Vizitele de lucru în satul natal continuă şi în 2020, iar cea din februarie mi-a reconfirmat că lucrurile avansează în direcţia bună.
Cele două operaţiuni amânate din toamnă, curăţarea sobei şi donarea cărţilor s-au desfăşurat ca pe roate de această dată, iar vremea a ţinut şi ea cu mine. Deşi aflat încă pe teritoriul iernii, soarele primăvăratic a încălzit pământul cu generozitate şi a topit urmele anemice de zăpadă.
Pentru prima dată după aproape 10 ani, flăcările jucăuşe din sobă au risipit frigul şi atmosfera mohorâtă din cameră, în ciuda aglomeraţiei de lucruri care încă mai sufocă spaţiul. Am savurat la maxim senzaţia de purificare pe care mi-a dat-o arderea primului sac de maculatură din cele multe care vor urma, ziare şi ambalaje de carton antice, fragmente de cărţi roase de şoareci şi orice alt gunoi făcut din celuloză. Pot spune că aceasta a fost ceremonia de inaugurare a marii operaţiuni de curăţenie la care mă simt chemată de ceva vreme.
Am realizat mai clar ca niciodată că ceea ce este înăuntru este şi în afară. Nevoia mea de a face curăţenie interioară se reflectă în chemarea de a face curăţenie în exterior, mai exact în propria casă, de prea mult timp abandonată.
După 25 de ani de stat în cămine, gazde şi chirii, a venit timpul să-mi iau în primire propria casă. După 25 de ani de făcut curăţenie în casele altora, a venit timpul să fac curăţenie în casa mea. Dupa 25 de ani de preocupare pentru binele celorlalţi, a venit timpul să mă preocup mai întâi de binele meu, pentru ca apoi să pot contribui cu adevărat la binele altora. După 43 de ani de strâns gunoaie sufleteşti, a venit timpul să le ard unul cate unul. După 43 de ani de dependenţă emoţională faţă de cei din jur şi de părerile lor, a venit timpul să-mi ascult focul inimii.
Am reuşit în sfârşit să eliberez primul colţ din casă, lăsând lumina să pătrundă libera prin ferestre.
M-au ajutat angajatii Bibliotecii comunale din Ştefan cel Mare, care au încărcat în microbuzul şcolii multe lăzi şi saci plini cu cărţi de toate genurile literare. Nu ştiu cât de tare se vor bucura copiii de acest dar, însă doamna bibliotecară a fost mai mult decat încântată şi optimistă că va reuşi să insufle plăcerea cititului, atât copiilor, cât şi adulţilor. Eu o voi susţine cu tot ce ştiu şi pot.
A treia bucurie mi-a fost adusă de vizita neaşteptată a unui câine frumos şi blând, în căutare de hrană şi mângâiere.
Am crezut iniţial că este abandonat şi mă bucuram că am găsit companion şi paznic la casă, însă întrebând vecinii, am aflat că are stăpâni care vin doar în week-end şi îl lasă liber în lipsa lor.
Nu mi-a fost dat până acum să interacţionez de una singură cu un câine atât de inteligent şi de expresiv şi recunosc, m-am întristat puţin la aflarea situaţiei lui. Asta mai ales că luase repede „în stăpânire” întreaga ogradă şi părea tare mulţumit să fie în preajma mea, deşi nu am putut să-l tratez decât cu câteva felii de pâine. Probabil că mângâierile şi vorbele blânde au însemnat mai mult pentru el.
Iar motivele de bucurie nu se opresc aici!
Pomii fructiferi şi viţa de vie vor primi un restart mult aşteptat cu ajutorul unei unelte noi de grădinărit, cafeaua infuzată lent pe plită are gust mai bun decât cea făcută repede pe aragaz :), iar Primăria m-a surprins din nou, instalând în sat tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor, încă o dorinţă împlinită şi o soluţie mai uşoară pentru a scăpa de pet-uri, sticle şi alte deşeuri.
Viaţa la ţară e o sursă inepuizabilă de bucurii, pe cât de simple, pe atât de intense. A sosit vremea să le culeg, să cultiv unele noi, să le îngrijesc şi din nou să culeg, cu răbdare şi drag de natură.
adelatalpes
Adela Maria Talpes 
Lasă un răspuns