. Şi le promit că treptat voi trece la un mod de cultivare care să nu le mai tulbure pacea.

Uriaşul din lumea necuvântătoarelor

Dar râmele nu sunt singurele vietăţi cu care vorbesc. Mai sunt muştele, cu care de cele mai multe ori mă cert, pentru că intră în casă zburând bezmetice şi apoi nu mai ştiu să găsească ieşirea. În cazul lor, finalul poate fi diferit în funcţie de cât de plin îmi este rezervorul cu răbdare şi de inteligenţa muştei. Uneori le mân spre uşă cu un prosop sau ce am la îndemână, vorbindu-le frumos, cu speranţa că vor înţelege „de vorbă bună” şi de multe ori înţeleg. Alteori mă văd nevoită să apelez la instrumentul care le este dedicat, numit sugestiv „paleta de muşte”.

Se vede treaba că mai am de lucru cu mine până să ajung să trăiesc în deplină armonie, compasiune şi acceptare cu toate creaturile pământului. Dar nicio grijă, voi avea suficiente ocazii să exersez, pentru că urmează sezonul ţânţarilor şi încă nu am avut onoarea să dau nas în nas cu vreun şoricel.

Aşadar, poate fi lesne de văzut că e practic imposibil să sufăr de singurătate într-un mediu atât de plin de viaţă şi făpturile despre care am scris sunt doar o parte dintre cele cu care am privilegiul să vorbesc. Voi povesti şi despre altele în articolele următoare.

La fel de lesne de intuit este că această pandemie, cu izolarea pe care a provocat-o, în loc să fie un chin, a fost pentru mine o binecuvântare şi sper că oriunde te-ai afla, te numeri şi tu printre cei care în vreme de restrişte au găsit motive de bucurie, de recunoştinţă şi mijloace de introspecţie şi creştere interioară.

#cultivbucurie #grădinasălbatică #viaţalaţară

Read Full Post »

„Dorm tot mai puțin și visez tot mai mult. Și, îmbrăcată în hainele de anul trecut, sunt mai frumoasă decât am fost vreodată…Pentru că astăzi zâmbesc.
Pentru că m-am întors la simplitate ca și cum m-aș fi întors acasă. Pentru că abia azi, când port cu mine toate ale mele, am înțeles că viața e un miracol.
Mă dezic, strigând, de jumătățile de măsură, pentru că vreau să trăiesc de acum înainte o viață completă. Minunea mea începe azi. Și promit că nu se va termina niciodată. „

Alice Nastase – Dragostea e un bonsai

Dacă anul trecut petreceam sărbătoarea Învierii Domnului alături de oamenii satului, în calitate de oaspete al locului şi după toate rigorile tradiţiei, anul acesta Pastele m-a găsit făcând parte din comunitate, o comunitate cel puţin dezorientată de felul atipic în care (nu) s-au desfăşurat ceremoniile cu care erau obişnuiţi, o comunitate îngrijorată mai degrabă de secetă decât de ameninţarea virusului ucigaş.

N-am de gând să fac analiza modului de gândire a ţăranului român în vremuri de criză, pentru că nici nu mă pricep şi nici nu vreau să emit orice fel de judecăţi, ci să primesc oamenii aşa cum sunt. În schimb, vreau să vă împărtăşesc trăirile şi experienţele mele din timpul acestei mari schimbări de domiciliu.

Dincolo de semnificaţia obişnuită a marii sărbători creştine, care îmi dă de fiecare dată un sentiment de renaştere, avânt şi prospeţime, în acest an ea a marcat exact trei săptămâni de când am lăsat capitala pentru un loc mult mai aproape de natură şi de sufletul meu, mai exact satul în care am copilărit.

Căsuţa bătrânească

În ciuda distanţei impuse de autorităţi şi a lipsei ritualurilor pascale obişnuite, sau mai degrabă datorită acestei situaţii, eu am găsit în simplitate şi solitudine o conexiune mai puternică cu Dumnezeu şi cu mesajul Învierii lui Hristos. Natura, renăscând şi ea cu frunze foşnitoare, triluri de păsărele şi parfum îmbătător de lăcrămioare şi liliac mi-a ţinut isonul atunci când în dimineaţa primei zi de Paşte, nu mă puteam opri din cântat „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le.”

M-am bucurat de o masă de Paşte sărbătorească, dar cât se poate de simplă, ca dealtfel toate mesele pe care le-am avut în ultimele trei săptămâni.

Ouă încondeiate cu frunze
Salată a la russe

Dar ce bucurie când am reuşit să menţin ore în şir lumina primită în noaptea Învierii, în candela făcutâ cu mânuţili meli din capacu’ unei conservi di peşti!

Lumina învierii

Şi pentru că ce e prea mult strică, inclusiv solitudinea, scurte întrevederi cu vecinii mai apropiaţi mi-au dat un plăcut sentiment de uniune şi apartenenţă la comunitate.

Revenind la locul în care m-am mutat, este un mediu de viaţă complet nou, total diferit de cel în care am trăit la oraş timp de zeci de ani, necontaminat de rutine vechi şi în unele cazuri nesănătoase, mereu proaspat şi surprinzător, care mă obligă să trăiesc aproape permanent în prezent, cu atenţia trează şi cu toate simţurile pe recepţie. Inevitabil, şi prospeţimea şi surpriza vor trece, dar până atunci, îmi doresc să-mi formez obiceiuri de viaţă noi, în armonie cu natura şi cu tot ce am constatat de-a lungul timpului că îmi face bine.

Răsărit

Salutul fiecărui răsărit de soare care îmi bate la geam, aprinderea focului în sobă şi a luminii în candelă, contemplarea plantelor din grădină în aerul curat al dimineţii sunt noi ritualuri pe care le simt sacre, pentru că mă apropie mai mult de planul Divin, iar la modul pragmatic, îmi dau un start bun în fiecare dimineaţă.

Flori de măr

Când spun despre noul mediu că e total diferit, nu înseamnă că este şi nefamiliar, însă una e amintirea perioadelor din copilărie traite fără nicio grijă în casa bunicilor sau scurtele vizite făcute pe parcursul anilor şi alta este asumarea întregii responsabilităţi pentru traiul de zi cu zi într-o gospodărie rurală nelocuită de aproape zece ani. Sunt numeroase treburi, cum ar fi făcutul focului sau cultivarea pământului, la care deşi contribuiam cu entuziasm, erau totuşi făcute în cea mai mare parte de către adulţi. Acum sunt în situaţia de a le face singură cap coadă şi asta mă face să mă simt foarte responsabilă, ca şi cum abia acum am devenit adult.
E o situaţie interesantă, pentru că am fost responsabilă de propria viaţă şi în toţi anii petrecuţi în Bucureşti, însă aici am trecut la nivelul următor al responsabilităţii şi acum îmi dau seama cât de simplă este viaţa la bloc, comparativ cu viaţa la casă (o casă de ţară fără utilităţi moderne, care pe deasupra necesită şi numeroase reparaţii).

Focul meu cel de toate zilele

Aici la ţară, utilităţile nu mai vin pe ţeavă, cu excepţia curentului electric (care, by the way, se opreşte când ţi-e lumea mai dragă, de exemplu chiar în timpul editării articolului de faţă). Pentru a avea apă, trebuie să o scot din fântâna unui vecin şi să o car cu găleata până acasă, pentru căldură şi gătit/spălat trebuie să adun vreascuri din „pădure”, iar WC-ul este undeva în curte, nu în încăperea de alături, ca la bloc. Mai pe scurt, parafrazând o vorbă celebră, satu’ nu-i ca oraşu’.

Mi se pare paradoxal faptul că la oraş timpul parcă este mai scurt, deşi confortul e ridicat şi toate sunt la îndemână, în timp ce la ţară timpul este din belşug, deşi pentru a obtine orice lucru, de exemplu un simplu ceai, e nevoie de mai mult efort şi timp…

Vreascuri de foc din „padure”

În ciuda şi în cadrul acestor constrângeri ale spaţiului de locuit şi ale ritmurilor naturii, mult mai pregnante aici, am un sentiment de libertate, libertate de mişcare, de gândire, de creaţie, de simţire, mai intens ca niciodată. Între spaţiul casei, natura care o înconjoară din toate părţile, timpul care se dilată şi propriile emoţii (deopotrivă pozitive şi negative) simt o curgere fluidă, lină şi armonioasă prin care încerc şi de cele mai multe ori reuşesc să mă mişc şi eu.

Şi exact asta voi face acum, voi curge uşor spre verdeaţa de afară, pentru că deja am stat prea mult în casă. Despre relaţia cu pământul şi natura voi povesti mai multe într-o altă zi.

Rămâneţi în pace şi bucurie!

Read Full Post »

Vizitele de lucru în satul natal continuă şi în 2020, iar cea din februarie mi-a reconfirmat că lucrurile avansează în direcţia bună.

Cele două operaţiuni amânate din toamnă, curăţarea sobei şi donarea cărţilor s-au desfăşurat ca pe roate de această dată, iar vremea a ţinut şi ea cu mine. Deşi aflat încă pe teritoriul iernii, soarele primăvăratic a încălzit pământul cu generozitate şi a topit urmele anemice de zăpadă.

Pentru prima dată după aproape 10 ani, flăcările jucăuşe din sobă au risipit frigul şi atmosfera mohorâtă din cameră, în ciuda aglomeraţiei de lucruri care încă mai sufocă spaţiul. Am savurat la maxim senzaţia de purificare pe care mi-a dat-o arderea primului sac de maculatură din cele multe care vor urma, ziare şi ambalaje de carton antice, fragmente de cărţi roase de şoareci şi orice alt gunoi făcut din celuloză. Pot spune că aceasta a fost ceremonia de inaugurare a marii operaţiuni de curăţenie la care mă simt chemată de ceva vreme.

Am realizat mai clar ca niciodată că ceea ce este înăuntru este şi în afară. Nevoia mea de a face curăţenie interioară se reflectă în chemarea de a face curăţenie în exterior, mai exact în propria casă, de prea mult timp abandonată.

După 25 de ani de stat în cămine, gazde şi chirii, a venit timpul să-mi iau în primire propria casă. După 25 de ani de făcut curăţenie în casele altora, a venit timpul să fac curăţenie în casa mea. Dupa 25 de ani de preocupare pentru binele celorlalţi, a venit timpul să mă preocup mai întâi de binele meu, pentru ca apoi să pot contribui cu adevărat la binele altora. După 43 de ani de strâns gunoaie sufleteşti, a venit timpul să le ard unul cate unul. După 43 de ani de dependenţă emoţională faţă de cei din jur şi de părerile lor, a venit timpul să-mi ascult focul inimii.

Am reuşit în sfârşit să eliberez primul colţ din casă, lăsând lumina să pătrundă libera prin ferestre.

M-au ajutat angajatii Bibliotecii comunale din Ştefan cel Mare, care au încărcat în microbuzul şcolii multe lăzi şi saci plini cu cărţi de toate genurile literare. Nu ştiu cât de tare se vor bucura copiii de acest dar, însă doamna bibliotecară a fost mai mult decat încântată şi optimistă că va reuşi să insufle plăcerea cititului, atât copiilor, cât şi adulţilor. Eu o voi susţine cu tot ce ştiu şi pot.

A treia bucurie mi-a fost adusă de vizita neaşteptată a unui câine frumos şi blând, în căutare de hrană şi mângâiere.

Am crezut iniţial că este abandonat şi mă bucuram că am găsit companion şi paznic la casă, însă întrebând vecinii, am aflat că are stăpâni care vin doar în week-end şi îl lasă liber în lipsa lor.

Nu mi-a fost dat până acum să interacţionez de una singură cu un câine atât de inteligent şi de expresiv şi recunosc, m-am întristat puţin la aflarea situaţiei lui. Asta mai ales că luase repede „în stăpânire” întreaga ogradă şi părea tare mulţumit să fie în preajma mea, deşi nu am putut să-l tratez decât cu câteva felii de pâine. Probabil că mângâierile şi vorbele blânde au însemnat mai mult pentru el.

Iar motivele de bucurie nu se opresc aici!

Pomii fructiferi şi viţa de vie vor primi un restart mult aşteptat cu ajutorul unei unelte noi de grădinărit, cafeaua infuzată lent pe plită are gust mai bun decât cea făcută repede pe aragaz :), iar Primăria m-a surprins din nou, instalând în sat tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor, încă o dorinţă împlinită şi o soluţie mai uşoară pentru a scăpa de pet-uri, sticle şi alte deşeuri.

Viaţa la ţară e o sursă inepuizabilă de bucurii, pe cât de simple, pe atât de intense. A sosit vremea să le culeg, să cultiv unele noi, să le îngrijesc şi din nou să culeg, cu răbdare şi drag de natură.

Read Full Post »

La final de 2019 m-am simtit inspirata sa pun laolalta mai multe notite scrise de-a lungul anului, cu diferite constientizari trezite de experientele prin care am trecut, adevarate lectii de viata in care poate ca te vei regasi si tu.

In zilele noastre informatia este atat de accesibila incat este putin probabil sa nu fi auzit deja mare parte dintre ideile scrise de mine. Insa una este sa le stii teoretic, cum le stiam si eu de multa vreme si alta este sa le probezi pe pielea ta. Abia atunci ideile si teoriile devin lectii de viata, care patrund pana la ultima celula a degetului mic de la picior. :) Pe unele incepusem sa le experimentez din anii anteriori, unele au venit in premiera, dar pe toate le-am trait din plin in 2019 si probabil le voi exersa si in 2020.

1. Cele mai bune lucruri se intampla atunci cand am claritate, credinta si rabdare.

GB3

2. O atitudine deschisa, sincera, intelegatoare si calma atrage fie o reactie asemanatoare din partea celorlalti (inclusiv persoane dificile), fie retragerea si disparitia aparent inexplicabila a celor care nu pot raspunde in acelasi fel.

Zorea

3. Graba strica treaba. Ia-ti un moment, o ora, o zi, o saptamana de reflectie, sau cat este necesar pentru a castiga mai multa claritate. Ocazia, obiectul, omul te vor astepta sau vor reveni, iar daca nu, inseamna ca nu erau pentru tine.

Melc
4. Corpul nostru are o capacitate imensa de auto-regenerare si vindecare, daca este lasat si ajutat cu repaos alimentar. Animalele stiu instinctiv acest lucru si refuza sa manance atunci cand sunt bolnave.

Renastere

5. Relaxarea mentala si trupeasca nu trebuie sa fie doar o stare ocazionala, castigata in anumite momente, cu ajutorul unei meditatii sau al unei bai cu spuma, de exemplu, ci poate fi exersata si simtita in orice situatie cotidiana, chiar si in cele stresante. Relaxarea mentala si cea trupeasca se invita reciproc si aduc in dar inspiratia si revelatiile. Am avut  nevoie de intentie constienta si atentie in momentul prezent pentru a atinge relaxarea.

Sarmi26

6. „Mosu'” ne aduce exact ce avem nevoie cu adevarat, iar daca nu ne-a adus ceva de pe lista de dorinte, inseamna ca nu aveam nevoie de acel ceva sau inca nu era momentul potrivit sa-l primim.

Dorinte

7. Momentele in care oamenii si lucrurile vin si pleaca din viata noastra depind mai putin de noi si mai mult de nevoia sufletului de a invata o anumita lectie. Atunci cand lectia a fost invatata, contextul, oamenii si lucrurile se schimba in asa fel incat sa putem invata o noua lectie. Atunci e important sa nu ne agatam de trecut, ci sa imbratisam schimbarea.

20190706_170120_m

8. Fericirea nu este o stare continua, ci o suma de momente de bucurie, pace sufleteasca, entuziasm creativ, extaz, recunostinta, daruire etc. combinate cu scurte momente de tristete, dezamagire, manie, judecata, neincredere, regret etc, intelese, acceptate si depasite cu succes.

Primavara2019_1

In 2020 va doresc sa traiti cat mai multe momente de bucurie, pace sufleteasca si recunostinta impartasite cu cei dragi si sa aveti rabdarea si forta interioara de a le depasi pe cele care va aduc provocari.

La aceasta urare simpla, indraznesc sa adaug urarea mult mai ampla si incarcata de intelepciune formulata de Eduard Agachi, care sper sa va inspire zi de zi in noul an.

„Să aveți parte de un an 2020 curat și limpede.

Să vă bucurați de oameni cu verticalitate, capabili să inspire încredere și care au o viață roditoare.

Să aveți claritatea de a evita oamenii rătăciți în iluziile propriilor imaginații.

Să aveți puterea de a continua pe drumul vostru cu capul sus și demnitatea de a vă recunoaște limitele.

Nu ezitați să fiți vulnerabili, cereți sfatul celor capabili să vă ajute dar nu creați dependențe.

Asumați-vă responsabilitatea pentru tot ceea ce privește propria persoană și nu mai căutați vinovați în exterior.

Acționați mai mult după placul inimii, dar nu uitați de filtrul rațiunii și al bunului simț.

Fiți deschiși la tot ceea ce vă înconjoară, dar apropiați-vă doar de ceea ce vă este cu adevărat necesar.

Fiți prietenul pe care vă doriți să-l aveți aproape la nevoie, zâmbiți ca el, gândiți ca el, comportați-vă ca el!

Cultivați chibzuința, modestia și simpatia. Faceți asta și atunci când e necesar să adresați mulțumiri, tot ce e în exces strică.

Respectați natura, oamenii și viața, nu pentru că trebuie, ci pentru că faceți parte integrantă din ele.

Fiți cumpătați în opinii și în dezbateri doar de dragul exprimării, înțelept e cel care știe când și cum să tacă.

Argumentele proprii pot fi adesea mai roditoare decât gunoiul reciclat al altora, deci filtrați atent orice sursă.

Feriți-vă de lumea fantasmelor și a închipuirilor ademenitoare, vor fi cele mai mari ispite ale anilor ce urmează!

Nu uitați că visele se petrec noaptea în întuneric, dacă vă doriți să realizați ceva în viață, faceți-o pur și simplu.

Dansați mai mult, ascultați mai multă muzică, citiți cărți de bună calitate, care vă hrănesc mintea, sufletul și spiritul!

Oferiți din tot ceea ce aveți și mai ales din ce vă prisosește si altcineva se va bucura sincer de gestul dumneavoastră.

Respectați intimitatea, nevoile și talentele celor de lângă voi, cu toții avem nevoie de încurajare și suport.

Călătoriți mai mult, descoperiți lumea, oamenii și lăsați oportunitățile să vă facă viața mai frumoasă!

Rugați-vă cu sinceritate sau deloc. Fiecare clipă de falsitate otrăvește sufletul și mărește distanța dintre oameni dar și față de Dumnezeu.

Susțineți visele celor în care credeți, dați o șansă celor care o merită și bucurați-vă împreună de reușite!”

Nu in ultimul rand, multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape in anul care a trecut, cu o vorba de incurajare, cu o bucurie impartasita sau cu o provocare.

La multi ani fericiti!

Read Full Post »

Paste 2019_12

Anul acesta am petrecut Sărbătorile de Paşte în mijlocul naturii, aproape de strămoşi, alături de oamenii satului natal.
Sunt oameni simpli, cu suflet mare, ancoraţi în tradiţii, pe cale să fie corupţi de viciile modernităţii, încercând să depăşească prin umor dificultăţile vieţii, unii blazaţi, alţii optimişti.

Paste 2019_07
Majoritatea sunt bătrâni, puterile slăbesc pe zi ce trece, copiii şi nepoţii sunt plecaţi departe, la casele lor sau la muncă în străinatate, iar prăşitul obositor este înlocuit cu ierbicidarea facilă şi toxică. :(

Cuptoarele au uitat mirosul pâinii, grajdurile au uitat mugetul vacilor (ceea ce personal nu ma deranjează), cu excepţia unei singure gospodării, de la care se aprovizionează cu lapte tot satul. Uneori, pentru că cel mai frecvent, magazinul satului este sursa sigură de lactate procesate şi pâine proaspătă, albă, pufoasă şi lipsită de nutrienţi de la oraş.

Drumurile asfaltate fac tuturor viaţa mai uşoară şi mai curată, semnalul telefonic e mai bun decât anul trecut, cloştile continuă să scoată pui, pisicile să toarcă şi cele câteva case renovate te fac să le treci cu vederea pe cele părăsite şi dărăpănate.

Paste 2019_20

A mea este una dintre acestea din urmă, deşi sufletul meu nu a părăsit-o şi nici foarte dărăpănată nu este, ba chiar se menţine într-o stare foarte bună în aşteptarea unui acoperiş nou.

Zidurile rezistă eroic asaltului plantelor agăţătoare, iar în grădina transformată în pădure florile continuă să înflorească.

Paste 2019_01

E un tablou idilico-dezolant, scufundat în natură, armonios în felul lui, în care mă simt liniştită, hrănită şi dornică să produc o schimbare în bine.

Hristos a înviat şi odată cu El să înviem şi noi!

 

 

Read Full Post »

Scara
După ce în prima parte a articolului m-am axat mai mult pe practica spirituală, acum voi pune accentul pe acţiuni concrete care m-au ajutat să fac schimbări în bine şi care sper să te inspire şi pe tine.

Clarificarea valorilor

Înainte de a face alegeri noi în oricare domeniu al vieţii, înainte de a schimba direcţia de mers este util să ştii care este aceea, iar valorile după care te conduci sunt ca un far călăuzitor sau ca o Stea a Nordului care te ajută să te orientezi şi să iei deciziile potrivite.

Aşadar, mi-am luat timp să reflectez asupra valorilor cele mai importante pentru mine: spiritualitate, onestitate/integritate, sănătate, iubire (de sine, de ceilalţi, de natură), dezvoltare personală, armonie, autenticitate, simplitate, încredere, libertate, eficienţă, compasiune, respect, excelenţă, creativitate. Este o listă deschisă, pe care o revăd periodic, pentru că mai pot apărea valori la care nu m-am gandit. De asemenea, în situaţii diferite, unele valori sunt mai relevante decât altele.

Spre exemplu, în privinţa alimentaţiei au mai multă relevanţă sănătatea, iubirea (faţă de sine şi faţă de animale), dezvoltarea personală, integritatea, simplitatea. Dacă mă voi gândi la aceste valori de fiecare dată când mă voi afla în faţa tentaţiei de a mânca o prăjitură delicioasă, dar făcută cu zahăr, grăsimi animale şi alte ingrediente care ştiu că îmi fac rău, voi avea puterea să mă abţin. Mă voi gândi că este mai important să îmi menţin sănătatea, decât să am o plăcere gustativă de moment.
Dacă mai conştientizez şi faptul că pofta de dulce provine dintr-o programare negativă din copilărie, pe care m-am angajat să o anulez, atunci am şi mai multă motivaţie să rezist tentaţiei.
Tot legat de capitolul mâncare, mai am un exemplu care ar putea să te inspire. La un moment dat, mi-am dat seama că tendinţa de a mânca tot din farfuria proprie, şi uneori, chiar de a mânca restul rămas în farfuria celuilalt, doar pentru a nu-l arunca, provine tot de la o programare negativă din familie, care suna aşa: „Decât la hârdău, mai bine să-mi fie rău.” (hârdaul fiind un vas în care se colectau resturile). Din momentul în care am conştientizat acest lucru şi am transformat fraza în „Decât să-mi fie rău, mai bine la hârdău”, în conformitate cu cea mai importantă valoare, sănătatea, nu am mai avut nici o reţinere în a arunca resturile din farfurie.
În acelaşi mod puteţi face schimbări în orice domeniu al vieţii.
Înainte de a trece mai departe, vreau să menţionez că aceste valori nu mi-au fost atât de clare de la început. Multe au apărut sau au devenit mai importante pe parcurs, în urma unor experienţe, lecturi, reflecţii etc.

Acţionează în maxim 5 secunde!

Unul dintre cei mai mari duşmani ai schimbării este amânarea. Chiar dacă teoretic ştim că o anumită acţiune ne-ar fi benefică, există o inerţie şi o comoditate de a rămâne într-o zonă de comfort, care ne face să amânăm la nesfârşit. „Voi face de mâine” devine „voi face de luni”, „voi face de la începutul lunii viitoare” până când nu voi mai face deloc şi astfel te umpli de frustrare, de dezamăgire, iar încrederea în sine se prăbuşeşte. Am observat că singura modalitate de a realiza tot ce îmi propun, este de a trece la acţune imediat, în maxim cinci secunde de la apariţia gândului. Dacă depăşesc cele cinci secunde, mintea începe să-mi furnizeze alte gânduri, care mă deturnează de la acţiune. Fie sunt justificări, motive pentru care nu este atât de urgent sau de important să fac acea acţiune, fie apare altceva şi uit ce doream să fac. Metoda este foarte utilă nu doar pentru a implementa schimbări în stilul de viaţă, ci şi în realizarea eficientă a  treburilor acasa şi la serviciu. Un video care confirmă şi explică mai bine decât mine această idee, unul dintre cele mai bune mesaje motivaţionale pe care le-am întâlnit este următorul:

https://www.facebook.com/goalcast/videos/1496475360429649

Dacă totuşi, din motive cu adevărat obiective nu poţi acţiona imediat, notează repede pe o hârtie pentru a nu uita şi acela va fi primul lucru pe care îl vei face după ce te vei elibera.

Cel mai mic pas

Uneori amploarea schimbării pe care ne-am propus să o facem este foarte mare sau cel puţin aşa o percepem în acel moment şi nu avem suficientă energie, motivaţie sau chef să trecem la acţiune. Atunci este eficient să descompunem acţiunea dorită în paşi mai mici şi să-l facem imediat, în maxim 5 secunde, pe primul dintre ei. Spre exemplu, mi-am propus să fac gimnastică în fiecare zi, pentru că am conştientizat că o stare de sănătate bună şi un nivel de energie ridicat până la o vârstă înaintată depind de întreţinerea constantă a mobilităţii corpului. Dar ce te faci că e mult mai comod să stai întins în pat, privind un video captivant, citind o carte sau visând la nemurirea sufletului. Nu că cititul, privitul unui video sau visatul cu ochii deschisi ar fi ceva greşit, însă fără practică sunt egale cu zero.

În cazul gimnasticii, cel mai mic pas pe care pot să-l fac din poziţia culcat în care mă aflu, este să mă ridic în şezut. Deja mă simt putin mobilizată, mă felicit în gând că am avut forţa să fac acest prim pas şi mă gândesc ce pot face mai departe, cu minim de efort, pentru a ajunge mai aproape de obiectivul meu. Aş putea să mă ridic în picioare, doar atât. Ajunsă în picioare, constat că nivelul de energie se ridică odată cu mine, motivaţia e mai puternică, mă felicit încă o dată şi pot deja să-mi întind salteluţa de gimnastică. Iar dacă am ajuns până aici, nu mai am încotro şi fac primele mişcări de stretching, cele mai uşoare, apoi şi cele mai solicitante şi constat după 15-20 de  minute că am reuşit să fac porţia de gimnastică pe ziua de azi.

Principiul minimei rezistenţe

Subliniam mai sus faptul că paşii de acţiune e indicat să îi facem cu minim de efort. Aşa este firesc şi aşa se petrec toate fenomenele în natură. Spre exemplu, o plantă creşte fără efort, iar dacă întâlneşte un obstacol îl va ocoli, nu se va lupta cu el pentru a-l înlătura. La fel, este mult mai uşor să vâsleşti urmând curentul apei, decât împotriva lui.

Revenind la exemplul cu gimnastica, întreţinerea mobilităţii corpului şi creşterea nivelului de energie se pot face alergând în parc în fiecare dimineaţă sau mergând la sală de cateva ori pe săptămână, însă doar gândindu-mă la aceste variante, mi-am dat seama că în mine se naşte multă rezistenţă, că este ca şi cum aş înota împotriva curentului. Atunci m-am gândit ce altceva aş putea face pentru a înainta spre scopul propus, dar cu uşurinţă, chiar cu plăcere uneori, fără un consum prea mare de energie şi soluţia a fost 20 de minute de gimnastică acasă, în fiecare zi. Deja am împlinit doi ani de practică a acestor exerciţii şi simt că rezistenţa faţă de primele două variante de mişcare s-a diminuat. Ideea de a merge la alergat sau la sală sau poate ambele combinate nu mi se mai pare ceva atât de greu şi îndepărtat.

Aşadar, care este cel mai simplu lucru pe care îl poţi face chiar acum, cu minim de efort şi fară rezistenţă pentru a ajunge mai aproape de visul tău?

Iată şi un video/audio care aprofundează principiul minimei rezistenţe:

Modelarea

Fiecare dintre noi a avut vremuri mai bune şi vremuri mai puţin bune. Cu toţii ne putem aminti momente în care am fost la înălţimea unei situaţii, în care am avut starea potrivită pentru a realiza eficient un obiectiv, în care am avut curajul de a interveni într-o situaţie complicată sau un entuziasm atât de molipsitor, încât i-am convins fără nici un efort pe cei din jur să ni se alăture.

Am constatat că atunci când vreau să realizez ceva şi nu mă simt în starea emoţională potrivită, mă ajută mult să-mi reamintesc ce emoţii trăiam într-o situaţie asemanatoare care s-a finalizat cu succes şi să aduc în prezent (să modelez) acea stare. Conceptul de modelare se referă de obicei la copierea, adesea inconştientă, a unor comportamente din exterior. Însă acelaşi principiu funcţionează foarte bine, după cum am constatat „pe pielea mea” şi în mod conştient, cu propriile emoţii pozitive care au însoţit reuşite din trecut.

Spre exemplu, amintindu-mi starea emotională şi atitudinea mentală pe care am avut-o în perioada când am renunţat să mănânc produse din carne, satisfacţia pe care o simţeam plimbându-mă printre galantarele cu carne fără a fi tentată să cumpăr, m-a ajutat să obţin acelasi rezultat pozitiv şi în încercarea de a renunţa la produse lactate şi dulciuri cu zahăr. Mai multe informaţii despre acest principiu găsiţi în articolul de mai jos:

https://psihologdanielmois.ro/modelarea-secretul-dezvoltarii-inteligentei-emotionale/

Ar mai fi şi alte acţiuni care m-au ajutat să fac schimbări benefice în viaţa mea, dar mă opresc aici pentru moment. Drumul e lung, informaţiile abundă şi eu sunt în continuă căutare şi experimentare a unor noi metode pentru a-mi face viaţa mai frumoasă, mai simplă şi mai împlinită.

Sfatul meu de final este să studiezi, să experimentezi mai multe abordări, să le aprofundezi pe  cele cu care rezonezi şi să-ţi construieşti un puzzle personal de noi obiceiuri şi actiuni care să acopere concomitent cele trei planuri ale fiinţei: corpul fizic, corpul mental şi emoţional, corpul spiritual. Este început de ianuarie şi e cel mai potrivit moment să-ţi alegi un singur aspect de schimbat/îmbunătăţit pentru fiecare plan. După ce le vei integra pe acestea trei, peste o lună, doua sau şase, vei putea alege alte trei acţiuni pe care să le exersezi zilnic sau periodic după caz, fără a le abandona pe primele şi astfel, la sfârşitul anului vei fi o fiinţă complet nouă, mai aproape de versiunea care ai fost proiectată să (re)devii.

Read Full Post »

Este încă perioada bilanţurilor/planurilor şi dacă anul trecut făceam o retrospectivă a ieşirilor în natură, anul acesta m-am gândit să scriu un articol mai amplu, pornind de la o întrebare care mi-a fost adresată la un moment dat în 2018: care ar fi modalitatea prin care poţi realiza ceea ce-ţi doreşti, cum îţi poţi schimba stilul de viaţă, depăşind tendinţa de amânare şi vechile obiceiuri.

Nu am ştiut să dau pe moment un răspuns satisfăcător, dar întrebarea m-a urmărit de atunci şi m-a făcut să reflectez la propria viaţă, la paşii pe care i-am făcut în ultimii ani pentru a fi cea de astăzi.

Deşi realitatea mea e încă departe de a fi perfectă şi nici nu mă consider un expert în dezvoltare personală sau spirituală, mă gândesc că dacă mi-a fost adresată această întrebare, poate că ceva din atitudinea şi experienţa mea de viaţa a fost considerat valoros şi demn de a fi împărtăşit.

Prin urmare, voi încerca să formulez aici şi acum un răspuns mai cuprinzător, care reflectă strict propria experienţă şi în care fiecare poate găsi ceva folositor pentru propria cale, ceva bun de aplicat imediat, încă din prima zi a noului an.

Temelia: conexiunea cu Dumnezeu

Mergând înapoi pe firul vieţii, pot spune că la baza evoluţiei mele a stat o căutare permanentă a legăturii cu Dumnezeu, încă de mică. M-au frământat numeroase întrebări existenţiale, am trecut de la credinţă la îndoială şi înapoi, am practicat sau doar studiat, mai mult sau mai puţin riguros diferite credinţe religioase, curente spirituale, fără a pierde contactul cu noile descoperiri ştiinţifice.

Am trăit perioade mai bune şi mai puţin bune, unele chiar grele, iar ceea ce m-a ajutat mereu să rămân pe linia de plutire a fost sentimentul că sunt mereu protejată, că cineva acolo Sus mă iubeşte şi că într-un fel sau altul, la final îmi a fi bine.

Aşadar, cultivarea unei legături permanente cu acea Forţă (Sursă) mai presus de înţelegerea noastră este esenţială, indiferent de modul în care se manifestă în diferite tradiţii spirituale.

Practica recunoştinţei

La acest sentiment de fond s-a adăugat în urmă cu 3-4 ani practica recunoştinţei în mod consecvent. Consider că acesta e punctul de pornire pentru un mare pas înainte în evoluţia mea. Practic, am înlocuit rugăciunea de cerere pentru situaţii/lucruri/stări pe care mi le doream, cu exprimarea recunoştinţei pentru toate binecuvântările din viaţa mea, de la cele mai neînsemnate, la cele mai importante. Zilnic. De mai multe ori pe zi.

Nivelul următor este exprimarea recunoştinţei pentru situaţii/stări/persoane percepute ca negative, conştientizând faptul că rolul lor este unul pozitiv, de a mă învăţa ceva despre mine însămi, de a mă ajuta să evoluez. Este un proces mai dificil şi poate dura destul de mult până să reuşeşti să înlocuieşti gândurile şi reacţiile negative (nocive) cu unele pozitive (benefice). Este necesară observarea constantă a propriilor gânduri, a dialogului interior, iar asta cere hotărâre şi disciplină. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori durează câteva minute, alteori câteva ore (din ce în ce mai puţine), până când reuşesc să văd partea plină a paharului şi să îmi schimb starea, însă perseverenţa este esenţială. Cel mai important e să reuşesc până la culcare să nu adorm cu o stare negativă. Ţinta este să redevin asemeni copiilor, care trec de la supărare la bucurie în câteva clipe, fără a păstra supărare sau ranchiună.

Atunci când nu reuşesc să văd care este latura pozitivă a unei situaţii sau interacţiuni cu o persoană, dialogul meu interior sună cam aşa: „Doamne, acum mă simt…. (tristă, furioasă, dezamăgită, neputincioasă etc.) şi încă nu înţeleg ce am de învăţat din asta, dar ştiu că există o explicaţie şi îţi sunt recunoscătoare că mi-ai scos în cale această provocare. Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi vei lumina mintea şi inima pentru a înţelege şi pentru a accepta această situaţie/persoană.” Şi aşa se întâmplă!

Practica iubirii de sine

Calea evoluţiei personale şi spirituale este presărată şi cu eşecuri, cu paşi înapoi, momente în care practicarea iubirii faţă de sine este esenţială pentru a reveni la direcţia înainte. Am constatat cât de benefic este să manifest blândeţe faţă de mine atunci când greşesc şi să mă felicit pentru cea mai mică reuşită. După ce toată viaţa ai fost cel mai dur critic al tău, poate fi greu să adopţi o asemenea atitudine, însă merită să încerci şi confirm că funcţionează. Cu toţii suferim mai mult sau mai puţin de o lipsă de iubire, iar manifestarea blândeţii contribuie la umplerea acelui gol. Aşadar, nu autocritica, ci corectarea cu blandeţe şi înţelegere este atitudinea potrivită.

Iertarea trecutului şi concentrarea pe prezent.

Lipsa de iubire şi orice emoţie negativă sau traumă îşi au rădăcina într-un eveniment din trecut, fie că acest trecut a fost în urmă cu 40 de ani, o zi sau o secundă. Persoanele care au provocat o situaţie neplacută în viaţa ta, care te-au rănit cu o vorbă sau cu o palmă au acţionat aşa cum au ştiut mai bine, sub influenţa propriilor condiţionări inconştiente. De multe ori, noi înşine am produs cuiva suferinţă la un moment dat şi nu ne putem ierta pentru aceasta. Nu putem schimba acest trecut, dar putem schimba în prezent propria atitudine faţă de el, demascând acele condiţionări şi fiind atenţi să nu le perpetuăm. La un alt nivel, realizezi că de fapt nu este nimic de iertat, ci doar de înţeles, de acceptat, de îmbrăţişat, de învăţat, de evoluat. Durerea şi neplăcerile de orice fel pot fi necesare (nu şi obligatorii), pentru a face un salt de conştiinţă.

Am scris deja cam mult şi nu vreau să vă pierd, aşa că voi continua în partea a doua cu acţiuni mai practice, care m-au ajutat să-mi schimb vechile obiceiuri şi să-mi îmbunătăţesc viaţa.

Read Full Post »

Older Posts »