Feeds:
Articole
Comentarii

Mi-a plăcut dintotdeauna să stau în compania mea, în starea aceea de solitudine, care e diferită de singurătate şi rareori am simţit ce înseamnă plictiseala. Am găsit mereu lucruri şi fenomene de observat, obiecte de cercetat, de colecţionat sau de creat, jocuri de jucat, cărţi de citit sau muzică de ascultat şi cântat. Desigur, nu au lipsit florile de presat, gândurile de rumegat şi uneori de notat, aşa cum fac şi acum, ascultând stropii de ploaie cum se îngrămădesc în burlane şi lemnele trosnind în sobă.

Cred că ceea ce m-a salvat de la suferinţa singurătăţii a fost curiozitatea faţă de universul meu interior şi faţă de cel exterior deopotrivă. Poate şi faptul că am fost singură la părinţi m-a constrâns să găsesc ocupaţii care să-mi asigure o stare de bine în absenţa altor oameni. Desigur, am avut (şi am :)) verişori şi prieteni apropiaţi, care într-o anumită măsură au ţinut locul unor fraţi, dar în cea mai mare parte a timpului, am trăit experienţa solitudinii.

Acum, să nu vă imaginaţi că trăiesc într-un zen neîntrerupt sau că am o viaţă perfectă. Uşurinţa de a trăi în solitudine nu exclude tot felul de stări neplăcute şi frământări, ca la toată lumea, dar asta e o altă discuţie. Legătura cu Divinitatea a fost cea care m-a ajutat întotdeauna să depăşesc aceste stări şi mi-a dat sentimentul că sunt susţinută, că nu sunt cu adevărat singură niciodată.

În ultima vreme, am tot fost întrebată dacă nu mi-e urât/ greu/ teamă să fiu singură. Ei bine, tuturor celor care sunt îngrijoraţi de starea mea le mulţumesc pentru grijă şi îi asigur că nu sunt şi nu mă simt deloc singură. Pe lângă Cel care îmi poartă mereu de grijă şi cu care „mă conversez” oricând simt nevoia, natura e plină de prieteni necuvântători cu care comunic în alte limbi.

Câteva imagini încă vii mi se derulează în minte.

Observatorul din iarbă

Stau nemişcată, întinsă în iarbă, mă confund cu natura care mă împresoară, vrăbiile ţopăie gălăgioase şi fără teamă prin ramuri în jurul meu, furnicile mă traversează cu râvnă ca pe un Gulliver uriaş, albinele caută neobosite nectarul din florile de cireş şi bâzâitul lor îmi povesteşte despre dulceaţa mierii şi despre savoarea cireşelor pârguite, mâncate direct de pe ram.

Si apoi, cu hârleţul în mână, pregătesc pat moale pentru seminţele aşteptându-şi răbdătoare vremea de încolţit. Pământul nelucrat de zece ani e tare şi uscat la suprafaţă, dar mai adânc, e umed şi plin de viaţă: gândăcei de tot felul, pregătindu-se să-şi încheie hibernarea, coconi misterioşi, aşteptându-şi timpul potrivit să iasă la lumină, râme inelate, lucioase şi rozalii, săpând de zor canale subterane.

„Plugul biologic”

Mă încearcă un sentiment de vină pentru că le stric rostul. Atunci când le văd, le salut cu vorbe de alint şi le mut în locuri lipsite de ameninţări. Dar se întâmplă ca lama uneltei să mai taie pe nevăzute câte o râmă şi atunci tresar şi îi cer iertare. După un deceniu de pace, a venit un uriaş înspăimântător să le dea lumea peste cap, la propriu şi la figurat. Şi ştiu că mi-au „auzit” ruga şi mi-au simţit lipsa de răutate şi că Mama Pământ le-a dat puterea să se regenereze şi să menţină în continuare glia afânată şi vie. Le mulţumesc pentru că au avut grijă de pământ în toţi aceşti ani, astfel încât acum să-mi pot obţine singură o parte din hrană. Şi le promit că treptat voi trece la un mod de cultivare care să nu le mai tulbure pacea.

Uriaşul din lumea necuvântătoarelor

Dar râmele nu sunt singurele vietăţi cu care vorbesc. Mai sunt muştele, cu care de cele mai multe ori mă cert, pentru că intră în casă zburând bezmetice şi apoi nu mai ştiu să găsească ieşirea. În cazul lor, finalul poate fi diferit în funcţie de cât de plin îmi este rezervorul cu răbdare şi de inteligenţa muştei. Uneori le mân spre uşă cu un prosop sau ce am la îndemână, vorbindu-le frumos, cu speranţa că vor înţelege „de vorbă bună” şi de multe ori înţeleg. Alteori mă văd nevoită să apelez la instrumentul care le este dedicat, numit sugestiv „paleta de muşte”.

Se vede treaba că mai am de lucru cu mine până să ajung să trăiesc în deplină armonie, compasiune şi acceptare cu toate creaturile pământului. Dar nicio grijă, voi avea suficiente ocazii să exersez, pentru că urmează sezonul ţânţarilor şi încă nu am avut onoarea să dau nas în nas cu vreun şoricel.

Aşadar, poate fi lesne de văzut că e practic imposibil să sufăr de singurătate într-un mediu atât de plin de viaţă şi făpturile despre care am scris sunt doar o parte dintre cele cu care am privilegiul să vorbesc. Voi povesti şi despre altele în articolele următoare.

La fel de lesne de intuit este că această pandemie, cu izolarea pe care a provocat-o, în loc să fie un chin, a fost pentru mine o binecuvântare şi sper că oriunde te-ai afla, te numeri şi tu printre cei care în vreme de restrişte au găsit motive de bucurie, de recunoştinţă şi mijloace de introspecţie şi creştere interioară.

#cultivbucurie #grădinasălbatică #viaţalaţară

Dacă anul trecut petreceam sărbătoarea Învierii Domnului alături de oamenii satului, în calitate de oaspete al locului şi după toate rigorile tradiţiei, anul acesta Pastele m-a găsit făcând parte din comunitate, o comunitate cel puţin dezorientată de felul atipic în care (nu) s-au desfăşurat ceremoniile cu care erau obişnuiţi, o comunitate îngrijorată mai degrabă de secetă decât de ameninţarea virusului ucigaş.

N-am de gând să fac analiza modului de gândire a ţăranului român în vremuri de criză, pentru că nici nu mă pricep şi nici nu vreau să emit orice fel de judecăţi, ci să primesc oamenii aşa cum sunt. În schimb, vreau să vă împărtăşesc trăirile şi experienţele mele din timpul acestei mari schimbări de domiciliu.

Dincolo de semnificaţia obişnuită a marii sărbători creştine, care îmi dă de fiecare dată un sentiment de renaştere, avânt şi prospeţime, în acest an ea a marcat exact trei săptămâni de când am lăsat capitala pentru un loc mult mai aproape de natură şi de sufletul meu, mai exact satul în care am copilărit.

Căsuţa bătrânească

În ciuda distanţei impuse de autorităţi şi a lipsei ritualurilor pascale obişnuite, sau mai degrabă datorită acestei situaţii, eu am găsit în simplitate şi solitudine o conexiune mai puternică cu Dumnezeu şi cu mesajul Învierii lui Hristos. Natura, renăscând şi ea cu frunze foşnitoare, triluri de păsărele şi parfum îmbătător de lăcrămioare şi liliac mi-a ţinut isonul atunci când în dimineaţa primei zi de Paşte, nu mă puteam opri din cântat „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le.”

M-am bucurat de o masă de Paşte sărbătorească, dar cât se poate de simplă, ca dealtfel toate mesele pe care le-am avut în ultimele trei săptămâni.

Ouă încondeiate cu frunze
Salată a la russe

Dar ce bucurie când am reuşit să menţin ore în şir lumina primită în noaptea Învierii, în candela făcutâ cu mânuţili meli din capacu’ unei conservi di peşti!

Lumina învierii

Şi pentru că ce e prea mult strică, inclusiv solitudinea, scurte întrevederi cu vecinii mai apropiaţi mi-au dat un plăcut sentiment de uniune şi apartenenţă la comunitate.

Revenind la locul în care m-am mutat, este un mediu de viaţă complet nou, total diferit de cel în care am trăit la oraş timp de zeci de ani, necontaminat de rutine vechi şi în unele cazuri nesănătoase, mereu proaspat şi surprinzător, care mă obligă să trăiesc aproape permanent în prezent, cu atenţia trează şi cu toate simţurile pe recepţie. Inevitabil, şi prospeţimea şi surpriza vor trece, dar până atunci, îmi doresc să-mi formez obiceiuri de viaţă noi, în armonie cu natura şi cu tot ce am constatat de-a lungul timpului că îmi face bine.

Răsărit

Salutul fiecărui răsărit de soare care îmi bate la geam, aprinderea focului în sobă şi a luminii în candelă, contemplarea plantelor din grădină în aerul curat al dimineţii sunt noi ritualuri pe care le simt sacre, pentru că mă apropie mai mult de planul Divin, iar la modul pragmatic, îmi dau un start bun în fiecare dimineaţă.

Flori de măr

Când spun despre noul mediu că e total diferit, nu înseamnă că este şi nefamiliar, însă una e amintirea perioadelor din copilărie traite fără nicio grijă în casa bunicilor sau scurtele vizite făcute pe parcursul anilor şi alta este asumarea întregii responsabilităţi pentru traiul de zi cu zi într-o gospodărie rurală nelocuită de aproape zece ani. Sunt numeroase treburi, cum ar fi făcutul focului sau cultivarea pământului, la care deşi contribuiam cu entuziasm, erau totuşi făcute în cea mai mare parte de către adulţi. Acum sunt în situaţia de a le face singură cap coadă şi asta mă face să mă simt foarte responsabilă, ca şi cum abia acum am devenit adult.
E o situaţie interesantă, pentru că am fost responsabilă de propria viaţă şi în toţi anii petrecuţi în Bucureşti, însă aici am trecut la nivelul următor al responsabilităţii şi acum îmi dau seama cât de simplă este viaţa la bloc, comparativ cu viaţa la casă (o casă de ţară fără utilităţi moderne, care pe deasupra necesită şi numeroase reparaţii).

Focul meu cel de toate zilele

Aici la ţară, utilităţile nu mai vin pe ţeavă, cu excepţia curentului electric (care, by the way, se opreşte când ţi-e lumea mai dragă, de exemplu chiar în timpul editării articolului de faţă). Pentru a avea apă, trebuie să o scot din fântâna unui vecin şi să o car cu găleata până acasă, pentru căldură şi gătit/spălat trebuie să adun vreascuri din „pădure”, iar WC-ul este undeva în curte, nu în încăperea de alături, ca la bloc. Mai pe scurt, parafrazând o vorbă celebră, satu’ nu-i ca oraşu’.

Mi se pare paradoxal faptul că la oraş timpul parcă este mai scurt, deşi confortul e ridicat şi toate sunt la îndemână, în timp ce la ţară timpul este din belşug, deşi pentru a obtine orice lucru, de exemplu un simplu ceai, e nevoie de mai mult efort şi timp…

Vreascuri de foc din „padure”

În ciuda şi în cadrul acestor constrângeri ale spaţiului de locuit şi ale ritmurilor naturii, mult mai pregnante aici, am un sentiment de libertate, libertate de mişcare, de gândire, de creaţie, de simţire, mai intens ca niciodată. Între spaţiul casei, natura care o înconjoară din toate părţile, timpul care se dilată şi propriile emoţii (deopotrivă pozitive şi negative) simt o curgere fluidă, lină şi armonioasă prin care încerc şi de cele mai multe ori reuşesc să mă mişc şi eu.

Şi exact asta voi face acum, voi curge uşor spre verdeaţa de afară, pentru că deja am stat prea mult în casă. Despre relaţia cu pământul şi natura voi povesti mai multe într-o altă zi.

Rămâneţi în pace şi bucurie!

Vizită de lucru

Vizitele de lucru în satul natal continuă şi în 2020, iar cea din februarie mi-a reconfirmat că lucrurile avansează în direcţia bună.

Cele două operaţiuni amânate din toamnă, curăţarea sobei şi donarea cărţilor s-au desfăşurat ca pe roate de această dată, iar vremea a ţinut şi ea cu mine. Deşi aflat încă pe teritoriul iernii, soarele primăvăratic a încălzit pământul cu generozitate şi a topit urmele anemice de zăpadă.

Pentru prima dată după aproape 10 ani, flăcările jucăuşe din sobă au risipit frigul şi atmosfera mohorâtă din cameră, în ciuda aglomeraţiei de lucruri care încă mai sufocă spaţiul. Am savurat la maxim senzaţia de purificare pe care mi-a dat-o arderea primului sac de maculatură din cele multe care vor urma, ziare şi ambalaje de carton antice, fragmente de cărţi roase de şoareci şi orice alt gunoi făcut din celuloză. Pot spune că aceasta a fost ceremonia de inaugurare a marii operaţiuni de curăţenie la care mă simt chemată de ceva vreme.

Am realizat mai clar ca niciodată că ceea ce este înăuntru este şi în afară. Nevoia mea de a face curăţenie interioară se reflectă în chemarea de a face curăţenie în exterior, mai exact în propria casă, de prea mult timp abandonată.

După 25 de ani de stat în cămine, gazde şi chirii, a venit timpul să-mi iau în primire propria casă. După 25 de ani de făcut curăţenie în casele altora, a venit timpul să fac curăţenie în casa mea. Dupa 25 de ani de preocupare pentru binele celorlalţi, a venit timpul să mă preocup mai întâi de binele meu, pentru ca apoi să pot contribui cu adevărat la binele altora. După 43 de ani de strâns gunoaie sufleteşti, a venit timpul să le ard unul cate unul. După 43 de ani de dependenţă emoţională faţă de cei din jur şi de părerile lor, a venit timpul să-mi ascult focul inimii.

Am reuşit în sfârşit să eliberez primul colţ din casă, lăsând lumina să pătrundă libera prin ferestre.

M-au ajutat angajatii Bibliotecii comunale din Ştefan cel Mare, care au încărcat în microbuzul şcolii multe lăzi şi saci plini cu cărţi de toate genurile literare. Nu ştiu cât de tare se vor bucura copiii de acest dar, însă doamna bibliotecară a fost mai mult decat încântată şi optimistă că va reuşi să insufle plăcerea cititului, atât copiilor, cât şi adulţilor. Eu o voi susţine cu tot ce ştiu şi pot.

A treia bucurie mi-a fost adusă de vizita neaşteptată a unui câine frumos şi blând, în căutare de hrană şi mângâiere.

Am crezut iniţial că este abandonat şi mă bucuram că am găsit companion şi paznic la casă, însă întrebând vecinii, am aflat că are stăpâni care vin doar în week-end şi îl lasă liber în lipsa lor.

Nu mi-a fost dat până acum să interacţionez de una singură cu un câine atât de inteligent şi de expresiv şi recunosc, m-am întristat puţin la aflarea situaţiei lui. Asta mai ales că luase repede „în stăpânire” întreaga ogradă şi părea tare mulţumit să fie în preajma mea, deşi nu am putut să-l tratez decât cu câteva felii de pâine. Probabil că mângâierile şi vorbele blânde au însemnat mai mult pentru el.

Iar motivele de bucurie nu se opresc aici!

Pomii fructiferi şi viţa de vie vor primi un restart mult aşteptat cu ajutorul unei unelte noi de grădinărit, cafeaua infuzată lent pe plită are gust mai bun decât cea făcută repede pe aragaz :), iar Primăria m-a surprins din nou, instalând în sat tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor, încă o dorinţă împlinită şi o soluţie mai uşoară pentru a scăpa de pet-uri, sticle şi alte deşeuri.

Viaţa la ţară e o sursă inepuizabilă de bucurii, pe cât de simple, pe atât de intense. A sosit vremea să le culeg, să cultiv unele noi, să le îngrijesc şi din nou să culeg, cu răbdare şi drag de natură.

La final de 2019 m-am simtit inspirata sa pun laolalta mai multe notite scrise de-a lungul anului, cu diferite constientizari trezite de experientele prin care am trecut, adevarate lectii de viata in care poate ca te vei regasi si tu.

In zilele noastre informatia este atat de accesibila incat este putin probabil sa nu fi auzit deja mare parte dintre ideile scrise de mine. Insa una este sa le stii teoretic, cum le stiam si eu de multa vreme si alta este sa le probezi pe pielea ta. Abia atunci ideile si teoriile devin lectii de viata, care patrund pana la ultima celula a degetului mic de la picior. :) Pe unele incepusem sa le experimentez din anii anteriori, unele au venit in premiera, dar pe toate le-am trait din plin in 2019 si probabil le voi exersa si in 2020.

1. Cele mai bune lucruri se intampla atunci cand am claritate, credinta si rabdare.

GB3

2. O atitudine deschisa, sincera, intelegatoare si calma atrage fie o reactie asemanatoare din partea celorlalti (inclusiv persoane dificile), fie retragerea si disparitia aparent inexplicabila a celor care nu pot raspunde in acelasi fel.

Zorea

3. Graba strica treaba. Ia-ti un moment, o ora, o zi, o saptamana de reflectie, sau cat este necesar pentru a castiga mai multa claritate. Ocazia, obiectul, omul te vor astepta sau vor reveni, iar daca nu, inseamna ca nu erau pentru tine.

Melc
4. Corpul nostru are o capacitate imensa de auto-regenerare si vindecare, daca este lasat si ajutat cu repaos alimentar. Animalele stiu instinctiv acest lucru si refuza sa manance atunci cand sunt bolnave.

Renastere

5. Relaxarea mentala si trupeasca nu trebuie sa fie doar o stare ocazionala, castigata in anumite momente, cu ajutorul unei meditatii sau al unei bai cu spuma, de exemplu, ci poate fi exersata si simtita in orice situatie cotidiana, chiar si in cele stresante. Relaxarea mentala si cea trupeasca se invita reciproc si aduc in dar inspiratia si revelatiile. Am avut  nevoie de intentie constienta si atentie in momentul prezent pentru a atinge relaxarea.

Sarmi26

6. „Mosu'” ne aduce exact ce avem nevoie cu adevarat, iar daca nu ne-a adus ceva de pe lista de dorinte, inseamna ca nu aveam nevoie de acel ceva sau inca nu era momentul potrivit sa-l primim.

Dorinte

7. Momentele in care oamenii si lucrurile vin si pleaca din viata noastra depind mai putin de noi si mai mult de nevoia sufletului de a invata o anumita lectie. Atunci cand lectia a fost invatata, contextul, oamenii si lucrurile se schimba in asa fel incat sa putem invata o noua lectie. Atunci e important sa nu ne agatam de trecut, ci sa imbratisam schimbarea.

20190706_170120_m

8. Fericirea nu este o stare continua, ci o suma de momente de bucurie, pace sufleteasca, entuziasm creativ, extaz, recunostinta, daruire etc. combinate cu scurte momente de tristete, dezamagire, manie, judecata, neincredere, regret etc, intelese, acceptate si depasite cu succes.

Primavara2019_1

In 2020 va doresc sa traiti cat mai multe momente de bucurie, pace sufleteasca si recunostinta impartasite cu cei dragi si sa aveti rabdarea si forta interioara de a le depasi pe cele care va aduc provocari.

La aceasta urare simpla, indraznesc sa adaug urarea mult mai ampla si incarcata de intelepciune formulata de Eduard Agachi, care sper sa va inspire zi de zi in noul an.

„Să aveți parte de un an 2020 curat și limpede.

Să vă bucurați de oameni cu verticalitate, capabili să inspire încredere și care au o viață roditoare.

Să aveți claritatea de a evita oamenii rătăciți în iluziile propriilor imaginații.

Să aveți puterea de a continua pe drumul vostru cu capul sus și demnitatea de a vă recunoaște limitele.

Nu ezitați să fiți vulnerabili, cereți sfatul celor capabili să vă ajute dar nu creați dependențe.

Asumați-vă responsabilitatea pentru tot ceea ce privește propria persoană și nu mai căutați vinovați în exterior.

Acționați mai mult după placul inimii, dar nu uitați de filtrul rațiunii și al bunului simț.

Fiți deschiși la tot ceea ce vă înconjoară, dar apropiați-vă doar de ceea ce vă este cu adevărat necesar.

Fiți prietenul pe care vă doriți să-l aveți aproape la nevoie, zâmbiți ca el, gândiți ca el, comportați-vă ca el!

Cultivați chibzuința, modestia și simpatia. Faceți asta și atunci când e necesar să adresați mulțumiri, tot ce e în exces strică.

Respectați natura, oamenii și viața, nu pentru că trebuie, ci pentru că faceți parte integrantă din ele.

Fiți cumpătați în opinii și în dezbateri doar de dragul exprimării, înțelept e cel care știe când și cum să tacă.

Argumentele proprii pot fi adesea mai roditoare decât gunoiul reciclat al altora, deci filtrați atent orice sursă.

Feriți-vă de lumea fantasmelor și a închipuirilor ademenitoare, vor fi cele mai mari ispite ale anilor ce urmează!

Nu uitați că visele se petrec noaptea în întuneric, dacă vă doriți să realizați ceva în viață, faceți-o pur și simplu.

Dansați mai mult, ascultați mai multă muzică, citiți cărți de bună calitate, care vă hrănesc mintea, sufletul și spiritul!

Oferiți din tot ceea ce aveți și mai ales din ce vă prisosește si altcineva se va bucura sincer de gestul dumneavoastră.

Respectați intimitatea, nevoile și talentele celor de lângă voi, cu toții avem nevoie de încurajare și suport.

Călătoriți mai mult, descoperiți lumea, oamenii și lăsați oportunitățile să vă facă viața mai frumoasă!

Rugați-vă cu sinceritate sau deloc. Fiecare clipă de falsitate otrăvește sufletul și mărește distanța dintre oameni dar și față de Dumnezeu.

Susțineți visele celor în care credeți, dați o șansă celor care o merită și bucurați-vă împreună de reușite!”

Nu in ultimul rand, multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape in anul care a trecut, cu o vorba de incurajare, cu o bucurie impartasita sau cu o provocare.

La multi ani fericiti!

Paste 2019_12

Anul acesta am petrecut Sărbătorile de Paşte în mijlocul naturii, aproape de strămoşi, alături de oamenii satului natal.
Sunt oameni simpli, cu suflet mare, ancoraţi în tradiţii, pe cale să fie corupţi de viciile modernităţii, încercând să depăşească prin umor dificultăţile vieţii, unii blazaţi, alţii optimişti.

Paste 2019_07
Majoritatea sunt bătrâni, puterile slăbesc pe zi ce trece, copiii şi nepoţii sunt plecaţi departe, la casele lor sau la muncă în străinatate, iar prăşitul obositor este înlocuit cu ierbicidarea facilă şi toxică. :(

Cuptoarele au uitat mirosul pâinii, grajdurile au uitat mugetul vacilor (ceea ce personal nu ma deranjează), cu excepţia unei singure gospodării, de la care se aprovizionează cu lapte tot satul. Uneori, pentru că cel mai frecvent, magazinul satului este sursa sigură de lactate procesate şi pâine proaspătă, albă, pufoasă şi lipsită de nutrienţi de la oraş.

Drumurile asfaltate fac tuturor viaţa mai uşoară şi mai curată, semnalul telefonic e mai bun decât anul trecut, cloştile continuă să scoată pui, pisicile să toarcă şi cele câteva case renovate te fac să le treci cu vederea pe cele părăsite şi dărăpănate.

Paste 2019_20

A mea este una dintre acestea din urmă, deşi sufletul meu nu a părăsit-o şi nici foarte dărăpănată nu este, ba chiar se menţine într-o stare foarte bună în aşteptarea unui acoperiş nou.

Zidurile rezistă eroic asaltului plantelor agăţătoare, iar în grădina transformată în pădure florile continuă să înflorească.

Paste 2019_01

E un tablou idilico-dezolant, scufundat în natură, armonios în felul lui, în care mă simt liniştită, hrănită şi dornică să produc o schimbare în bine.

Hristos a înviat şi odată cu El să înviem şi noi!

 

 

Scara
După ce în prima parte a articolului m-am axat mai mult pe practica spirituală, acum voi pune accentul pe acţiuni concrete care m-au ajutat să fac schimbări în bine şi care sper să te inspire şi pe tine.

Clarificarea valorilor

Înainte de a face alegeri noi în oricare domeniu al vieţii, înainte de a schimba direcţia de mers este util să ştii care este aceea, iar valorile după care te conduci sunt ca un far călăuzitor sau ca o Stea a Nordului care te ajută să te orientezi şi să iei deciziile potrivite.

Aşadar, mi-am luat timp să reflectez asupra valorilor cele mai importante pentru mine: spiritualitate, onestitate/integritate, sănătate, iubire (de sine, de ceilalţi, de natură), dezvoltare personală, armonie, autenticitate, simplitate, încredere, libertate, eficienţă, compasiune, respect, excelenţă, creativitate. Este o listă deschisă, pe care o revăd periodic, pentru că mai pot apărea valori la care nu m-am gandit. De asemenea, în situaţii diferite, unele valori sunt mai relevante decât altele.

Spre exemplu, în privinţa alimentaţiei au mai multă relevanţă sănătatea, iubirea (faţă de sine şi faţă de animale), dezvoltarea personală, integritatea, simplitatea. Dacă mă voi gândi la aceste valori de fiecare dată când mă voi afla în faţa tentaţiei de a mânca o prăjitură delicioasă, dar făcută cu zahăr, grăsimi animale şi alte ingrediente care ştiu că îmi fac rău, voi avea puterea să mă abţin. Mă voi gândi că este mai important să îmi menţin sănătatea, decât să am o plăcere gustativă de moment.
Dacă mai conştientizez şi faptul că pofta de dulce provine dintr-o programare negativă din copilărie, pe care m-am angajat să o anulez, atunci am şi mai multă motivaţie să rezist tentaţiei.
Tot legat de capitolul mâncare, mai am un exemplu care ar putea să te inspire. La un moment dat, mi-am dat seama că tendinţa de a mânca tot din farfuria proprie, şi uneori, chiar de a mânca restul rămas în farfuria celuilalt, doar pentru a nu-l arunca, provine tot de la o programare negativă din familie, care suna aşa: „Decât la hârdău, mai bine să-mi fie rău.” (hârdaul fiind un vas în care se colectau resturile). Din momentul în care am conştientizat acest lucru şi am transformat fraza în „Decât să-mi fie rău, mai bine la hârdău”, în conformitate cu cea mai importantă valoare, sănătatea, nu am mai avut nici o reţinere în a arunca resturile din farfurie.
În acelaşi mod puteţi face schimbări în orice domeniu al vieţii.
Înainte de a trece mai departe, vreau să menţionez că aceste valori nu mi-au fost atât de clare de la început. Multe au apărut sau au devenit mai importante pe parcurs, în urma unor experienţe, lecturi, reflecţii etc.

Acţionează în maxim 5 secunde!

Unul dintre cei mai mari duşmani ai schimbării este amânarea. Chiar dacă teoretic ştim că o anumită acţiune ne-ar fi benefică, există o inerţie şi o comoditate de a rămâne într-o zonă de comfort, care ne face să amânăm la nesfârşit. „Voi face de mâine” devine „voi face de luni”, „voi face de la începutul lunii viitoare” până când nu voi mai face deloc şi astfel te umpli de frustrare, de dezamăgire, iar încrederea în sine se prăbuşeşte. Am observat că singura modalitate de a realiza tot ce îmi propun, este de a trece la acţune imediat, în maxim cinci secunde de la apariţia gândului. Dacă depăşesc cele cinci secunde, mintea începe să-mi furnizeze alte gânduri, care mă deturnează de la acţiune. Fie sunt justificări, motive pentru care nu este atât de urgent sau de important să fac acea acţiune, fie apare altceva şi uit ce doream să fac. Metoda este foarte utilă nu doar pentru a implementa schimbări în stilul de viaţă, ci şi în realizarea eficientă a  treburilor acasa şi la serviciu. Un video care confirmă şi explică mai bine decât mine această idee, unul dintre cele mai bune mesaje motivaţionale pe care le-am întâlnit este următorul:

https://www.facebook.com/goalcast/videos/1496475360429649

Dacă totuşi, din motive cu adevărat obiective nu poţi acţiona imediat, notează repede pe o hârtie pentru a nu uita şi acela va fi primul lucru pe care îl vei face după ce te vei elibera.

Cel mai mic pas

Uneori amploarea schimbării pe care ne-am propus să o facem este foarte mare sau cel puţin aşa o percepem în acel moment şi nu avem suficientă energie, motivaţie sau chef să trecem la acţiune. Atunci este eficient să descompunem acţiunea dorită în paşi mai mici şi să-l facem imediat, în maxim 5 secunde, pe primul dintre ei. Spre exemplu, mi-am propus să fac gimnastică în fiecare zi, pentru că am conştientizat că o stare de sănătate bună şi un nivel de energie ridicat până la o vârstă înaintată depind de întreţinerea constantă a mobilităţii corpului. Dar ce te faci că e mult mai comod să stai întins în pat, privind un video captivant, citind o carte sau visând la nemurirea sufletului. Nu că cititul, privitul unui video sau visatul cu ochii deschisi ar fi ceva greşit, însă fără practică sunt egale cu zero.

În cazul gimnasticii, cel mai mic pas pe care pot să-l fac din poziţia culcat în care mă aflu, este să mă ridic în şezut. Deja mă simt putin mobilizată, mă felicit în gând că am avut forţa să fac acest prim pas şi mă gândesc ce pot face mai departe, cu minim de efort, pentru a ajunge mai aproape de obiectivul meu. Aş putea să mă ridic în picioare, doar atât. Ajunsă în picioare, constat că nivelul de energie se ridică odată cu mine, motivaţia e mai puternică, mă felicit încă o dată şi pot deja să-mi întind salteluţa de gimnastică. Iar dacă am ajuns până aici, nu mai am încotro şi fac primele mişcări de stretching, cele mai uşoare, apoi şi cele mai solicitante şi constat după 15-20 de  minute că am reuşit să fac porţia de gimnastică pe ziua de azi.

Principiul minimei rezistenţe

Subliniam mai sus faptul că paşii de acţiune e indicat să îi facem cu minim de efort. Aşa este firesc şi aşa se petrec toate fenomenele în natură. Spre exemplu, o plantă creşte fără efort, iar dacă întâlneşte un obstacol îl va ocoli, nu se va lupta cu el pentru a-l înlătura. La fel, este mult mai uşor să vâsleşti urmând curentul apei, decât împotriva lui.

Revenind la exemplul cu gimnastica, întreţinerea mobilităţii corpului şi creşterea nivelului de energie se pot face alergând în parc în fiecare dimineaţă sau mergând la sală de cateva ori pe săptămână, însă doar gândindu-mă la aceste variante, mi-am dat seama că în mine se naşte multă rezistenţă, că este ca şi cum aş înota împotriva curentului. Atunci m-am gândit ce altceva aş putea face pentru a înainta spre scopul propus, dar cu uşurinţă, chiar cu plăcere uneori, fără un consum prea mare de energie şi soluţia a fost 20 de minute de gimnastică acasă, în fiecare zi. Deja am împlinit doi ani de practică a acestor exerciţii şi simt că rezistenţa faţă de primele două variante de mişcare s-a diminuat. Ideea de a merge la alergat sau la sală sau poate ambele combinate nu mi se mai pare ceva atât de greu şi îndepărtat.

Aşadar, care este cel mai simplu lucru pe care îl poţi face chiar acum, cu minim de efort şi fară rezistenţă pentru a ajunge mai aproape de visul tău?

Iată şi un video/audio care aprofundează principiul minimei rezistenţe:

Modelarea

Fiecare dintre noi a avut vremuri mai bune şi vremuri mai puţin bune. Cu toţii ne putem aminti momente în care am fost la înălţimea unei situaţii, în care am avut starea potrivită pentru a realiza eficient un obiectiv, în care am avut curajul de a interveni într-o situaţie complicată sau un entuziasm atât de molipsitor, încât i-am convins fără nici un efort pe cei din jur să ni se alăture.

Am constatat că atunci când vreau să realizez ceva şi nu mă simt în starea emoţională potrivită, mă ajută mult să-mi reamintesc ce emoţii trăiam într-o situaţie asemanatoare care s-a finalizat cu succes şi să aduc în prezent (să modelez) acea stare. Conceptul de modelare se referă de obicei la copierea, adesea inconştientă, a unor comportamente din exterior. Însă acelaşi principiu funcţionează foarte bine, după cum am constatat „pe pielea mea” şi în mod conştient, cu propriile emoţii pozitive care au însoţit reuşite din trecut.

Spre exemplu, amintindu-mi starea emotională şi atitudinea mentală pe care am avut-o în perioada când am renunţat să mănânc produse din carne, satisfacţia pe care o simţeam plimbându-mă printre galantarele cu carne fără a fi tentată să cumpăr, m-a ajutat să obţin acelasi rezultat pozitiv şi în încercarea de a renunţa la produse lactate şi dulciuri cu zahăr. Mai multe informaţii despre acest principiu găsiţi în articolul de mai jos:

https://psihologdanielmois.ro/modelarea-secretul-dezvoltarii-inteligentei-emotionale/

Ar mai fi şi alte acţiuni care m-au ajutat să fac schimbări benefice în viaţa mea, dar mă opresc aici pentru moment. Drumul e lung, informaţiile abundă şi eu sunt în continuă căutare şi experimentare a unor noi metode pentru a-mi face viaţa mai frumoasă, mai simplă şi mai împlinită.

Sfatul meu de final este să studiezi, să experimentezi mai multe abordări, să le aprofundezi pe  cele cu care rezonezi şi să-ţi construieşti un puzzle personal de noi obiceiuri şi actiuni care să acopere concomitent cele trei planuri ale fiinţei: corpul fizic, corpul mental şi emoţional, corpul spiritual. Este început de ianuarie şi e cel mai potrivit moment să-ţi alegi un singur aspect de schimbat/îmbunătăţit pentru fiecare plan. După ce le vei integra pe acestea trei, peste o lună, doua sau şase, vei putea alege alte trei acţiuni pe care să le exersezi zilnic sau periodic după caz, fără a le abandona pe primele şi astfel, la sfârşitul anului vei fi o fiinţă complet nouă, mai aproape de versiunea care ai fost proiectată să (re)devii.

Este încă perioada bilanţurilor/planurilor şi dacă anul trecut făceam o retrospectivă a ieşirilor în natură, anul acesta m-am gândit să scriu un articol mai amplu, pornind de la o întrebare care mi-a fost adresată la un moment dat în 2018: care ar fi modalitatea prin care poţi realiza ceea ce-ţi doreşti, cum îţi poţi schimba stilul de viaţă, depăşind tendinţa de amânare şi vechile obiceiuri.

Nu am ştiut să dau pe moment un răspuns satisfăcător, dar întrebarea m-a urmărit de atunci şi m-a făcut să reflectez la propria viaţă, la paşii pe care i-am făcut în ultimii ani pentru a fi cea de astăzi.

Deşi realitatea mea e încă departe de a fi perfectă şi nici nu mă consider un expert în dezvoltare personală sau spirituală, mă gândesc că dacă mi-a fost adresată această întrebare, poate că ceva din atitudinea şi experienţa mea de viaţa a fost considerat valoros şi demn de a fi împărtăşit.

Prin urmare, voi încerca să formulez aici şi acum un răspuns mai cuprinzător, care reflectă strict propria experienţă şi în care fiecare poate găsi ceva folositor pentru propria cale, ceva bun de aplicat imediat, încă din prima zi a noului an.

Temelia: conexiunea cu Dumnezeu

Mergând înapoi pe firul vieţii, pot spune că la baza evoluţiei mele a stat o căutare permanentă a legăturii cu Dumnezeu, încă de mică. M-au frământat numeroase întrebări existenţiale, am trecut de la credinţă la îndoială şi înapoi, am practicat sau doar studiat, mai mult sau mai puţin riguros diferite credinţe religioase, curente spirituale, fără a pierde contactul cu noile descoperiri ştiinţifice.

Am trăit perioade mai bune şi mai puţin bune, unele chiar grele, iar ceea ce m-a ajutat mereu să rămân pe linia de plutire a fost sentimentul că sunt mereu protejată, că cineva acolo Sus mă iubeşte şi că într-un fel sau altul, la final îmi a fi bine.

Aşadar, cultivarea unei legături permanente cu acea Forţă (Sursă) mai presus de înţelegerea noastră este esenţială, indiferent de modul în care se manifestă în diferite tradiţii spirituale.

Practica recunoştinţei

La acest sentiment de fond s-a adăugat în urmă cu 3-4 ani practica recunoştinţei în mod consecvent. Consider că acesta e punctul de pornire pentru un mare pas înainte în evoluţia mea. Practic, am înlocuit rugăciunea de cerere pentru situaţii/lucruri/stări pe care mi le doream, cu exprimarea recunoştinţei pentru toate binecuvântările din viaţa mea, de la cele mai neînsemnate, la cele mai importante. Zilnic. De mai multe ori pe zi.

Nivelul următor este exprimarea recunoştinţei pentru situaţii/stări/persoane percepute ca negative, conştientizând faptul că rolul lor este unul pozitiv, de a mă învăţa ceva despre mine însămi, de a mă ajuta să evoluez. Este un proces mai dificil şi poate dura destul de mult până să reuşeşti să înlocuieşti gândurile şi reacţiile negative (nocive) cu unele pozitive (benefice). Este necesară observarea constantă a propriilor gânduri, a dialogului interior, iar asta cere hotărâre şi disciplină. Uneori îmi iese, alteori nu. Uneori durează câteva minute, alteori câteva ore (din ce în ce mai puţine), până când reuşesc să văd partea plină a paharului şi să îmi schimb starea, însă perseverenţa este esenţială. Cel mai important e să reuşesc până la culcare să nu adorm cu o stare negativă. Ţinta este să redevin asemeni copiilor, care trec de la supărare la bucurie în câteva clipe, fără a păstra supărare sau ranchiună.

Atunci când nu reuşesc să văd care este latura pozitivă a unei situaţii sau interacţiuni cu o persoană, dialogul meu interior sună cam aşa: „Doamne, acum mă simt…. (tristă, furioasă, dezamăgită, neputincioasă etc.) şi încă nu înţeleg ce am de învăţat din asta, dar ştiu că există o explicaţie şi îţi sunt recunoscătoare că mi-ai scos în cale această provocare. Ştiu că mai devreme sau mai târziu îmi vei lumina mintea şi inima pentru a înţelege şi pentru a accepta această situaţie/persoană.” Şi aşa se întâmplă!

Practica iubirii de sine

Calea evoluţiei personale şi spirituale este presărată şi cu eşecuri, cu paşi înapoi, momente în care practicarea iubirii faţă de sine este esenţială pentru a reveni la direcţia înainte. Am constatat cât de benefic este să manifest blândeţe faţă de mine atunci când greşesc şi să mă felicit pentru cea mai mică reuşită. După ce toată viaţa ai fost cel mai dur critic al tău, poate fi greu să adopţi o asemenea atitudine, însă merită să încerci şi confirm că funcţionează. Cu toţii suferim mai mult sau mai puţin de o lipsă de iubire, iar manifestarea blândeţii contribuie la umplerea acelui gol. Aşadar, nu autocritica, ci corectarea cu blandeţe şi înţelegere este atitudinea potrivită.

Iertarea trecutului şi concentrarea pe prezent.

Lipsa de iubire şi orice emoţie negativă sau traumă îşi au rădăcina într-un eveniment din trecut, fie că acest trecut a fost în urmă cu 40 de ani, o zi sau o secundă. Persoanele care au provocat o situaţie neplacută în viaţa ta, care te-au rănit cu o vorbă sau cu o palmă au acţionat aşa cum au ştiut mai bine, sub influenţa propriilor condiţionări inconştiente. De multe ori, noi înşine am produs cuiva suferinţă la un moment dat şi nu ne putem ierta pentru aceasta. Nu putem schimba acest trecut, dar putem schimba în prezent propria atitudine faţă de el, demascând acele condiţionări şi fiind atenţi să nu le perpetuăm. La un alt nivel, realizezi că de fapt nu este nimic de iertat, ci doar de înţeles, de acceptat, de îmbrăţişat, de învăţat, de evoluat. Durerea şi neplăcerile de orice fel pot fi necesare (nu şi obligatorii), pentru a face un salt de conştiinţă.

Am scris deja cam mult şi nu vreau să vă pierd, aşa că voi continua în partea a doua cu acţiuni mai practice, care m-au ajutat să-mi schimb vechile obiceiuri şi să-mi îmbunătăţesc viaţa.

Recenzie in culori

Desi nu ascult frecvent muzica portugheza, concertul Marizei m-a impresionat.

O voce exceptionala, emotie, ritmuri variate, o artista completa, un spectacol desavarsit si nu mai am cuvinte…doar o „recenzie” in culori :)

Mariza_colaj

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/showbiz/mariza-un-concert-cu-empatie-perfecta-intre-public-si-artista-880410

 

 

Finalul de an este de fiecare data pentru mine un prilej de bilant si ma bucur sa constat ca 2017 a fost din multe puncte de vedere un an exceptional.

Una dintre cele mai mari realizari este ca am reusit sa ies (in medie) o data pe luna in natura, de cele mai multe ori la munte (11) si o data la mare. Si de cele mai multe ori am reusit sa imbin util-placutul cu placutul, adica pe langa placerea si bucuria de a face miscare in aer liber, de a vedea peisaje incantatoare, de a cunoaste oameni noi, am avut ocazia sa presez plante si sa practic o alta pasiune a mea, fotografia.

Deja imi este dor de acele iesiri…Am mai vazut si doua filme care m-au introdus in atmosfera de munte si nu sunt sigura daca ele mi-au indus starea de dor sau dorul a atras in realitatea mea aceste filme. La urma urmei nici nu mai conteaza…vi le recomand si voua, pentru ca mi-au placut mult: The Mountain Between Us si 127 Hours.

Revenind la iesirile in natura de anul trecut, m-am gandit sa fac o retrospectiva  foto, ca un fel de top, de la cele mai spectaculoase, la cele mai…sa le spun comune, desi chiar si acelea m-au facut sa ma simt extraordinar la momentul respectiv (marea e la final, in afara topului). Am luat in considerare doar criteriul peisaj, pentru ca din punct de vedere al organizarii, toate au din partea mea nota 10, indiferent ca am calatorit cu trenul, cu autocarul sau cu masina. Profit de ocazie sa multumesc inca o data tuturor celor care au facut posibile toate aceste experiente minunate in mijlocul naturii: Arhiva de geografie (Andrei), In drumetie (Mihai), Hai sa socializam ( Bogdan), Picior de plai (Daniel), Bla bla car, Adina si Mihai (doi prieteni dragi).

Va invit asadar sa va bucurati alaturi de mine, privind frumusetile naturii surprinse de-a lungul anului in cele 12 calatorii. Desi mi-a fost foarte greu, am hotarat sa aleg doar 3 fotografii din fiecare escapada, cele pe care le consider mai reusite din punct de vedere artistic sau mai reprezentative. Exceptie a facut locul intai, pentru care mi-a fost imposibil sa aleg doar trei.

  1. Vf. Lespezi (M-tii Fagaras) – augustVfLespezi_colaj
  2. Valea lui Stan (M-tii Fagaras) – aprilieValea lui Stan_colaj
  3. Cerdacul Stanciului (M-tii Piatra Craiului) – augustCerdacul Stanciului_colaj
  4. Canionul Emen, Cascada Kaya Bunar si Ekpateka Hotnitsa (Bulgaria) – septembrieBulgaria_colaj
  5. Canionul 7 Scari si Vf. Piatra Mare (Masivul Piatra Mare) – octombrie Piatra Mare_colaj
  6. Vf. Ciucas (Masivul Ciucas) – iunie Ciucas_colaj
  7. Vf. Piscul Cainelui (M-tii Baiului) – ianuarie PisculCainelui_colaj
  8. Vf. Clabucetul Azugii (M-tii Baiului) – martie Clabucet_colaj
  9. Cheile Tisitei (M-tii Vrancei) – mai Cheile Tisitei_colaj
  10. Piatra Dragoslavelor (M-tii Leaota) – noiembrie PiatraDragoslavelor_colaj
  11. Cascada Urlatoarea si cabana Poiana Izvoarelor (M-tii Bucegi) – iunie Urlatoarea_colaj
  12. Plaja Trei Papuci (Constanta) – august Litoral_2017_colaj

Un An Nou mai aproape de natura! Asa vom avea parte si de sanatate si de bucurie si de inspiratie.

Viata este plina de oportunitati de constientizare si dezvoltare personala; important e sa fii deschis sa le observi si sa le accepti.

Pentru mine, o sedinta gratuita de consiliere financiara a fost una dintre ele.

Recunosc, au fost momente in viata mea cand am considerat ca mi-ar prinde bine un psiholog :), dar de cele mai multe ori, un life coach sau un consilier in dezvoltare personala ar fi fost suficient pentru a ma ajuta sa obtin claritatea de care aveam nevoie. In ruptu’ capului nu mi-as fi imaginat ca un consultant financiar poate fi de mare ajutor in acelasi scop si bonus, fara costurile pe care le presupune de obicei o sedinta de consiliere psihologica.

E momentul acela cand esti pus in situatia de a-ti imagina cum vrei sa fie viata ta peste 10, 20, 30 de ani, cum va arata ea la final si iti dai seama ca ar fi bine sa faci ceva acum pentru a construi acea imagine.

Momentul cand constientizezi cum a fost viata si care a fost durata de viata a inaintasilor tai si iti dai seama ca tu vrei sa traiesti mai mult si mai ales mai bine si ca e necesar sa faci lucrurile altfel decat ei pentru a reusi asta. Acum. Nu peste o luna, nu peste un an, nu peste 5, nu peste 10.

Momentul in care constientizezi care sunt prioritatile din viata ta si faptul ca responsabilitatea si puterea de decizie e in propriile maini.

Cred ca viitorul pe care ni-l dorim fiecare nu se construieste doar visand la el, ci si luand decizii constiente in fiecare „aici si acum”, inclusiv in privinta banilor, care au fost, sunt si vor fi o prezenta si o necesitate constanta in viata noastra. Si mai cred ca starea de prezenta n-ar trebui sa ramana doar niste cuvinte frumoase cu care sa ne impodobim egoul, ci ar fi bine sa se manifeste concret in viata de zi cu zi.

Claritatea pe care am obtinut-o asupra situatiei mele financiare prezente si viitoare si deciziile pe care le-am luat pentru a-mi imbunatati aceasta situatie zi de zi sunt caramizi cu care imi construiesc un viitor financiar prosper si fara griji.

Acea sedinta de consiliere financiara a fost ca o fereastra deschisa spre noi constientizari in celelalte arii ale vietii si desi eram deja pe acest drum al unei vieti constiente, ea m-a ajutat sa fac un mare pas inainte. Motiv pentru care pot spune fara nici o retinere: cine n-are consultant financiar, „sa-si cumpere”! :)

Prea multa vreme am considerat ca evolutia spirituala presupune renuntarea la bani, ca banii nu aduc fericirea, ca e mai bine sarac dar curat, convingeri inoculate cu lingurita inca de cand am aterizat pe planeta, cand in realitate, ceea ce ne pune bete in roate este atasamentul fata de bani, atat in sensul de lacomie, cat si in cel opus, de dispret fata de bani. Banii in sine nu sunt nici buni, nici rai, sunt asa cum e intentia din spatele lor.

Nu cred ca saracia este o virtute, ci mai degraba consecinta a unui mod de gandire defect. De vreme ce Dumnezeu, Universul, Sursa, Creatorul sau cum vreti sa-i spuneti este „vistierul bunatatilor” si e iubire, doar propria gandire dezechilibrata poate conduce la lipsuri si probleme.

E un subiect vast si nu sunt in masura sa-l dezvolt mai mult, dar cine stie, poate aceste cateva cuvinte despre experienta mea in ale finantelor vor fi suficiente sa aprinda o scanteie de constientizare in mintea cuiva. Bucurie si prosperitate tuturor!