Nimic nu se pierde în Univers, totul se transformă și nici sentimentele nu fac excepție de la această lege. Iubirea romantică se poate transforma fie într-o iubire mai mare și mai profundă, fie într-o iubire platonică, fie în recunoștință și bucurie, fie în tristețe, resentimente sau ură. Alegerea este a fiecăruia.
Sunt oameni care te îmbogățesc sufletește atât de mult, încât plecarea lor subită nu poate lăsa în urmă decât recunoștință și liniște interioară.
Viața e frumoasă când o privești ca pe o școală la care înveți să faci binele și să observi binele în toate experiențele prin care treci, să vezi și să simți iubirea lui Dumnezeu transmisă prin fiecare om pe care îl întâlnești, indiferent dacă acela te-a făcut să râzi sau să plângi. Fiecare lecție învățată este o pregătire pentru următoarea și un pas mai aproape de pacea și iubirea divină.
De mică am fost învățată că a greși este o mare tragedie, și că viața mea ar trebui să fie perfect înscrisă într-o grilă prestabilită, pe care eu, cu toate bunele intenții, „am reușit” să o nesocotesc în mod repetat. Adult fiind, am învățat că „nu greșelile sunt ceea ce defineste o persoană, ci ce învață din ele și modul în care se descoperă pe sine prin situațiile dificile. Dincolo de putințe și neputințe, dorință și voință, un om crește atât timp cât continuă să alimenteze ce este frumos în el. Să se focalizeze pe lucrurile bune. Și să aibă răbdare în creșterea lui.” (Sursa)
Ce blând și bun este Dumnezeu! Ce minunate sunt caile Lui prin care ne dă și ne ia lucruri și oameni, după cum ne e de folos cel mai mult creșterii noastre spirituale! Ne dă atunci când ne apropiem de El, ne ia atunci când ne atașăm de ceva pământesc, îndepărtându-ne astfel de El. Ne atașăm fie de ce e frumos și plăcut, fie de ce e urât și dureros (prin ranchiună și neiertare).
În școala vieții, nimeni nu este scutit de lecțiile atașamentelor, dar Dumnezeu, în nesfârșita lui bunîtate și iubire, nu ne dă nici fericire mai multă decât merităm, nici suferință mai multă decât putem duce.
„Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” Cartea lui Iov
Lasă un răspuns