Ego sau spirit?

Spirit sau ego?

Să nu vă supărați pe mine, dacă într-o zi atât de plăcută și relaxantă vin cu un subiect atât de serios și filozofic. Însă cred că filozofia în general își manifestă adevărata valoare doar atunci când coboară din „sferele înalte” jos, pe pământ și e integrată în fiecare ipostază a vieții cotidiene.

Și iată că într-o astfel de ipostază, purtând o discuție captivantă cu prieteni dragi pe aleile unui parc, în mintea mea s-a mai făcut puțina lumină. M-a framântat mult în ultima vreme relația dintre ego (sau sine inferior), exprimat prin personalitate și spirit (sau Sine superior) ca izvor al iubirii și dăruirii.

Înțelepciunea ne învață că suntem spirit înainte de toate și că scopul nostru este să dăruim și să exprimăm iubire. Și atunci…cum rămâne cu egoul, care e totuși o realitate incontestabilă a vieții noastre pământene. Ar trebui să-l ignoram? Sau să-l nimicim complet?

Răspunsul pe care l-am găsit este cel al căii de mijloc. Ceea ce duce la teamă, nesiguranță, răutate, mânie, neîncredere nu este simplu egoul, ci exacerbarea egoului, concomitent cu marginalizarea spiritului. Egoul bine echilibrat de bogăție spirituală este sursa respectului de sine, un ingredient cheie, care ne protejează de abuzurile la care suntem supuși uneori.

Am fost întrebată astăzi…trebuie să iubim necondiționat, să (ne) dăruim și să-i ajutam pe ceilalți fără limite, chiar dacă nu primim nimic în schimb, chiar dacă ni se răspunde cu indiferență sau și mai rău, cu agresivitate? Acum sunt în măsura să dau răspunsul. Nu știu dacă este cel corect, dar este rezultatul înțelegerii la care am ajuns până în acest moment.

1. Este în natura noastră să iubim necondiționat, indiferent de situație, chiar dacă am uitat acest lucru și ne vine greu să credem și să facem asta.

2. Iubirea necondiționată presupune renunțarea la așteptări, pretenții și judecăți la adresa celorlalți.

3. Trebuie să ajutăm doar atunci când ni se cere acest lucru, pentru că nu putem ști cu adevărat care sunt nevoile reale ale celuilalt. Binele tău poate să nu fie același cu binele meu. Dacă avem nevoie de ajutor trebuie să-l cerem, nu să ne așteptăm ca ceilalți să ne intuiască nevoile sau să ne „citească” gândurile.

4. Trebuie să dăruim până în momentul în care respectul de sine detectează abuzul. Liberul arbitru ne permite apoi distanțarea, păstrand în permanență starea de iubire și înțelegere. Actul de a dărui este o expresie a iubirii, iar iubirea este un flux de energie care curge în permanență și în ambele sensuri și de aceea trebuie să știm să fim și emițători și receptori de iubire. Limitarea la o singură componentă nu poate duce la relații funcționale.

5. Mai este un gând care nu-mi dă pace și care pare să contrazică rândurile de mai sus. Distincția dintre bine și rău este reală doar la nivelul egoului. În spirit totul este iubire, astfel că o atitudine pe care egoul o percepe ca neplăcuta este de fapt tot un act de iubire menit să ne învețe o lecție spirituală.

Fără nici o concluzie, mă întorc la florile dragi care mi-au luminat după-amiaza, părăluțele și floarea miresei, dovezi de netăgaduit ale iubirii divine.

Mireasa

Părăluțe

Publicitate