Odată cu renașterea Naturii, a început și perioada de recoltare și presare a florilor și frunzelor. De obicei vremea caldă mi-o ia înainte și mai pierd câte o floare, cum s-a întâmplat anul acesta cu brândușa, prima planta bună de presat, având o culoare foarte rezistentă, dar destul de greu de procurat.
Culesul și presarea plantelor sunt operațiuni foarte importante în arta florilor presate (Oshibana), de felul în care sunt realizate depinzând calitatea culorilor și formelor „materiei prime” și implicit aspectul lucrării finale.
Mulți dintre cursanții și participanții la atelierele Oshibana și-au exprimat dorința de a afla „secretele” calității deosebite a materialelor vegetale pe care le ofer. Pentru a veni în întâmpinarea acestei dorințe, m-am gandit să realizez un fel de calendar de recoltare, adică să vă împărtășesc ce flori se presează într-o anumită perioadă, de unde și cum, pe măsură ce eu însămi parcurg aceste activități.
Îmi propun în același timp să vă fac cunoștință cu o parte din flora prezentă pe teritoriul țării noastre. Voi începe cu una dintre cele mai recente flori culese cu câteva zile în urmă de la pădure, untișorul (Ficaria verna, fam. Ranunculaceae) cunoscut și sub denumirea de grâușor.
Dacă nu aveți posibilitatea să mergeți într-o pădure, o puteți găsi și prin zone mai sălbatice din parcuri în cursul lunii aprilie. Atât florile cât și frunzele sunt suficient de subțiri pentru a se presa fără să ridice probleme. Culegeți câteva și presați-le imediat, pentru că se închid și se ofilesc repede. Alegeți doar exemplarele tinere, care au partea centrală mai puțin dezvoltată și petalele nu se scutură.
Untisorul isi pastreaza galbenul stralucitor aproximativ doi ani, in functie de conditile in care a fost presat si pastrat, iar treptat, galbenul devine alb-unt.
În articolul următor vă voi povesti despre celelate plante găsite și/sau presate în pădure. Și pentru că afară plouă, sfatul de azi este: Presați doar plante perfect uscate, pentru a evita apariția petelor.
[…] Comentarii « Calendarul recoltării florilor […]
ApreciazăApreciază
[…] (mai rar din experienta mea) prin ogoare, araturi in toate regiunile. Floarea seamana ca forma cu Untisorul, dar spre deosebire de acesta are culoarea portocalie spre rosu. Cocosei de […]
ApreciazăApreciază
[…] doua articole, dintre care unul continua seria tutorialelor incepute aici anul trecut sub numele: “Calendarul recoltarii florilor”. Chiar daca e frig afara, poti gasi plante bune de presat mai aproape decat credeai. Afla ce, unde […]
ApreciazăApreciază