Cum am supraviețuit haosului din viața mea…

Sunt zile în care un singur eveniment te poate face să adormi seara cu un sentiment de împlinire, indiferent dacă ai mai realizat ceva sau nu în acea zi, sau să spui, vorba englezului, „it just made my day”.

O astfel de zi a fost ieri, când am participat la o nouă întâlnire Simply Life moderată de Alexandru Preda, unde atmosfera degajată, prietenoasă, caldă, trează și … plăcut aromată (datorită Ioanei) m-a făcut să uit cu desăvârșire de vremea mohorâtă de afară. Acceptare reciprocă, auto-cunoastere, umor, împărtășire, provocare, prezența sunt doar câteva dintre cuvintele care pot caracteriza întâlnirea.

Cu doar câteva zile înainte de eveniment, Alex mi-a propus să susîin un mic discurs, provocare pe care am acceptat-o fără să clipesc, conștientă fiind că nu ai cum să-ți depășești o teamă, dacă nu te pui în situația care îți provoacă acea teaăa, în cazul meu, vorbitul în public.  Până aici, toate bune și frumoase. Știam că publicul va fi ca de obicei foarte binevoitor, timpul alocat, suficient de scurt ca să nu mă suprasolicite și totuși…aveam o problemă. Ce ar putea aduce valoros publicului un vorbitor a cărui viață e marcată de un cuvânt greu: haos.

Ei bine, în astfel de situații important e să nu intri în panică și să lași ideile să iasă singure la suprafață, ceea ce am facut și eu, astfel  că în scurt timp „s-au ales” în mintea mea câteva concluzii care să merite a fi împărtășite. De fapt sunt idei care au la bază gânduri, atitudini, acțiuni de zi cu zi și care așteptau doar putin „cheag” și coerență.

• În primul rând, mi-am dat seama că în cel putin 90% din timp mă simt foarte bine cu starea de haos* și asta din două motive:

(1) cultiv în mod consecvent recunoștința față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni, pentru tot ceea ce sunt și am în prezent;

(2) folosesc fiecare experiență și interacțiune pentru a-mi întări credința în Dumnezeu și încrederea în mine însămi;

Aici cred că sunt necesare câteva clarificări. Când spun Dumnezeu, nu mă cramponez în nume. Îi puteți spune Creator, Tată ceresc, Sursă, Divinitate, Univers, Sine superior etc. Esența este ceea ce contează pentru mine și e aceeași indiferent ce nume i se atribuie.

Credința în D-zeu înseamnă aici credința că orice s-ar întâmpla, chiar dacă pe moment îl percep ca un rău, este în final spre binele meu. Această credinta vine „la pachet” cu un sentiment de protecție, siguranță și liniște sufletească.

Încrederea în sine este și ea necesară, pentru mine cel putin, deși pentru unii ea se contopește cu credința în D-zeu. Eu nu pun semnul egal între mine și D-zeu, ci mă consider co-creator al propriei vieți împreună cu El. Consider că am fost lăsați cu liber arbitru și înzestrați cu discernământ și nu niste păpuși fără creier mânuite de un păpușar.

• În al doilea rând, mai există și restul de 10% din timp, când nu mă simt la fel de bine, adică mă invadează gânduri negre, fie legate de trecut (tristețe, dezamăgire, vinovăție, acuzare etc.), fie legate de viitor (îngrijorare, neputință, teamă). Cred că nimeni pe planeta asta nu e scutit de astfel de stări. Ce e important și mă bucură este că reușesc să le depășesc din ce în ce mai repede. Ce fac concret?

(1) sunt atentă la gândurile pe care le am și la starea emoțională, deci mai întâi conștientizez faptul că am o stare negativă. Probabil știi deja că nu poți schimba ceva de care nu ești mai întâi conștient.

(2) acționez, adică fac ceva care să-mi ridice moralul sau măcar să mă împiedice să cad mai mult. Important este să fie ceva constructiv, care să nu-ți facă rău, cum ar fi alcoolul, țigările sau mâncatul în exces.

Iată câteva exemple de acțiuni la care apelez eu, însă lista este deschisă pentru fiecare, desigur: muzica (relaxantă sau energizantă, după cum mă simt inspirată în acel moment), lectura hranitoare (de ex. dezvoltare personală sau Biblia), mișcare (o simplă plimbare sau gimnastică, un sport preferat sau dans), practicarea unui hobby (în cazul meu, ați ghicit: florile presate :), indiferent că lucrez la un nou aranjament artistic sau culeg, presez, organizez plantele), treabă prin casă.

Prietenii prefer să-i păstrez pentru momentul în care mi-am îmbunătățit suficient de mult starea, încât să nu-i transform în umeri de plâns și să fiu capabilă să creez o întâlnire plăcută și constructivă pentru amândoi.

• În al treilea rând, sunt atentă să extrag lecția de învățat care însoțește orice eveniment perceput negativ. În cazul meu, lecția pe care am regăsit-o ca un fir roșu în multe situații din ultima luna, a fost non-atașamentul de rezultat, indiferent că se referă la relații sau la câștiguri materiale.

Asta nu înseamnă să nu îmi mai doresc să obțin rezultate, ci înseamnă să trăiesc în prezent, să fiu conștientă de fiecare pas pe care îl fac acum și nu să trăiesc în viitor, doar visând la acel rezultat. Cineva spunea că acolo unde îți este atenția, îți este și energia și atunci, dacă eu am toată atenția îndreptată spre viitor, prezentul rămâne fără susținere, fără „combustibil” și dispare, se dizolvă mai repede sau mai lent.

Vreau să închei cu un îndemn din înțelepciunea populară care cred că se potrivește foarte bine cu tema articolului: Nu spune „hop” până n-ai trecut puntea!

Fii atent(a) la fiecare pas pe care îl faci aici și acum pe punte și asta te va conduce cu siguranță la un alt aici si acum, dincolo de punte, în care vei putea spune fără nici o urmă de îndoială, Hop!

*Unul dintre participanții la întâlnirea Simply life m-a rugat să explic ce înteleg eu prin haos. Pentru mine, haosul în contextul în care scriu, este lipsa stabilității în cel puțin două din cele patru domenii principale ale vieții: Familia (dragostea), Cariera (banii), Sănătatea, Spiritualitatea (relația cu D-zeu). Concret, a trecut mai puțin de o lună de când toate planurile pe care mi le făcusem pe plan personal și profesional s-au spulberat într-o clipă.

La fel cum o masă cu patru picioare se prăbușește dacă două sunt mai scurte sau lipsesc, la fel și în viața noastră se instalează haosul dacă două dintre domenii sunt în criză. Imaginea mesei este preluată dintr-o carte pe care nu mi-o amintesc în acest moment, dar oricum modelul are limitele lui. Cred că în viață, este suficient să rămâi și într-un picior și le poți recupera pe toate celelalte, cu condiția ca acel picior să fie relația cu Dumnezeu.

Publicitate