Practici utile la început de an

Nu am ştiut să dau pe moment un răspuns satisfăcător, dar întrebarea m-a urmărit de atunci şi m-a făcut să reflectez la propria viaţă, la paşii pe care i-am făcut în ultimii ani pentru a fi cea de astăzi.

Deşi realitatea mea e încă departe de a fi perfectă şi nici nu mă consider un expert în dezvoltare personală sau spirituală, mă gândesc că dacă mi-a fost adresată această întrebare, poate că ceva din atitudinea şi experienţa mea de viaţa a fost considerat valoros şi demn de a fi împărtăşit.

Prin urmare, voi încerca să formulez aici şi acum un răspuns mai cuprinzător, care reflectă strict propria experienţă şi în care fiecare poate găsi ceva folositor pentru propria cale, ceva bun de aplicat imediat, încă din prima zi a noului an.

Temelia: conexiunea cu Dumnezeu

Mergând înapoi pe firul vieţii, pot spune că la baza evoluţiei mele a stat o căutare permanentă a legăturii cu Dumnezeu, încă de mică. M-au frământat numeroase întrebări existenţiale, am trecut de la credinţă la îndoială şi înapoi, am practicat sau doar studiat, mai mult sau mai puţin riguros diferite credinţe religioase, curente spirituale, fără a pierde contactul cu noile descoperiri ştiinţifice.

Am trăit perioade mai bune şi mai puţin bune, unele chiar grele, iar ceea ce m-a ajutat mereu să rămân pe linia de plutire a fost sentimentul că sunt mereu protejată, că cineva acolo Sus mă iubeşte şi că într-un fel sau altul, la final îmi a fi bine.

Aşadar, cultivarea unei legături permanente cu acea Forţă (Sursă) mai presus de înţelegerea noastră este esenţială, indiferent de modul în care se manifestă în diferite tradiţii spirituale.

Practica recunoştinţei

La acest sentiment de fond s-a adăugat în urmă cu 3-4 ani practica recunoştinţei în mod consecvent. Consider că acesta e punctul de pornire pentru un mare pas înainte în evoluţia mea. Practic, am înlocuit rugăciunea de cerere pentru situaţii/lucruri/stări pe care mi le doream, cu exprimarea recunoştinţei pentru toate binecuvântările din viaţa mea, de la cele mai neînsemnate, la cele mai importante. Zilnic. De mai multe ori pe zi.

Nivelul următor este exprimarea recunoştinţei pentru situaţii/stări/persoane percepute ca negative, conştientizând faptul că rolul lor este unul pozitiv, de a mă învăţa ceva despre mine însămi, de a mă ajuta să evoluez. Este un proces mai dificil şi poate dura destul de mult până să reuşeşti să înlocuieşti gândurile şi reacţiile negative (nocive) cu unele pozitive (benefice). Este necesară observarea constantă a propriilor gânduri, a dialogului interior, iar asta cere hotărâre şi disciplină. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori durează câteva minute, alteori câteva ore (din ce în ce mai puţine), până când reuşesc să văd partea plină a paharului şi să îmi schimb starea, însă perseverenţa este esenţială. Cel mai important e să reuşesc până la culcare să nu adorm cu o stare negativă. Ţinta este să redevin asemeni copiilor, care trec de la supărare la bucurie în câteva clipe, fără a păstra supărare sau ranchiună.

Atunci când nu reuşesc să văd care este latura pozitivă a unei situaţii sau interacţiuni cu o persoană, dialogul meu interior sună cam aşa: „Doamne, acum mă simt…. (tristă, furioasă, dezamăgită, neputincioasă etc.) şi încă nu înţeleg ce am de învăţat din asta, dar ştiu că există o explicaţie şi îţi sunt recunoscătoare că mi-ai scos în cale această provocare. Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi vei lumina mintea şi inima pentru a înţelege şi pentru a accepta această situaţie/persoană.” Şi aşa se întâmplă!

Practica iubirii de sine

Calea evoluţiei personale şi spirituale este presărată şi cu eşecuri, cu paşi înapoi, momente în care practicarea iubirii faţă de sine este esenţială pentru a reveni la direcţia înainte. Am constatat cât de benefic este să manifest blândeţe faţă de mine atunci când greşesc şi să mă felicit pentru cea mai mică reuşită. După ce toată viaţa ai fost cel mai dur critic al tău, poate fi greu să adopţi o asemenea atitudine, însă merită să încerci şi confirm că funcţionează. Cu toţii suferim mai mult sau mai puţin de o lipsă de iubire, iar manifestarea blândeţii contribuie la umplerea acelui gol. Aşadar, nu autocritica, ci corectarea cu blandeţe şi înţelegere este atitudinea potrivită.

Iertarea trecutului şi concentrarea pe prezent.

Lipsa de iubire şi orice emoţie negativă sau traumă îşi au rădăcina într-un eveniment din trecut, fie că acest trecut a fost în urmă cu 40 de ani, o zi sau o secundă. Persoanele care au provocat o situaţie neplacută în viaţa ta, care te-au rănit cu o vorbă sau cu o palmă au acţionat aşa cum au ştiut mai bine, sub influenţa propriilor condiţionări inconştiente. De multe ori, noi înşine am produs cuiva suferinţă la un moment dat şi nu ne putem ierta pentru aceasta. Nu putem schimba acest trecut, dar putem schimba în prezent propria atitudine faţă de el, demascând acele condiţionări şi fiind atenţi să nu le perpetuăm. La un alt nivel, îți dai seama că de fapt nu este nimic de iertat, ci doar de înţeles, de acceptat, de îmbrăţişat, de învăţat, de evoluat. Durerea şi neplăcerile de orice fel pot fi necesare (nu şi obligatorii), pentru a face un salt de conştiinţă.

Am scris deja cam mult şi nu vreau să vă pierd, aşa că voi continua în partea a doua cu acţiuni mai practice, care m-au ajutat să-mi schimb vechile obiceiuri şi să-mi îmbunătăţesc viaţa.

Publicitate