Astăzi revin la iubire și nu pentru că suntem în plină lună a îndrăgostiților, ci pentru cș asa a dictat inima degetelor mele. A fost imposibil să mă împotrivesc…
Să nu mă înțelegeți greșit…îmi place ideea unei zile dedicate iubirii, însă îmi place și mai mult ideea de a sărbători iubirea în fiecare zi. Îmi place să ofer și să primesc daruri simbolice ale iubirii, însa într-un mod spontan, fără povara obligației și conformismului.
Iubirea e un sentiment care s-a instalat confortabil în casa inimii mele. Aî indrăzni chiar să spun că mă locuieste pe de-a-ntregul și definitiv, nu doar cu chirie, că s-a întors acasă asemeni fiului risipitor, acolo unde îi era locul dintotdeauna.
Come, fly with me
Făcând legătura cu începutul călatoriei în lumea florilor presate, îmi dau seama că exprimarea mea prin creație artistică s-a declanșat în aceeași perioadă în care iubirea a început să răsară prin cotloanele sufletului. Cred că acest fapt nu e deloc întâmplător întrucat iubirea este și ea un act de creație, la fel cum creația este un act de iubire.
Atunci când vorbesc despre creatțe nu mă refer doar la creația artistică ci la orice înseamnă exprimare de sine în sens pozitiv, construire, evoluție.
Atât iubirea cât și creația se produc într-o stare de libertate și bucurie interioară, de dăruire totală, lipsită de orice umbră de teamă. Ambele îl transpun pe cel care le trăiește într-o stare de grație care îi ăa parcă aripi. Paradoxal poate, această stare de bucurie, de euforie nu exclude zbuciumul, uneori suferința. E o împletire cu gust dulce amărui care scoate iubirea și actul creator din banalitate și le dă consistență, forță, magie.
Una dintre cele mai frumoase imagini ale iubirii este zugraviăa de Shakespeare în Sonet:
„În calea inimilor iubitoare
nu-s piedici și iubirea nu-i iubire
de nu se-aprinde-n încercări mai tare
și-n vremi de zbucium nu stă-n neclintire.
O, nu! Ea stă de veghe ca un far,
ce pe furtună negura străbate;
e ca o stea al cărei bob de jar –
cât de departe-i – nimeni nu socoate.
Iubirea nu-i a vremii jucărie,
deși-n obraji se ofilesc bujorii,
căci anii nu-nvechesc a ei solie
ci veșnici îi vor înflori fiorii”
adelatalpes
Adela Maria Talpes 
Recunoscand ca nici macar nu incerc sa raman obiectiva cand spun ca acest mic manifest al iubirii tale fata de natura, fata de frumos si iubire este foarte o binecuvantare. Spun ca tin sa imi pastrez subiectivitatea tocmai pentru ca te cunosc si am avut ocazia sa primesc o parte din aceste daruri simbolice, fara a simti povara obligatiei si conformismului. Dragostea cunoaste multe forme si este atat de imprevizibila incat este foarte greu sa o definesti si sa o expui realitatii intr-o forma usor de digerat. Ma bucur ca tu ai gasit aceasta forma nonconformista de a o gazdui in suflet, de a imbratisa si mai ales de a o darui mai departe. Ma refer, bineinteles, la micile bijuterii care ies in urma unei munci atat de minutioase. Ce cale frumoasa ai ales de a da viata – si cum altfel decat prin iubire – unor plante care altfel ar fi fara doar si poate sortite uitarii. Sper ca aceasta daruire sa te insoteasca pe tot parcursul vietii si fie ca tot ce atingi si toti oamenii pe care ii cunosti sa guste un stop din perenitatea artei tale…
ApreciazăApreciază